memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) Colo jos, colo mai jos 38. Colindă Colo jos, colo mai jos, Hoi lerui, lerui, lerui, Doamne, Colo jos, colo mai jos, Pă râtuţu cel frumosu, Ce turmă de oi s-o scosu? Da’ la turmă cine-şi umblă? Umblă-şi Lariu păcurariu C-on fluier înverigatu Şi c-on palţău adunatu, C-on palţău încolţuratu. De la Emilia Bota, 82 ani, Orţâţa, 2011 Pomuţ rămurat 39. Colindă Pomuţ rămurat, Pomuţ rămurat, Da’ la umbra pomului Şede Maica Domnului C-on fluier înverigat, Tăt Îl cântă şi-L sustină Că jododii nu-L alină De botaşi Îl pălmuiesc Şi pă Cruce-L resteniesc, ’I bat cuie de hier în mână Colecţia VASILE ROŞCA Ritualuri şi credinţe la sărbătorile de iarnă din Bârsana Făcutul pă orândă este un obicei legat de ziua de Sfântul Andrei. Ar putea fi inclus la superstiţii sau la magie, dar fiindcă e strâns legat de această sărbătoare, îl vom descrie aici. În această zi fetele ajună ca să-şi viseze viitorii soţi. Înainte cu câteva zile, fură de la moară o mână de făină direct din covată iar de la jugurile boilor un resteu. Fetele frământă această făină în saramură. Aluatul este făcut turtă şi copt între două focuri pă vatră. Focurile sunt bătute cu resteul furat până se coace turta. Seara fetele care au ajunat toată ziua merg la tăietor şi rup în două pe creştetul capului această turtă. Jumătate o mănâncă iar pe cealaltă jumătate o învelesc într-o zadie şi o pun sub cap. Din cauză că au mâncat pe stomacul gol pâine atât de sărată visează că le este sete. Cel care în vis le aduce apă, le va fi soţ. Tot la Sfântul Andrei se leagă foarfecele şi picioarele mesei cu un lanţ zicând: Eu nu leg foarfecele, ci gura lupilor, eu nu leg masa, ci picioarele lupilor. Aceasta ar determina lupii să nu aibă putere de a se apropia şi a striga ceva celui ce practică obiceiul. Colindatul începe o dată cu intrarea în postul Crăciunului. Nu e vorba însă de a colinda pe la case, ci de dezlegarea interdicţiei de a colinda în restul anului. Nimeni nu colindă vara, căci e de rău augur; se spune că va fi frig şi zăpadă. În postul Crăciunului poate oricine să colinde şi de fapt acum se învaţă colindele pentru seara de Crăciun. Colindatul, în sensul cel mai deplin, are loc în noaptea de Crăciun, adică între 24-25 decembrie. Cu acest obicei frumos încep de fapt sărbătorile de iarnă şi Anul Nou. În concepţia populară, începe de fapt Crăciunul. I se acordă mai mare însemnătate Crăciunului decât Anului Nou. Copiii umblă cu colindul de cum apune soarele iar cei mai mari după ce ies de la slujba din noaptea Crăciunului. Obiceiul are o latură spectaculoasă foarte pregnantă. Cete de colindători umblă la casele celor din ceată, cât şi la alte case. Nu sunt luate casele la rând. Tot acum flăcăii au prilejul de a-şi manifesta tendinţa de a face curte fetelor cu care vor să se căsătorească în câşlegile de iarnă. La acestea se duc cu colindul şi caută fiecare să colinde cât mai frumos şi mai mult. Colindul are loc la geamul dinspre curte. În această noapte, nimeni nu închide porţile iar câinii sunt legaţi sau închişi. Dacă colinda e scurtă se lungeşte 136 memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) Şi pă cap îi pun cunună, Cunună de stini stinoşi Şi acolo îi Hristos. De la Emilia Bota, 82 ani, Orţâţa, 2011 S-o tufă de litru verde Colindători; foto: Felician Săteanu cu o parte umoristică, veselă, referitoare la greutatea de a colinda, cât şi la darurile cu care vor fi răsplătiţi: De mi-ţi da, de nu mi-ţi da, Mai mult nu v-oi colinda, Că mi-i scurtă gubuţa Şi mă tem c-oi îndeţa. Eu de-asară tăt p-afară Şi calu mi-o cumpăzit Şi mi-i musai potcozit. Cu potcoave de