memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) Mă dusei cu caprile 56. Cântec din bătrâni Mă dusei cu caprile, Mă dusei cu caprile, Dârli, darli, pupuiarli, Flori de măr la titirilă, Hop, hop, hop Şi ţup, ţup, ţup ! De mâncare nu mi-am pus, Num-o coje de mălaiu, Mă pusei şi adurnii, Mă trezâi pe l-asfinţit, Văzui caprile că nu-s, Pe haturi îs tăt capuri, Pe răzoare-s tăt pticioare. De la Rob Ioan, 68 ani, Oarţa de Jos, 2012 Colecţia MARIA MIRELA PODUŢ 57. Colinde din Bicaz Gazda de s-o dus Gazda de s-o dus, măi, Gazda de s-o dus, Da-i corinde, Gazda de s-o dus, În pădure mare, măi, În pădure mare, Colecţia DUMITRU ŞOVAGO Colindatul în Rus Pe la jumătatea postului, cam cu 3-4 săptămâni înainte de Crăciun, se formau aşa-zisele rânduri, cete, de colindători. Rândul era format din 5-6-7 cel mult 8 copii, dar nu mai puţin de 4. Copiii erau cam de aceeaşi vârstă, da la fiecare rând era câte unu mai mnicuţ care era protejat de ceilalţi. Era unu la care-i zicea poruncitorul, el conducea rându, de el ascultau toţi. Învăţau colinzi de 2-3 ori pe săptămână, duminica neapărat. Făceau cu rându, într-o zi la unu, în altă zi la altu. Părinţii îi supravegheau. Învăţau de regulă 5-6-7 colinzi. Cei mai mari aveau colinzi mai lungi, cei mai mici colinzi mai simple. Cea mai simplă colindă era ”O, Regină Maică Sfântă„. În sara de Crăciun să îmbrăcau cu gubuţă. Era întuneric în sat, nu era lumină electrică, iar dacă ploua era mult noroi. Era bine dacă îngheţa şi dacă era lună. Atunci erau foarte bucuroşi copiii. Colinda începea când s-aprindea loampa. Aveau fiecare o botă care era de fapt o coadă de mătură tăiată şi-n capul botei se puneau 2-3 bani găuriţi şi un cui bătut prin ei în botă. Banii ăia făceau zgomot dacă dădeau cu bota de pământ când mergeau pe drum şi se apărau de câini. Mai ales când urcau pe prispă la casa omului, băteau să audă oamenii că au colindători. Să puneau la fereastră iar poruncitorul striga: Slobod îi a corinda? Gazdele răspundeau: Slobod, slobod. Apoi începeau colinda. Copiii alejeu colinda în funcţie de gazdă. Unde era on om mai bogat, colindau o colindă mai lungă. Dar şi gazdele făceau la fel, dacă erau copii de-ai lor. Când terminau colinda copiii ziceau: Mnetali gazdă! Atunci gazda întreba: Câţi sunteţi? Copiii răspundeau: 7, 6, câţi erau. Dacă-i plăcea gazdei ce-o colindat sau îi cunoştea, îi chema în casă: ”No, haidarăţi în casă!” Nu pe toţi îi chema-n casă. Dacă nu-i chema în casă, lua gazda câte 7 pomeni sau câţi copii erau şi venea afară şi le dădea la fiecare. Colindătorii aveau câte o straiţă fiecare pe care o purtau peste umăr şi în care puneau pomenele. La plecare se spunea câte o urare: ”Câţi cărbuni în vatră, atâţia peţitori la fată”. Dacă nu erau fete şi nu aveau copii ziceau: - Câte aştii la tăietori, atâţia prunci după cuptiori! - Câte pene pă cocoş, atâţia prunci burduhoşi! Dacă vroiau să le ureze bogăţie: ”Câte pt'etri pă râu, atâtea ciubere de grâu”, ”Câte şindrili pă casă, atâtea băncute pă masă”. Umblau până oboseau şi de regulă umblau cam pân zona lor. 150 memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) Pluguşorul; foto: Felician Săteanu Colindau până pe la 10-11. Copiii îi cunoşteau pe oameni după pomene, faţa pomenei era faţa gazdei, faţa