memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) 135. Io de când m-am apucat Pe nime n-am sărutat Şi aşa mi-o venit amu Să sărut paharnicu. De la Marta Stejeran, 58 ani, Pribileşti, 2015 La sfârşitul nunţii se strigă 136. Mulţumim cui ne-o chemat Că bine ne-o uspătat Dintr-o cloşcă cu doi pui Ne-o făcut pă toţi sătui, Pita ca buretele Poţi lipt‘i păretele. De la Marta Stejeran, 58 ani, Pribileşti, 2015 137. Mâncările v-o fost bune Numa nu le-aţi ştiut pune La răstăuţă furcuţă, La piroşte linguriţă. De la Marta Stejeran, 58 ani, Pribileşti, 2015 Colecţia Alexa Gavril Bâle Povestiri cu Fata Pădurii şi Omu Nopţii Io personal nu am văzut-o pe Fata Pădurii, m-am ferit să umblu noaptea pă unde umblă ea. Este o vale, o vălce, ce trece pă din sus dă Cionte, pe acolo se zâce, pă valea acee, că ar umbla Fata Pădurii. Pă bărbatu-mio, pă Alesa, fie iertat, l-o purtat într-o noapte tătă noaptea pă valea aceea, nu ştiu de unde venea, noaptea, şi când o trecut valea n-o mai ştiut unde-i, n-o mai cunoscut locul şi o umblat pân cimitirul de pe Sătunesc. O umblat pă imaş şi nu mai ştiu pă unde, cât că până-n ziuă l-o lăsat pă gunoi, pî vârvul gunoiului de la grajd de la noi, după şură, acolo s-o trezit, până-n ziuă când o clopotit de cinci dimineaţă. Când s-o băgat în casă, tăt sfârtecat şi zgâriet, lipit cu mol, era rupt de obosit. Şi nu o fost băută nimica de cu seară, să fi zis că l-o purtat horinca. Şi mămuca o păţât, venea de la o vară de aici, una de-a Tiţii, seara, şi la vălcea s-o pierdut, la vâlceaua de din sus de Cionte. O umblat tătă noaptea, până pă dimineaţa, pă Moceri, cătă Unguraş şi cine ştie pă unde, nici cătră casă n-o putut trage până o clopotit de cinci, la biserică, de cinci dimineaţă. Io m-am ferit să trec seara pă acolo, când veneam noaptea către casă ocoleam pă departe, pă din sus de capătu' vâlcelei1. N-am văzut pă Fata Pădurii şi nu m-o purtat. Poate pântru că m-am rugat mult, că am avut tare multe necazuri, multe o trecut păstă mine. Am fost tare batjocorită de bărbat. O umblat cu una de aici, din sat, o băut apoi s-o dus în Spania unde, ce-o făcut, o păpat şi o băut, nici la petrecanie la soacra, la mama lui n-o vinit. O trebuit să-i ţinem telefonul deschis, să audă de acolo, din Spania, cum o petrecem pe mama lui, că n-o avut bani de vinit acasă. Mai pă la urmă o stat într-o colibă şi subt on pod. M-am îmbolnăvit de cancer, amu-s zece ani, la burtă am avut, am fost operată şi doctorii nici o şansă nu mi-o dat de scăpare. Da io tare mult m-am rugat şi iată- mă-s, că amu îs bine, pot lucra bugăt, am vacă, porc şi caut, îngrijesc şi de bărbat care o vinit aproape paralizat din Spania. Nu poate vorbi, nu poate ridica nimic cu mânurile şi abia umblă. El, care o zâs că vine şi mă omoară, a ajuns să-l grijesc eu, care am fost mai pă moarte. Am trecut prin multe dar l-am avut pă Iisus în inimă şi El m-o ajutat. Mulţi zic că de ce am grijă de bărbat, dacă m-o batjocorit, io ce să fac dacă am jurat cu el. 1 Performer Ileana Cionte, 62 ani, Şişeşti, 7 octombrie 2015 188 memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) Mai demult, încă n-o fost marsă în Spania, era încă aici, ba cânta şi-n strană, la biserică. Într-o seară, când o venit acasă de oareunde, poate de la mândră, că umbla cu una de aici din sat, ce o fost femeie de serviciu la şcoală, când să deie pă drumuţu care vine de la noi, o luat-o în ceie lăture şi, tătă noaptea o umblat pă imaş prin stini. Pân caturi. Merè până la o vale, ce iesă la Şişeşti, iară vinè cătră casă, când ajunjè la drumul de la noi, iară ceva îl înturna în ceie lature şi iară cătră vale. Tot aşè şi tot aşă, până dimineaţa la cinci, când o clopotit la biserică. O ajuns acasă tăt sfârtecat, gândeai că l-o muşcat o haită de câini, zdâriet pă mâini şi pă obraz şi fără clop. O zis că nu avé putere să vie pă drumu cătră casă, ceva îl trăjè către vale, când ajungè la vale îl trăjè înapoi către casă. O fi călcat în urmă ră, cum să zâce din bătrâni.. Poate o fo aşè, poate o fo bat în seara aceea, nu ştiu ce să zic de băut, că acasă, dimineaţa când o ajuns n-o fo beat deloc, o fost treaz, trezuc, ca lumina, numa că o fost tăt rupt şi zdăriet. Asta o fost cu bărbatu-meu, io n-am păţât, ba că mai mult am umblat noaptea, poate că tăt timpul l-am avut pă Iisus în gând şi în inimă2. Io ţi-oi şti spune două întâmplări, una