colac Şi cu cuie de cârnaţ; Ori mi-ţi da un cotorog O de oaie, o de porc. După această încheiere sau după alta, colindătorul spune: Agiungeţi gazde mulţ Crăciuni la anu cu pace şi cu sănătate, ca-n sara de ia sară iar gazda răspundea: Cu dumavoastă di-mpreună, ziniţi în casă. Înainte se colinda şi Mioriţa pe lângă colindele religioase şi mai era Balada lui Pintea. Azi, balada lui Pintea nu se mai colinda iar Mioriţa este cunoscută doar de bătrâni, poate câţiva tineri din sat dacă o cunosc şi ei. Mioriţa se colindă mai ales acolo unde au fost cazuri similare în familii de ciobani. Este cunoscută sub numele de Colinda păcurarului sau Colinda oilor. În asemenea familii, colindătorii sunt rugaţi să o colinde şi în casă. Balada Mioriţa făcând parte dintr-un gen în descompunere, s-a refugiat în repertoriul colindelor. Refugiată în colindă, ea are specific de melodie cât şi de text. Întâmplarea are loc tot în timpul transhumanţei şi ciobanul ştie dinainte. De unde? Nu ni se relatează. După comportarea celor doi ciobani. Motivul oii năzdrăvane lipseşte şi testamentul ciobanului e în linii mari acelaşi. Ciobanul din această variantă se pare că este mai legat de viaţă în general. El doreşte să fie înmormântat: 40. Colindă S-o tufă de litru verde Da, liu, liu, liu, S-o tufă de litru verde. Mândru fogodău să vede Da-n fogodău cine şede, Şede, şede-şi Moş Crăciun C-on palţău mândru la mână, C-o turmuţă de uăi, Tăt le mână şi le-adună. De la Emilia Bota, 82 ani, Orţâţa, 2011 Pă dealu cu stânjenii 41. Colindă Pă dealu cu stânjenii, Pă dealu cu stânjenii Mândru-şi d-ară plugarii, 137 memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) Da’ nu-şi d-ară ca unu, Ca unu, ca Onuţu Că c-o mână opt boi mână, Şi cu una grâu samână Şi cu una flori culeje Şi le leagă şi le-adună, Ca şi-şi fac-o cununiţă Şi o deie la drăguţă. De la Emilia Bota, 83 ani, Orţâţa, 2012 Sus la poarta ceriului 42. Colindă Sus la poarta ceriului, Sus la poarta ceriului, Jos la poala raiului, Este-on pom mândru-nflorit, Da’ la umbra pomului, Şede-şi Maica Domnului C-on păhar galbăn la mână, Tăt închină şi suspină. Vine-on înjer şi-o întreabă: - Ce suspini, Măicuţă dragă? - Da’ io cum n-oi suspina? Câţ’ oameni îs pă pământ Tăt în crâşmă-s rând la rând, Tăt închină şi suspină Şi pă Dumnezău cel Sfânt Îl suduie cât îl pot. Dumnezău aşe le spune: - Oameni buni, nu înjuraţ’, Că îţ’ vini judecaţ’ Şi atuncea la judeţ Nu îţ’ ştii care de care Să spuneţ’ că ce-aţ’ făcut. De la Emilia Bota, 83 ani, Orţâţa, 2012 În drumuţul fetelor, În calea nevestelor, În locu găleţilor, În strunguţa oilor, cu fluierul şi trâmbita în mână. Motivul maicii bătrâne diferă din motive lesne de înţeles. Ciobanul nu va fi căutat de mamă ci ea îl va aştepta acasă, cu cină şi cu apă după obiceiul pământului. Aceasta pentru că în Maramureş femeile nu au acces la stână. Pentru a o ocroti pe mamă de durerea morţii fiului ei, acesta îi transmite că a rămas mai în urmă şi e pe cale să vină. Lipseşte de asemenea motivul morţii – nuntă, în locul lui se strecoară o uşoară aluzie la moartea prin ucidere. Astfel ciobanul rămâne: Pă vârv de munte Cu vo două oi cornute Că nu pot zâni de crunte. Prin urmare, a rămas în vârful muntelui, deci nici n-a plecat, cu oi crunte, adică pătate cu sânge. O altă aluzie: Am rămas pă cele groape Cu oile cele ştioape. Deci în locuri ascunse. Aşteptarea va fi zadarnică şi continuă până când cei de acasă se vor obişnui cu ea. Nici din această colindă nu se ştie dacă ciobanul a murit sau nu, până la urmă. Fiind genul în descompunere, probabil că balada cuprindea şi celelalte motive. Refugiată în colind ea este pe cale de