omului, dărnicia lui, generozitatea lui. Oamenii generoşi făceau pomenile mai mari, dintr-o făină mai bine cernută. Cei mai zgârciţi făceau pomene cu tărâţă, mai mici, mai negre. De regulă, mărginaşii de pe dâmburi făceau pomenile mai mari ca să-i poată atrage pe copii că altfel nu mergeau. Ştia fiecare copil de unde a primit fiecare pomană. Un grup de copii colinda cam 50-60 de case dintr-un sat de aproximativ 200 de locuinţe. La 9 seara începea la biserică Litia. Când se termina, ieşeau în faţa bisericii şi colindau o colindă care să auză în tot satu şi să ştia că atunci s-o gătat la biserică Litia. Grupul acela era invitat la preot acasă la colindă. Se duceau la casa parohială, colindau o colindă acolo, apoi erau invitaţi în casă, serveau un pahar de vin, de ţuică, o bucată de cozonac. Mai colindau o colindă acolo în casă. Colinzile vechi erau toate legate de păstorit. După ce se termina la preot, se porneau şi tinerii, flăcăii, fetele. Feciorii mergeau la fete şi le luau cu ei. La feciorii neînsuraţi le zicea feciori holtei şi la fete, fete fecioare. Puteai să-i zici fecior şi la un copil, dar dacă-i ziceai fecior holtei însemna că e intrat în joc, se poate însura. Fata fecioară la fel, era fată de măritat. Mai mergeau la colindat şi grupuri de oameni căsătoriţi. Se formau grupuri de 5-6 familii şi colindau de pe la 11-12 noaptea până dimineaţa, până când se crepa de ziuă. Cam pe la 4 dimineaţa se stingea loampa că trebuia şi să dormim ca să putem merge la biserică. Colindau colinzi mai lungi, mai grele. Copiii colindau colinzi mai uşoare. Tinerii colindau colinde religioase. Spre dimineaţă se colinda ”Mândru-şi cântă-un cerb în codru” care are refren ”Dimineaţa lui Crăciun”. La on om mai respectat în sat, cum ar fi bdirăul satului sau alt om de vază din sat, mai cunoscut, mai legat de viaţa satului, mergeau şi colindau chiar feciori şi fete. Fiecare sat avea o colindă specială care se colinda în zua de Crăciun la biserică în loc de priceasnă. Câtă vreme se făcea sărutarea în biserică, feciorii din pod colindau colinda satului. În satul nostru era colinda. ”Toată oastea creştinească”. Era o colindă ”Veniţi păstori din Da-i corinde, În pădure mare. De-acolo şi-şi taie Cuie şi răsteie, măi, Cuie şi răsteie, Da-i corinde, măi, Cuie şi răsteie. De-ale şi-o tăiatu, măi, De-ale şi-o tăiatu, Da-i corinde, măi, De-ale şi-o tăiat. Acasă le-o dusu, măi Acasă le-o dus, Da-i corinde, Acasă le-o-adus. La juguri le-o pus, măi La juguri le-o pus, Da-i corinde, măi, La juguri le-o pus. Mândri boi o prins, Da-i corinde, măi, Mândri boi o prins. La cap hed'eşeii, măi, La cap hed'eşei, Da-i corind'e, măi, La cap hed'eşei. La păr şeicăşei, măi, La păr şeicăşei. Brazdă-o trăgănatu, măi, Brazdă-o trăgănat, Da-i corinde, măi, Brazdă-o trăgănat. Grâu o revărsatu, măi, Grâu o revărsat. Dumnezău le-o datu, măi, Dumnezău le-o dat, Da-i corinde, Dumnezău le-o dat. La pai trestiosu, măi, La pai trestios, Da-i corinde, La pai trestios. La spic luminosu, măi, La spic luminos, Da-i corinde, măi, La spic luminos. De la Ana Balaj, 67 ani, Bicaz, 2014 151 memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) Are-un împărat tri feciori 58. Are-un împărat tri feciori, Măruţ, mărgăritar, Are-un împărat tri