memoria ethnologica nr. 58 - 59 * ianuarie - iulie 2016 (An XVI) Nu-l mai ai pe vecie. Uite cum vremea-o trecut Și tu mare ai crescut Ca o floare în fereastă Ai crescut la astă casă. Și n-ai crescut ca o floare, Cu pământ, apă și soare. Că te-o crescut doi părinți Lângă tine astăzi fripți De amar și supărare Că te duci în depărtare. Da nainte de a pleca Zice prin gura ta, Ia-ți un fel de rămas bun, Ș-apoi să pleci la drum. Frunză verde de mușcată Mă-ntorc către tine tată, Doamne, mult te-ai năcăjit Tată până m-ai văzut, De răle m-ai apărat, Sfaturi bune tu mi-ai dat. Da iată că azi o sosit Taina a șaptea de-mplinit, Să mănânc miere de albine Cu mirele lângă mine. De-om trăi bine sau rău Cum s-a-ndura Dumnezău. Da nainte de-a pleca, Eu te rog pă dumăta, Dă-mi o dulce sărutate, Și de se poate iertare Și o binecuvântare. Ia-ți mireasă zâua bună De la frate, de la lună, De la mama ta cea bună, Îți mulțumesc de născut, De umbră și de crescut. Când pe lume m-ai născut, Odihnă n-ai mai avut. Multe nopți nu ai dormit, Până mare m-ai văzut. Te trezeam noaptea din somn Și nu mai vrem s-adorm, Tu stătei, mă alintai, Și cu mine povesteai, C-așa o lăsat Dumnezău, Nu te-ai plâns că ți-o fo greu Dar acuma la plecare, Dă-mi o dulce sărutate Că nu-i copil să se nască, La părinți să nu greșească. IOAN BOTA Obiceiuri de primăvară și vară din Preluca* Și aici omul din popor a apelat la ritual, la magie care să servească dezideratelor sale esențiale, adică rodul să fie bogat, animalele sănătoase, munca să fie cu spor, iar precipitațiile atmosferice să concure la ”rodul bogat”, care să asigure, în ultimă instanță, traiul bun și viața spre care a năzuit românul. „Nu există moment mai de seamă în desfășurarea muncii ogorului care să nu fie însoțit de acte grave, cu înțelesuri adânci”1 . Astfel, la începutul aratului, actele pregătitoare pentru ieșirea la câmp constituiau adevărate practici ritualice. Înaintea ieșirii din curte „gospodarul ungea animalele cu ai (usturoi) apoi le stropea cu aghiasmă de la Bobotează sau de la Izvorul Tămăduirii (în funcție de cum cădeau Paștile), pentru a le feri de făcături, de luatul laptelui, de alte rele.2 De menționat că apa, element primordial al vieții, joacă aici rolul de purificare. Cât privește semnificația ungerii ritualice a animalelor cu usturoi „în frunte” sau chiar „la copite”, aceasta este pusă pe seama unor vechi credințe în puterea magică a acestui element, folosit frecvent în practica descântatului odinioară; însușirea lui apără împotriva duhurilor rele, a ochilor lacomi și răi”3. Este semnificativ faptul că oamenii nu ieșeau pentru prima dată la arat în oricare zi a săptămânii, „prima zi de plug nu era bine să fie marțea, vinerea sau sâmbăta (ultima zi din săptămână)” pentru că gospodarul nu avea spor la lucru ori animalele se puteau îmbolnăvi. Scoaterea oilor la țarină și a vacilor la pășune Primăvara, când se scoteau prima dată oile și, mai târziu, vitele la pășune, se punea la prag un lanț peste care oile, respectiv vitele treceau. Se credea că sunetul lanțului lovit de animal îl va însoți toată vara și astfel șerpii, șopârlele nu se vor apropia să-l muște. Fierul (metalul), ca obiect magic, este atestat în folclorul multor popoare. Cercetările au stabilit o frecvență mare a fierului în repertoriul unor practici ritualice, obiceiuri sau credințe. Puterea magică atribuită metalelor se explică, credem, pornindu-se de la saltul realizat în viața omenirii prin descoperirea metalelor (fierului), acel miracol intervenit în viața omului, fapt ce a contribuit direct și concret la evoluția societății omenești. La geto-daci, pe defunct îl însoțeau în mormânt piesele de podoabă corporală, accesoriile vestimentare și unele * Lucrare scrisă în anul 1978. 