memoria ethnologica nr. 54 - 55 * ianuarie - iunie 2015 ( An XV ) 89. M-a făcut mama făcut Pă podele la borcut Pânt-acé-s aşé bolund. Preluca Nouă, 1960 90. Temniţa de la Aiud Păntru mine s-o făcut; Temniţa de la Arad Pentru mine s-o-nălţat. Preluca Nouă, 1960 91. De-abia aştept până la toamnă Să mă-nsor, să ieu o doamnă Doamna n-are şapcă-n cap Are numa-un fund de sac Şi i-am făcut şapcă-n cap. Preluca Nouă, 1960 92. Oşenia nu mi-o lăs De m-ar ţâne cu ouă, Cu ouă de-a cailor Cu gură de-a mândrilor. Preluca Nouă, 1960 Colecţia VASILE ROŞCA Credinţe vechi din Bârsana Pentru locuitorii din Maramureş şi implicit din Bârsana, spiritele supranaturale sunt organizate într-un sistem cu două mari categorii: fiinţe necurate sau forţe ale binelui şi ale răului. Nu e vorba aici de fiinţele din basme despre care oamenii îşi dau seama că sunt pure fantezii. Acestea sunt forţe de provenienţă păgână peste care s-au suprapus elemente creştine, încât sistemul se prezintă astfel: Dumnezeu Diavol Iisus Hristos Omul de Miazănoapte Fata Pădurii Spirite ale zilelor săptămânii Zânele (rar şi vag pomenite) Probabil că sistemul păgân se prezintă astfel: Zeul bun (Zamolxe) Zeul rău Zeul bun (subaltern al primului) Zeiţa rea (probabil fiică) 178 memoria ethnologica nr. 54 - 55 * ianuarie - iunie 2015 ( An XV ) Suprapunându-se elementele din sistemul creştin peste sistemul probabil păgân, a creat un dezechilibru de forţe. Astfel, Iisus Hristos nu are corespondent între forţele răului iar spiritele care denumesc zilele săptămânii au de asemeni o situaţie neclară, fiind probabil şi ele elemente noi suprapuse. Zânele de asemeni nu au pereche între spiritele rele. În urma acestui dezechilibru, spiritele zilelor săptămânii tind să se diferenţieze între ele şi să se opună ca forţe ale binelui şi ale răului. Zânele s-ar contopi şi confunda cu spiritele binelui din zilele săptămânii, opunându-se spiritelor rele. Dintre spiritele zilelor săptămânii, marţea şi vinerea sunt considerate rele şi ele au cele mai multe oprelişti. Joia, sâmbăta şi duminica sunt considerate zile bune, iar lunea şi miercurea au o situaţie neclară. Miercurea fiind considerată mai mult în tabăra celor rele. Se mai crede în vârcolaci, strigoi şi slăbănoage. În paginile ce urmează, la acest capitol, vom încerca să le descriem şi să le explicăm. Dumnezeu şi cu armata lui de îngeri, dracul şi subalternii săi au aceleaşi semnificaţii pe care le au pretutindeni. Oamenii se îndoiesc de acesta din urmă. Dracul, după ei, ar fi omul rău. Fata Pădurii este un spirit rău, necurat, feminin, corespondentul feminin al dracului. Fiindcă nu are copii, ea tinde să-i fure de la femeile pământene, schimbându-i. Mulţi povestesc astfel de furturi de copii. Cei schimbaţi ar fi anormali, fără dinţi şi la 7 ani, de obicei, mor. Detaliu pictură biserica de lemn din Bicaz; Foto: Felician Săteanu 93. Na măi na, pă ciumugăra Că-i cu lapte ş-a făta Şi la taur înc-ar sta. Preluca Nouă, 1960 94. Unde joacă văr şi vară Miroasă a primăvară. Preluca Nouă, 1960 95. Tăt o mână şi-o adună Su Buteasa după lână După lână de cea sură Că-i bună la bătătură. Că de când s-o măritat Numa-un lipideu i-o dat Şi-acela l-o prănicat Până tăt l-o sfârticat. Preluca Nouă, 1960 96. Pă la noi pă la