feciori. Doi sara la plug să dusă, Măruţ, mărgăritar, Doi sara la plug să dusă. Unu acasă că rămasă, Măruţ, mărgăritar, Unu-acasă că rămasă. Ca să-i facă fetei furcă, Ref. Ca să-i facă fetei furcă. Fetei furcă i-o făcut, Ref. Fetei furcă i-o făcut. Fata mere-n şezătore. Cele fete o-ntrebare, Nu, nu, nu, mărgăritare, Cele fete o-ntrebare. Cine ţ-o făcut furcare, Nu, nu, nu, mărgăritare, Cine ţ-o făcut furcare? Ia frate-mneu cel mai mare, Nu, nu, nu, mărgăritare, Ia frate-meu cel mai mare. Oare face-ne-a şi nouă? Nu, nu, nu, mărgăritare, Oare face-ne-a şi nouă? Face-v-a la primăvară, Nu, nu, nu, mărgăritare, Face-v-a la primăvară. Auru ş-a d‘ezd‘ea Şi mai bin'e ş-a lucra, Nu, nu, nu mărgăritare, Şi mai bin'e ş-a lucra. De la Ana Balaj, 67 ani, Bicaz, 2014 Viflaim” care făcea trecere de la colinda pur păstorească veche la colinda cultă: Veniţi păstori în Viflaim Lui Cristos să-i verşuim Care-a venit pe pământ, S-a-ntrupat din spirit sfânt. Dă-i să mergem până-acoale Lăsăm turmele-n ocoale, Ducem daruri miei şi miele Din turme mai frumuşele. Cât păstorii L-au cotat Pe Iisus şi L-au aflat Culcat în iesle şi fân Lângă-al Maicii Sfinte sân. Luă Maica Fiu-n braţă Care dă lumii viaţă Şi-L arată la păstori, Ei îşi cântau verşuri, hori. Mai aveam o colindă: Pă sub ceri pădure verde Ce turmă de oi se vede Dar la ele cine şede?! Şede Petre, bun bărbat, Cu fluieru fermecat. Fluier zice, turmă strânge, Fluier tace, turma-ntoarce. Tăt le-ntoarce pă vălcele Ca să pască rujniţele. Toate beau, toate mâncau Numa-o oaie bălăoaie Nici păştea, nici nu mânca. Da tu oaie bălăoaie, De ce nu paşti, de ce nu mănânci? Cum să pasc, cum să mănânc C-am auzit că ni-i lăsa. Da oho, ho oilor, voi, Până când să stau io la voi. Că de când stau io la voi Îmi abat mustăţile Şi pletele umerii... Pe masă, când veneau colindătorii, se puneau jumări sau slănină tăiată bucăţi şi colac. Se mai făcea cureti umplut, da nu se 152 memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) dădea la colindători. Atunci se drămuia fiecare-mbucătură. Era o vorbă ”cruţă din gura sacului”, adică dacă ai un sac de făină iei de la început câte puţin din el ca să ajungă. În zua de Crăciun umblau copiii în pt'iez, cei care nu umblau în seara de Ajun. Dacă umblau sara a colinda, nu mai umblau în pt'iez. Copiilor care mergeau în ptiez li se dădeau pupi. Mergeau prin vecini la 2-3 căs. Pt'iezarii toţi intrau în casă. Nu colindau, numa ziceau mulţumituri când ieşeau. După-amiaza, în ziua de Crăciun, se umbla cu Irodul. Cei care umblau cu Irodul erau plătiţi. Grupul era alcătuit din 7-8 persoane, aveau şi un moş cu droanje. Tăiatul porcului La noi în sat toată lumea tăia porc. Nu toţi oamenii ştiau să-şi taie porcu. Erau câţiva oameni în sat care se pricepeau să taie porcu şi care aveau scule. Porcii nu erau prea mari. Se tăiau într-un stil rudimentar. Trebuia să aduci 5-6 oameni care ţineau porcu. După ce se tăia, li se dădea câte-un pahar de horincă la cei care o ţinut porcu şi ăia mergeau acasă, rămânea măcelarul cu gazda casei. Porcii se pârjoleau cu paie, când toată lumea avea grâu. După ce-o dispărut paiele, se folosea fericea, apoi o apărut gazul metan. Apoi se spăla şi se ducea în casă. Se puneau 2 jupi de vejii. Se punea carnea p-on boc şi se