1 Gheorghe Vrabie, op.cit., p. 165. 2 Performer Mihalca Ana (Anuca Fătului), 73 ani. 3 Performer Mihalca Maria (a lui Șandor Păscălaru), 68 ani . 190 memoria ethnologica nr. 58 - 59 * ianuarie - iulie 2016 (An XVI) La mire: 142. Transhumanță; foto: Felician Săteanu obiecte de uz practic de care s-au folosit în viață. La acest inventar funerar nu lipseau: lame de cuțit, verigi de fier, ace de bronz, lamă de fierăstrău, cute de ascuțit unelte tăioase, mânere de metal, furci, seceri, topoare, sfreder, nicovală, săbii și lănci de fier, mânere de găleată și altele4 . Măsurișul oilor a inclus și încă mai păstrează numeroase elemente ritualice. Ierarhia măsurișului era stabilită după o rânduială îndătinată și riguros respectată; cel cu mai multe oi măsura primul, element păstrat și astăzi. La măsuriș participa și „popa care făcea rugăciuni și stropea oile cu aghiasmă pentru a fi ferite de boli. Pentru osteneală, era răsplătit cu un caș mare sau cu o parte din primul lapte”5. Acest obicei a dispărut acum deoarece în multe cazuri oile țăranilor individuali, ale țăranilor cooperatori sunt la aceeași stână cu cele ale C.A.P.-ului. După măsuriș se întinde, pe iarbă verde, o masă mare. Se petrece până la asfințitul soarelui. Petrecerea uneori se animă căci fiecare familie prezentă la măsuriș aducea în coșarcă mâncare, prăjituri, plăcintă și horincă. De nenumărate ori la măsuriș era și muzică, fapt ce crea o atmosferă mai veselă (chiote, strigături, cântece), datorită participării indivizilor de diferite vârste. Se strigau strigături, în funcție de cine și cum participa la măsuriș. Se striga chiar și pentru muzicanți: Zî-ne bine ceteraș Că la vară ț-om da caș De la oi di pă imaș.6 4 Protase Dumitru, Rituri funerare la daci și daco-romani, București, Ed. Academiei, 1971, p. 313. 5 Performer Liviu Pașca (Doctoru’), 55 ani. 6 Performer Liviu Pașca (Doctoru’), 55 ani. Soacră mare, soacră mare, Ce ești necăjită tare, Roșie, îmbujorată, N-ai fo așé niciodată. Oaste multă ai adunat Tătă lumea s-o mirat Ș-o început a înțălege, Aicea ce se petrece. Noi vedem pă cum ni-i modru, Că împreună cu socru, Multă lume ați poftit, Înt-aiesta loc vestit. Preaiubitul nostru mire Astăzi fain ne dă de știre. Dimineață s-o sculat Și pă față s-o spălat. Trâmbita-n mână o luat Păstă zări o trâmbițat. Preacinstitul nostru mire, La tăți ne-o dat de știre Și ne-o dat o mare veste Că azi să căsătorește Cu o floare de mușcată O duce-ntr-a lui ogradă Da nainde de apleca Să-și aducă mireasa. Vrea aici prin gura mea La părinți să mulțumească De dragoste părintească. Măiculița mea iubită, Te văd astăzi năcăjită. Văd inima dumitale Că îi supărată tare. Lasă nu fi supărată, C-așa o trebuit odată. Și astăzi mi-o sosit Taina a șeptea de-mplinit. Doamne, mult te-am năcăjit Și multe nopți n-ai durnit Mă legănai să am somn, Dar nu vream deloc s-adorm. Dup ce am crescut mare, Mai târziu am mărs la școală Și tu ca oricare mamă De mine te-ai îngrijit 191 memoria ethnologica nr. 58 - 59 * ianuarie - iulie 2016 (An XVI) Și nimic nu mi-o lipsit. De la cărți și ghiozdan Și să am în jeb un ban. Pentru toate îndrăznesc, Astăzi ca să-ți mulțumesc Și nainte de-a pleca Te rog, dacă îi putea, Dă-mi o dulce sărutate Și o binecuvântare. Frunză verde di pă prun Eu mă-ntorc tatii și-i spun, Țucu-te tăicuțu meu, Te rog, din sufletul meu, Dacă ț-am greșit vreodată, Te rog, din suflet mă iartă. Cât am fost mic m-ai iubit De mine te-ai îngrijit Și mi-ai dat tată crezare, Până ce m-am făcut mare M-ai purtat tată la școală, Cu multă trudă și zoală Și apoi în facultate, Tu mi-ai dat tată, de toate Mașină mi-ai cumpărat Bani de tăți am căpătat. Nu știu cum să-ți mulțumesc, Astăzi eu chiar îndrăznesc Ca să mă rog de iertare Ț-am făcut și supărare, Acum plec la cununie