Şomcuta Căluşeru şi bătuta. Preluca Nouă, 1960 Fata Pădurii se arată numai în faţă după chipul celei dorite sau în general în chip de femeie. Pentru a o face să fugă de oamenii pe care şi-a pus gând rău, ea trebuie înjurată pornografic, cu câinii şi porcii. De asemenea trebuie să i se strige că cel în cauză are femeie şi copil. În concluzie, se poate să fie o forţă telurică a naturii transformată în zeitate. Adversarul ei cel mai de temut este Omul de Miazănoapte, pornit fizic împotriva ei. Nu se ştie ce cauză a născut această ură între 179 memoria ethnologica nr. 54 - 55 * ianuarie - iunie 2015 ( An XV ) 97. Mândra mea mă necăjeşte Să o joc prelucăneşte. Mândră, nu mă năcăji Că te-oi juca cum oi şti Şi oricum bine a fi. Preluca Nouă, 1960 98. Hop, leliţă lecuiană, Nu ştii cumva vreo buruiană Să mă lecuiesc şi eu Să-mi treacă de dorul tău. Preluca Nouă, 1960 99. Zî măi zî, c-aista-i bun C-o rămas de la Crăciun; Zî măi zî c-aista-i tare C-o rămas de la Lăsare. Preluca Nouă, 1960 100. La jocu de la Lăsare, Să jucăm care, de care. Preluca Nouă, 1960 cei doi, dar se pare că el face un act de filantropie pentru om. Oamenilor nu le face nimic, ci îi apără de Fata Pădurii. De o cruzime nemaipomenită cu ea, el este un fel de antropofag, căci o mănâncă. Ca reprezentare fizică, acesta este un uriaş strămoş atavic de o mărime şi forţă colosale cu păr negru pe tot corpul şi umblă gol. Singura preocupare a lui ar fi să prindă această fiinţă şi s-o omoare, hrănindu-se cu ea. Adesea, când este foarte puternică, se zice că el cere ajutorul oamenilor. Ciudat, căci el afirmă despre fetele pădurii, că de nu le-ar mânca, atâtea ar fi de n-ar mai putea trăi oamenii pe pământ. Or ele nu se înmulţesc. Unii oameni afirmă doar că au auzit de ea de la cei ce au vazut-o, alţii că au văzut-o chiar ei. Un bătrân, Petrovai Vasile, de 82 de ani, mi-a relatat cu lux de amănunte că a văzut-o chiar el pe Fata Pădurii pieptănându-se lângă foc. Spiritele care denumesc zilele săptămânii sunt de asemeni forţe de temut, mai ales dacă ai făcut ceva nepermis în noaptea care precedă ziua şi despre care se crede că aparţine spiritului zilei respective. Nu este bine pentru femeile măritate să toarcă marţi seara sau să fiarbă haine. Sătenii spun că Marţi Seara ar fi un personaj hidos, iar Joi apare ca o femeie falnică, măreaţă, bine dezvoltată, deosebit de frumoasă şi veşnic tânără şi voioasă. Dacă zilele săptămânii sunt respectate cu stricteţe, nu fac niciun rău nimănui. Zânele sunt cel mai puţin de temut şi mai puţin reprezentate în mintea oamenilor. Se crede totuşi că ele există şi ei le reprezintă ca pe nişte fiinţe oarecum sfinte, aeriene, îmbrăcate în alb. Ele ar dărui uneori puteri oamenilor. O altă întruchipare ar fi aceea a slăbănoagelor. Slăbănoagele sunt un fel de zburători feminini, care ar avea obiceiul de a umbla noaptea şi ar săruta fetele în somn, lăsându-le urme vinete pe corp. În urma acestor sărutări, fetele ar slăbi şi ar fi cuprinse de un dor nedefinit. De obicei, umblă şi ele primăvara. Vârcolacii ar fi făcuţi din oameni dar, în concepţia bârsănenilor, ei nu au nimic cu luna. Dacă până la al nouălea individ este din tată-n fiu, sau din mamă, copil din flori, se crede că acesta se transformă în animal la