mărunţea. Se făcea cârnaţ. Era un cristei cu un piston cu care se făcea cârnaţul. Ca să verifici dacă sunt curate maţăle, să aruncau pă părete. Dacă nu se lipeau şi picau, nu erau curate. Era unsoare pe ele şi atunci alunecau. Cu zăpadă se spălau, da nu era zăpadă întotdeauna. Care era mai aproape de râu, mergea şi le spăla acolo. Pentru cartaboş sau călbas, cum îi ziceam noi, nu era rişcaş (orez), se punea păsat. Se puneau în pod la fum. Apoi mâncam în toată dimineaţa mămăligă cu on pic de cârnaţ şi on pic de cartaboş. Niciodată nu mâncam să ne săturăm. În timpul anului se mai făcea zămucă pă coaste afumate şi p-on pic de cârnaţ. Slănina se punea în nişte coveţi lungi şi nu se tăia în pătrare, se lăsa cât era de mare porcu, apoi când o suia în pod era tare greu, se mai rumpea scara. Se ducea la afumat cu cioantele, cu tăt. Se ţineau acolo până vara. Pă sară după ce terminau, făceau uspăţu porcului, frijeu on pic de cârnaţ, cartaboş, iar cei care veneau în uspăţ se numeau uspătoi. La uspăţ se ducea câte-o oiagă de horincă, la orice uspăţ ai mers te-ai dus cu o oiagă de horincă, adică o jumătate de litără. Spartul bradului Cu o săptămână înainte de Crăciun, feciorii holtei din sat se alchezeu cu câte o fată fecioară să-i aducă acesteia brad pentru împodobit în seara Crăciunului. Cu două, trei seri înainte de Crăciun, Şi su' măru şi su' păru' 59. Şi su' măru şi su' păru' Florile dalbe, Şi su' măru şi su' păru', Este-o turmuţă de uăi, Ref. Este-o turmuţă de uăi. Bruma pă uăi o pt’icat, Ref. Bruma pă uăi o pt’icat. Uăile s-o scuturat, Ref. Uăile s-o scuturat. Clopot’ile-o zurnăit, Ref. Clopot’ile-o zurnăit. Maica Sfântă le-o-auzât, Ref. Maica Sfântă le-o-auzât. Jos la ele-o coborât, Ref. Jos la ele-o coborât. Pă scăruţa Raiului, Ref. Pă scăruţa Raiului. Pă cornu altarului, Ref. Pă cornu altarului. De la Ana Balaj, 67 ani, Bicaz, 2014 60. Fă-te, gazdă, vesăl junu Că vin juni de-a lui Crăciunu, Sara bună-a lui Crăciun. Tăt cântând şi corindându Pă Dumnezău lăudându, Sara bună-a lui Crăciun. Dumnezău îl cunoscutu 153 memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) Că-i c-on veşmânt mohorâtu, Sara bună-a lui Crăciun. Mai în jos pă la brâcele Scrisă-s stele mânânţăle, Sara bună-a lui Crăciun. Mai în jos pă la mânece, Scrisă-s sfint‘e duminice, Sara bună-a lui Crăciun. De la Ana Balaj, 67 ani, Bicaz, 2014 61. În grădina cé cu nalbă, bis Răsărit-o nucu-n iarbă bis Nucu-i mare, frunză n-are bis Da-n vârvuţu nucului Cântă puiu cucului. Mai în jos cătă tult‘in bis Cântă-o pasăre bătrână. bis C-o avut tri rânduri de pui bis Ş-amu nu-i a nimărui bis. Puii, puişorii mnei, Cum v-am crescut io pă voi bis Că m-am dus pă arătură bis Şi v-am strâns sămânătură Şi v-am dat la tăţ în gură Şi v-am dat la tăţ pă rând bis Şi io m-am lăsat flămândă bis D-amu dac-am bătrânit, bis Penele şi-o zboicoşit Ş-amu-s gata de murit. De la Ana Balaj, 67 ani, Bicaz, 2014 feciorii se grupau câte patru-cinci şi se duceau la pădurea de la Braşaid, de unde tăiau câte un brăduleţ, cam atât de înalt cât să ajungă de pe masă până în grindă, pe care îl duceau noaptea târziu şi-l puneau pe prizmă la casa fetei. Acest lucru se făcea în mare taină. Nu trebuia să ştie nici măcar părinţii fetei ce fecior a adus bradul. Uneori nu