Doamne, cu noroc să-mi fie. Cânt la lume că mi-i dragă 143. Cânt la lume că mi-i dragă Și-olecuță să-și petreacă La, la Bis Cânt la lume că mi-i bine Ca să-și petreacă cu mine. La, la, la Mulțămesc la Dumnezău Că mi-o dat tot ce-am vrut eu. Bis Nelipsită este prezența copiilor care, de pe acum, încep să deprindă unele dintre tainele creșterii oilor, asigurându-se în acest fel cunoașterea și conservarea unor practici și obiceiuri. Spre deosebire de alte zone ale Maramureșului, aici nu s-a practicat și nu se practică obiceiul „focului viu”. Focurile de primăvară – un obicei care mai persistă și astăzi în Copalnic Mănăștur, ca de altfel în toate localitățile din zonă. Alături de apă, și focul a avut un rol important în străvechea cultură carpato- dunăreană. A fost asociat cu un cult al soarelui7 . Aprinderea focurilor are loc la Blagoveștenii (Bunavestire – 25 martie). Focul se aprinde spre seară „către apusul soarelui și e bine să fie mai mult fum decât pară”8. Acest obicei face parte din ritualul de pregătire al ciclului agrar, are rost de purificare și chiar fertilitate, țarina trebuie pregătită ritualic, purificată pe cale ritualică. Din cele relatate de performeri, rosturile obiceiului ar fi de natură apotropaică. „Atunci încep să iasă toate gângăniile, gândacii, șopârlele și trebuie să le afumăm să nu se apropie de casă, de om, de vite, de pomi. Ba mai mult, în aceste focuri se aruncă tot ce-i uscat și rău de pe pomi și de pe țarină și așa ferim pomii de boli și gângănii, iar rodul va fi bogat. Cam numai după Blagoveștenii au început oamenii să are și mai ales să pună în pământ sămănăturile de primăvară, să pună în grădini”9. Acest obicei ne îndreptățește să afirmăm că aceste focuri ar fi adevărate „semnale” ale începutului primăverii, ținând seama că se aprind imediat după 21 martie, dată la care are loc echinocțiul în Copalnic-Mănăștur și nici în satele vecine practici deosebite. În trecere, sunt udați cu apă cei care au prenumele Gheorghe sau se udă cu apă, reciproc, fetele și flăcăii, fără ca cel udat să se supere. Sărbătorirea Paștilor – comportă anumite obiceiuri care pot suscita interes. Spălarea ritualică în dimineața acestei sărbători era odinioară respectată cu severitate, dar acum a dispărut. Se mai practică de către cei foarte bătrâni, tineretul nu mai vrea să audă și să știe de-acestea10 . Spălarea ritualică se făcea cu „apă neîncepută” în care era introdusă o monedă de argint, desigur după anumite prescripții. Practica se circumscrie în contextul unui străvechi cult legat de purificare, specific anotimpului. „Se pune banul în apă ca omul să fie curat ca argintul, tot anu”11. Interesant este și ritualul împărtășirii cu pască și vin la biserică, cât și acasă înainte de mâncare, lucru ce se repetă de fiecare dată înaintea servirii mesei, în cele trei zile ale Paștilor – semnificația – purificare sufletească. La Paști, se duc din fiecare casă la Înviere una sau mai multe 7 Gheorghe Vrabie, Op. Cit., p. 187. 8 Performer Maria Mihalca (a lui Șandor), 77 ani. 9 Performer Ion Pop ( a Luchii), 77 ani. 10 Performer Ana Hordo, 78 ani. 11 Performer Hermina Tureanu, 52 ani. 192 memoria ethnologica nr. 58 - 59 * ianuarie - iulie 2016 (An XVI) persoane, ducând în același timp coșarca cu păștile (ouă roșii, păscuță, slănină, cozonac etc.) la sfințit. Aceste coșerci sunt învelite cu o frumoasă „sarvetă” (șervet) cusută cu ață colorată pe un fond alb. Apariția acestei „sarvete” pe coșarca cu paști constituie o adevărată surpriză, deoarece confecționarea ei este un secret păstrat de fiecare femeie din sat, este o adevărată concurență în această direcție; „așe-s la noi femeile tare știute, tudoșe și secrete”12. Deși li se spune generic ouă roșii, cele mai multe sunt colorate în