dispariţie şi aici. Se vede aceasta din faptul că unele versuri sunt simple fragmente fără rimă: Numa aşe ş-o dzâs Dragii miei frăţiorei Voi de mi-ţi omorî Pă mine mă-ngropaţ În vârvuţu muntelui. Pluguşorul este un obicei întâlnit în noaptea de Anul Nou. În Bârsana el s-a pierdut demult, fiind reintrodus de către copii şi practicat numa de către aceştia. Se aseamănă cu Buhaiul. Câţiva copii, cu clopote şi cu o bărbânţă de care este legată o curea de cauciuc ce scârţâie când e întinsă, umblă de cu seară şi rostesc 138 memoria ethnologica nr. 56 - 57 * iulie - decembrie 2015 ( An XV ) pluguşorul la geam. Sunt chemaţi apoi în casă şi cinstiţi. Vizitele sunt un obicei cu o latură superstiţioasă în dimineaţa de Anul Nou. Bărbaţii din vecini încep să-şi facă vizite unul altuia, aceasta pentru ca fiecare din ei să aibă prima dată la casă un bărbat ca vizitator. Dacă din întâmplate vine o femeie prima dată la casă, se spune că este de rău augur. Ghicitul este de asemeni un obicei cu caracter superstiţios, legat de dorinţa de căsătorie şi cunoaşterea viitorului partener. Deoarece se practica numai la Anul Nou l-am inclus ca obicei de peste an. În Bârsana, fetele şi flăcăii pun sub mai multe farfurii pâine, sare, un cercel, cârbune şi piper. În timp ce se aranjează farfuriile, cel ce urmează să ridice una din ele este întors cu spatele la farfurii. Dacă ridică farfuria cu pâine, partenerul de viaţă va fi bun; de ridică sarea, va fi bogat; la cercel va fi frumos; de-i cărbune va fi urât; în caz că e piper sub farfurie, va fi rău. Peţitul alegoric este un obicei întâlnit se pare numai aici şi practicat în noaptea de Sfântul Ion (7 ianuarie). Are o latură umoristico-satirică, pe lângă cea de bun augur. Flăcăii organizaţi într-o mică ceată umblă cu o sanie alegorică, frumos împodobită, pe care au pus un flăcău. Acesta este peţitorul, tras de ceilalţi şi purtat pe la casele cu fete. Intraţi cu el în curte, flăcăii strigă numele gazdei cerând fetele în căsătorie: (Cutare) Am zinit să ne dai Că am ştiut ca ai Fată de patruzăci de ai. De obicei se spune despre fată că este bătrână, strigându-se un număr exagerat de ani, căci în felul acesta, tatăl ei s-ar speria şi ar mărita-o mai iute. La casele unde sunt fete bătrâne, vârsta lor apropiindu-se de cea strigată, acestea se supără şi adesea peţitorii sunt scoşi din curte cu ciomege. Totuşi fiind un obicei, chiar unele fete bătrâne se amuză şi de haz, de necaz, îi cheamă în casă, unde peţitorii sunt cinstiţi. Scăldatul la Bobotează este un obicei care nu se mai păstrează. Fete şi flăcăi merg de cu seară şi fac produf (copcă). În gheaţă, unde nu e apă adâncă, la miezul nopţii de Bobotează, se duc şi oricât ar fi de mare ger, îşi scufundă o dată tot corpul, până peste cap, în apă. Apoi ies şi fug acasă. Se zice că în această noapte, apa ar fi prefăcută în vin şi n-ar fi atât de rece ca în mod obişnuit. Cei ce se scufundă se curăţă de boli sau farmece şi le previn pe cele viitoare. Este şi aici vorba de apă ca element purificator.1 1 Material cules în 1964 de la bătrânii comunei Bârsana; Dumnezo’ di la-nceput 43. Colindă Dumnezo’ di la-nceput Tătă lumea o făcut, Mai întie pe Hristos Şi p-Adam foarte frumos Şi pă Eva o tâlnit Şi l-olaltă i-o vujit Şi în rai că i-o băgat De tăte lor de, le-o dat, Num-on pom mândru- nflorit, Di la ala i-o oprit. Vine-on şerpe verinos Ş-aplecără-o creangă-n jos Şi on măr că o luat Şi la Eva i l-o dat Şi Eva l-o îndemnat Şi p-Adam de o-mbucat. Vine Domnu’ şi le spune: Tu Adame-i mere jos Şi-i lucra ca-on păcătos Şi tu, Evă, încă-i mere Şi-i naşte prunci cu durere. De la Emilia Bota, 83 ani, Orţâţa, 2012 139