ştia nici fata. În sara de Crăciun, când feciorii umblau a corinda pe la fete, când intrau în casă, fecioru care a adus bradu nu se tare putea stăpâni ori că se aşeza cel mai aproape de brad ori după cum se uita la fată, mare lucru era să nu se nădăiască atât fata cât şi părinţii. De la Crăciun până în ajun de Anul Nou, ştia tot satul care fecior cărei fete i-a adus brad. Feciorul acela îşi aduna câţiva preteni cu care mergeau în seara de Anul Nou la fata să-i spargă bradul. Pe la ceasul zece- unsprezece corindau la fereastra casei o corindă specifică satului: Iată că din nou creştine Vin cu dragoste la tine An Nou fericit Întru mulţi ani să trăiţ! (refren care se repetă după fiecare două versuri) Ca de anu care vine, Să-ţi urez şi să-ţi spun bine, Precum vezi şi tu prea bine, Un an trece, altul vine. Şi tot ce mai e sub soare Toate, toate-s trecătoare, Trece cinstea şi averea, Tinereţea şi plăcerea. Şi trec toţi se duc din lume Chiar şi cei cu falnic nume. Poate anul care vine Vei pleca şi tu creştine. Şi de n-ai făcut vreun bine Ce se v-a întâmpla cu tine? Te gândeşti tu frăţioare Unde vei ajunge oare? La Iisus, la faţa-I blândă Sau la veşnica osândă. Lasă rău şi fă bine Cu vecini şi cu vecine Lasă cele trecătoare Şi te îndreaptă ca o floare La Iisus ce îţi îmbie Nesfârşita veşnicie. Această corindă a fost compusă de călugării Gavril Sălăjan şi Gheorghe Marina de la mânăstirea Bixad şi a fost adusă în sat de către preotul Vasile Bârsan. După ce terminau corinda, feciorii erau 154 memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) chemaţi în casă şi poftiţi la masă. Găzdoaia punea pe masă pancove coapte în oloi şi colac cu nucă. Feciorii scoteau oiegile cu horincă şi începea petrecerea. Apoi se omineu cu resteuţă pe carne de porc şi de găină. Înainte de a se consuma aceste bunătăţi, se ridicau toţi în picioare şi se rostea Tatăl nostru şi se binecuvântau ,, masa, casa, băuturile, mâncările, mesenii. După resteuţă se punea curet’i umplut şi se scotea vin. Feciorii se dau la hori. Fata se urca pe un scaun şi începea să culeagă în poală turtele şi dulciurile de pe brad, apoi îşi dezlega poala, o punea pe masă şi făcea porţii pentru fiecare fecior şi membru al familiei. Feciorul care a adus fetei bradul, lua bradul şi urmat de ceilalţi feciori, ieşeau din casă urându-le gazdelor un An Nou fericit. Fata îi conducea pe prizmă, unde le mai dădea şi câte o guruţă. Bradul era împluntat în gardul dinspre uliţă iar feciorii porneau care încotro, tăt horind către casele lor. Pă draniţa fântânii 62. Pă draniţa fântânii, Florile dalbe, Pă draniţa fântânii, Este-on struţ de busuioc, Florile dalbe, Este-on struţ de busuioc. Busuiocu l-om ciunta, Florile dalbe, La gazdă i-om corinda, Florile dalbe. Şi vedem că ce ne-a da, Florile dalbe, Şi videm că ce ne-a da. Colacu-i d'i după masă, Florile dalbe, Colacu-i d'i după masă, Şi păşica cea frumosă, Florile dalbe, Şi păşica cea frumosă Mândru şi-o gătat prin casă Florile dalbe, Mândru şi-o gătat prin casă. La fereşti cu flori domneşti, Florile dalbe, La fereşti cu flori domneşti Şi la uşă cu brânduşă Florile dalbe, Şi la uşă cu brânduşă. Şi-n fundu und‘eului Pana peţâtorului, Florile dalbe, Pana peţâtorului. De la Ana Balaj, 67 ani, Bicaz, 2014 155