albastru, galben, verde, mov sau sunt pictate diferite motive florale. La Înviere; foto: Felician Săteanu În după-masa zilei de Paști, s-a practicat și se mai practică „jocul de-a mincea” (o variantă a jocului de oină). Se joacă de către tineri și însurați, dar asistă întregul sat, fiecare individ fiind suporter pentru echipa din care face parte soțul, fratele, prietenul, vecinul etc. Ceea ce s-a mai păstrat, ca o manifestare a bucuriei pentru regenerarea și triumful deplin al naturii, este împodobirea porților cu ramuri verzi de tei, în special cu „o rudă” lungă de mesteacăn care are în vârf câteva ramuri cu frunze, legate smoc. Acest gest făcut la Arminden înseamnă că țarina este regenerată în întregime, dar în același timp este „legată”, este oprită și ”nimeni nu mai poate lăsa oile, vitele, porcii (în general animalele) pe câmp, cu excepția locurilor anume stabilite pentru pășunat. În caz contrar, poate fi „bdiciuit”. La Ispas se păstrează obiceiul de-a răspândi mentă prin toată casa, după ce în prealabil a fost măturată și chiar stropită cu apă. Se pune chiar și la grajdul vitelor și-al oilor în ideea că „mirosul puternic al mentei nu lasă să se apropie șerpii, broaștele și alte jigodii”. Menta 12 Informator Maria Mihalca, 68 ani. Numa un ptic dacă mai poate, Să mă ierte de păcate, La, la, la N-am furat, N-am omorât pă nime, măi, Celelalte le-am făcut, măi, La, la, la Bis Din partea iubitului La, la, la Eu îs talpa iadului Doamne, nu-mi da altu bine, La, la, la Numa p-aiesta mi-l țâne, Bis Țâne-mă mereu așa la, la, la Că mni-i dragă mult mândra La, la, la Țâne-mă ca să trăiesc, Cât îs tânăr să iubesc. Ce te uiți mândră la mine 144 Ce te uiți mândră la mine Nu-s frumosu, nu-mi stă bine, La, la, la Și nu slăbești din oti, Griji ca să nu mă deoti La, la, la Că io-s fecior frumușel Și mă deoti ușurel La, la, la De te uiți cu otiu drept Îmi bagi mândră, boală-n tept La, la, la De te uiți cu otiu stâng Vrei în brață să te strâng Da tu știi mândruță bine, C-ai vorovit rău de mine 193 memoria ethnologica nr. 58 - 59 * ianuarie - iulie 2016 (An XVI) La, la, la Și mi-ai spus vorbe pân sat Că mândruță m-ai lăsat. Vezi, mândră, că n-ai zâs bine Că eu te-am lăsat pă tine La, lai, la Nu te pot mândră uita, Cât o fost și-a hi lumea, La, la, la. Pentru mândra că-i frumoasă 145. Pentru mândra că-i frumoasă La, la, la Mi-am pierdut o zî de coasă Și-oi mai pierde încă trei Ca să dau de otii ei. Mărg p-alungu ulițî Să-ntâlnesc otii mândrii Bis Da dușmanii mă pândesc Să vadă de o-ntâlnesc Și eu în ciudă le-oi face Și ce văd că nu le place. Drumu și gura lumii Nime n-o poate opri Bis Că dragostea-așa-i făcută Frumos la frumos să uită. Zâcă lumea cât de rău, Eu îmi văd de drumu meu. Eu îmi văd de trebdile mele La, la, la Dușmanii de vorbe rele Bis trebuie culeasă seara, după apusul soarelui sau dimineața până-n ziuă. La Rusalii se atestează practica „ieșirii la țarină”, într-unul din cele patru hotare ale satului, unde au loc slujbe pentru ocrotirea culturilor, pentru ferirea lor de omizi, gângănii, mană, grindină, pentru „roadă”. Aghiasma este folosită apoi de către fiecare gospodar pentru a-și stropi holdele. Din relatările performerilor reiese că această aghiasmă se folosește numai pentru stropitul holdelor și nu pentru vite sau pentru alte practici, așa cum se poate folosi aghiasma de la Bobotează. Această practică se încadrează și ea într-un rit de purificare și fertilitate. De precizat că, în prezent, țăranii stropesc numai holdele de pe lotul ajutător, holdele C.A.P.