cu Fata Pădurii, ce o păţit-o Mironu lu Ceaşcai şi una cu Omu Nopţii, care mi s-o întâmplat mie. Miron, când umbla la fata lu Mihaiu Blojanului, pă care o luat-o de nevastă, într-o noapte, după douăşpe, când o mărs cătră casă, când o ajuns în dreptu lu Ioanu Boldului, o sâmţât pă cineva în spatele lui, cum vinè după el, da paşi pă drum nu auzea. S-o uitat păstă umăr şi o văzut o femeie înaltă, înaltă, încă pă cât el dă înaltă, îmbrăcată în alb, cu păru dăspletit. Haina femeii ajunjè până-n pământ, picioarele nu i se vedeau de sub ea. S-o spăriet şi o grăbit pasu, femeia s-o păzât şi iè, tăt în spatele lui. O mărs şi mai tare, femeia o mărs şi ié mai tare, tăt aşă, o trecut pân centru, pă lângă bufet. Femeia în alb, tăt după el, tăt în spatele lui. S-o temut să fugă, că i-a pune piedică. Când o trecut pă lângă bufet, o luat-o la fugă, femeia după el, în fugă, până în dreptu lu Teşic. Acoale femeia a dispărut dintr-o dată, ca şi cum nu ar fi fost. Tot în fugă o mărs până acasă. Pă ceie sară s-o temut să meargă acasă de la Blăjanu şi-o luat o lanternă cu el, da femeia n-o mai apărut şi nici nu o mai văzut-o vreodată, ba că o umblat multă vreme la fată, până s-o însurat cu iè. Şi amu păţania mè, într-o sară, târziu, vine al meu acasă de la horincia lu Onuţu lu Vilă, obosit tare, după o zi şi o noapte de stat, că era brener. Poate o şi băut vreo două păhare de horincă. Când s-o pus în pat, în casă o tăt adormit. Io m-am culcat în celălalt pat, după ce mi-am gătat lucru'. Cum eram supărată pă bărbat că o vinit bat acasă şi cum eram obosită, nu mi-am zis rugăciunile şi am adormit mintenaş. Cam pă la miezu' nopţii simţăsc o greutate pă mine, la grumaz şi la umăr, că dormeam pă o lăture, şi că mă strânge oarecine, rău tare de grumaz şi de umăr, cum m-ar strânge un om tare, cu palmele mari. M-am trezit, nu mă puteam mişca şi am vrut să-l strig pe bărbat, din celălalt pat, da n-am avut glas, am căscat gura, da nu am putut striga. Am zis în gând: "Doamne, Dumnezeule, nu mă lăsa!" şi am vrut să fac 2 Performer Anuca Abrihan, 68 ani, Negreia, 2.0ct. 2015 138. Socăciţă hai încoace Ce-ai făcut nouă ne place Ne-ai făcut mâncări domneşti Nu ştiu de pe unde eşti De pe râtu cu florile Dintr-un sat cu mirile; De pe râtu cu iarba, Dintr-un sat cu mireasa. De la Marta Stejeran, 58 ani, Pribileşti, 2015 139. Socăciţa de la oale Şi-a făcut jeburi la poale Şi-a furat carnea din oale O dus-o-n fundu grădinii Şi-o mâncat-o cu vecinii. De la Marta Stejeran, 58 ani, Pribileşti, 2015 140. Tu mireasă tu, tu, tu, De-a fi soacră-ta cam ré Du-te la vale cu ié Şi pe scaun o aşază Şi cu maiu o pisează Şi pă scaun o tomneşte Cu maiu o tropoteşte. De la Marta Stejeran, 58 ani, Pribileşti, 2015 189 memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) La mireasă 141. Mult mă uit pe-aici pă sus Ochi ca la mireasă nu-s Aşa mândri, frumuşei, Jocă lacrimile-n ei. Lasă joace c-or tăce Că şi-a noşti or face-aşe. De la Marta Stejeran, 58 ani, Pribileşti, 2015 142. Tu mireasă tu, tu, tu, Griji tu de mirile tău Nu-i da blidu nespălat Şi lingura de sub pat Că ţ-a da cu ele-n cap. De la Marta Stejeran, 58 ani, Pribileşti, 2015 143. Soacră mică, soacră mică, Rămâi fără nimică Ceielaltă soacră mare Şi fecior şi noră are. De la Marta Stejeran, 58 ani, Pribileşti, 2015 cruce, da nu-mi puteam mişca mâna, eram ca paralizată, fără putere. Strânsoarea creştè, io mă tăt rugam în gând, nu vedeam nimic şi când o fost odată, simţăsc că greutatea coboară de pă mine şi că strânsoarea slăbeşte. Aud paşi pân casă către uşă, uşa am auzit-o deschizându-se şi apoi linişte, şi eu m-am putut mişca. Nu l-am mai trezit pă bărbat, m-am sculat şi m-am pus în genunchi lângă pat şi mi-am zis rugăciunile. Mi-am adus aminte cum îmi spunea mămuca, când eram mici, că în casa în care sara nu se zic rugăciunile vine Omu' Nopţii, care-i dracu', şi noi, în sara aceea nu ne-am fost zisă niciunul rugăciunile, io dă supărare şi de oboseală, bărbatu' de oboseală şi de beat. Mai zicè mămuca, Dumnezeu s-o ierte, că sara, întotdeauna îi bine a încuiè uşa la casă, cu cheie pă dinlăuntru, că dacă nu o încui, vine Omu Nopţii şi să bagă-n casă. De atunci, n-o fost sară în care să nu ne zicem rugăciunile şi să nu încui uşa, de două ori sucesc cheia-n zar. Aşa am păţit io cu Omu Nopţii şi asta o fost povestea lui Miron cu Fata Pădurii. () 190