-ului nu sunt stropite, „nu sunt ale lor”. La Sânzâiene (24 iunie) – nu se mai practică niciun obicei. Cu ani în urmă, se puneau crengi de tei prin case, pe la grindă și pe la icoane pentru a apăra casa și celelalte anexe gospodărești de trăsnet. Femeile culegeau dimineața sau seara flori de Sânzâiene și le aruncau în cânepă ca să fie tulpina dreaptă și galbenă ca florile de Sânzâiene13. Ciclul verii Vara, la strânsul recoltelor de păioase, în special la seceratul grâului, se organizau clăci. Oamenii mai găzdaci făceau „clăci cu ceatără”, la care participau numai cei chemați. ”Clăcanii erau oaspătați de către gazdă, apoi lucrau cântând și strigând în timp ce muzica le ținea isonul. La sfârșitul seceratului, clăcanii mergeau la gazdă acasă unde erau ospătați și în continuare se veseleau, chiar și jucau uneori. „Cununa la seceriș”, răspândită pe Valea Someșului, în părțile Năsăudului sau chiar și în zona Codrului14, nu a fost atestată în Copalnic-Mănăștur și nici în satele vecine. Merită reținut faptul că după terminarea seceratului, gazda făcea o cununiță de spice pe care o ducea acasă și o punea la grindă sau la o icoană, unde era păstrată până la secerișul următor sau până se măcina din grâul nou secerat. Astăzi se mai organizează clăci de secerat doar în satele Preluca Nouă și Preluca Veche, sate necooperativizate, iar în Copalnic-Mănăștur a organizat și mai organizează clăci la secerat medicul, care nu este membru cooperator. Cu ani în urmă, în timpul verii, se organiza jocul duminical, la care participa aproape întreg satul. De obicei, jocul se organiza la o șură din mijlocul satului. Feciorii mergeau după fete și le chemau la joc, iar acestea, ca răsplată, spre seară, îi ospătau cu plăcintă, cozonac, prăjituri și horincă, bunătăți aduse în coșerci de mamele fetelor care veneau și ele la joc să-și vadă odraslele „cum știu juca și cu ce feciori umblă”15. Tinerii jucau, iar vârstnicii asistau, comentau „știrile”, jucau cărți. Jocul duminical nu reprezenta numai o simplă ocazie de dans, ci mai mult. „El era principalul loc de întâlnire a tineretului satului pe teren neutru și avea un rol de prim ordin în Nu-i drum fără bolovani, Dragoste fără dușmani. 13 Performer Maria Mihalca, 68 ani. 14 Performer Dumitru Pop, Op. Cit., p. 65. 15 Performer Ana Mihalca, 73 ani. 194 memoria ethnologica nr. 58 - 59 * ianuarie - iulie 2016 (An XVI) prefigurarea viitoarelor căsătorii”16. Acum, asemenea jocuri nu se mai organizează. Tineretul optează pentru o formulă nouă, mai potrivită condițiilor sale de astăzi: balul. Se organizează sâmbătă seara la Căminul cultural. Toate manifestările folclorice în Copalnic-Mănăștur sunt puține, dar nelipsite sunt clăcile de desfăcat porumbul, la care participă vecinii, rudele și prietenii. Aici se spun ghicitori, povești, întâmplări, se comentează și se dezbat toate îmtâmplările și evenimentele din sat. Cu ani în urmă, când gospodarii aveau mult porumb de desfăcut (în prezent o parte din porumb se desfacă în câmp), claca se ținea până noaptea târziu. Pentru a alunga somnul sau plictiseala clăcanilor, câte un bărbat se masca, spre a stârni râsul celor prezenți, punându-și mustăți și barbă din cosiță de porumb, iar pe obraz se ”feștè” cu ”ciumăfaie” (tăciunele porumbului). Purta un felinar făcut din bostan.17 Nu-i drum fără ptietricele, Dragoste fără de rele. Și nu-i drum fără prilaz Și dragoste fără năcaz. Da eu în ciudă le-oi face Și ce văd că nu le place. Mult mă judecă lumea 146. Mult mă judecă lumea, Că nu mi-i bună mintea, Bis Nu mă judece amu Judeca-m-a județu. Mere-oi p-un pod de-argint Tăte le-oi spune pă rând Mere-oi p-un pod de piatră. Tăte le-oi spune odată. La, la, la Câte doi, câte trei, Da după cum le-oi pătimi Bis Câte tri ori câte patru După cum mi le-a știi satu. Eu pă când m-oi spovedi Zece popi mi-or trebui Zece popi din nouă sate Să-mi ierte a mele păcate Că nu m-or putea ierta La canonul ce mi-or da. 16 Performer Ana Mihalca, 73 ani. 17 Informațiile au fost culese în anii 1970. 195