anumite perioade. Animalele în care se poate metamorfoza sunt: câinele, porcul şi bivolul. Este interesant că numai bărbaţii se pot transforma, nu şi femeile. Unii dintre ei se pot metamorfoza şi la dorinţa lor, dar transformarea regulată nu depinde de ei. Credinţa în strigoi diferă aici. Se pot transforma în strigoi numai oamenii care n-au murit de moarte naturală, mai ales cei cărora li s-a vărsat sângele. Ei umblă pe acasă sau prin locurile unde au fost omorâţi, atâta timp, până ar fi murit natural. Această credinţă e legată de o alta despre viaţă şi moarte. Se crede că un om are un număr stabilit de zile cât trebuie să trăiască. Dispariţia prematură nefiind normală, ei ar continua ceea ce ar fi trebuit să facă pe pământ până la moarte. Pentru împăcarea lor se face un al doilea prohod la casa celui mort. Dacă strigoiul e prins de haină când vrea să plece, el îţi povesteşte de ce umblă şi cum e pe lumea cealaltă dar se roagă tot timpul să-l laşi căci de se va face ziuă, el nu se mai poate 180 memoria ethnologica nr. 54 - 55 * ianuarie - iunie 2015 ( An XV ) întoarce în lumea cealaltă, fiindu-i închisă poarta. Prins astfel, el continuă să stea trei zile în casă. Tot din categoria credinţelor fac parte unele prevestiri superstiţioase sau interdicţii. După credinţa populară, dacă ţi s-a arătat un semn rău şi nu ţii seama de el, poate să ţi se-ntâmple ceva. Dacă ai încălcat o interdicţie, acest lucru îţi aduce nenorocire. Spre ex: Câinele urlă în două cazuri. Dacă urlă cu capul spre pământ, ţinându-l pe labe, va muri cineva la casa respectivă. În caz că urlă cu capul sus spre cer ori la casă sau în vecini, va arde. Nu reuşeşti să faci un lucru, dacă ai uitat un obiect la plecare şi te întorci după el. Dacă te întreabă prea mulţi oameni unde ai plecat când vrei să realizezi ceva, nu e dat să pleci atunci. De ţi-a ieşit cineva cu găleata înainte când pleci undeva, nu vei reuşi. Cel cu găleata trebuie să o pună jos pentru ca tu să reuşeşti. Dacă îţi trece un iepure drumul, te aşteaptă o primejdie. În alte sate e vorba de pisica neagră. Nu e bine a umbla cu foarfecele de Sfântul Andrei, căci te întâlneşti cu lupii. Dacă te piepteni lunea şi îţi tai unghiile, îţi mor vitele. Celui ce face clăi în ziua de Sfântul Pantelimon (27 iulie), i le sparge vântul. Dacă pui cloşca înainte de ieşitul plugului pe câmp, nu vei avea noroc la pui. S-ar putea aduna o sumedenie de asemenea superstiţii, o antologie întreagă. De unde vin ele? Aceşti oameni bântuiţi de superstiţii, fără să-şi poată explica ştiinţific o situaţie, au căutat o explicaţie la nivelul gândirii lor. Făcând asociaţii greşite ei le-au dat coincidenţelor caracter de reguli fixe. La fiecare se poate găsi o explicaţie. Când e un mort la casă de cele mai multe ori câinele urlă cu botul pe labe, iar când vede un foc, urlă cu capul sus. Câinele însă este cel mai inteligent animal de la casa omului. El are mirosul fin şi simte atât fumul, cât şi mirosul de om mort. Când e vorba de foc, e mai neliniştit, normal stă cu capul în sus şi urmăreşte focul. De la aceste adevăruri s-a ajuns a se crede că el ar urla şi înainte ca aceste evenimente să se producă, prevestindu-le. Dacă un câine urlă fără aceste întâmplări iar ele, în mod întâmplător au coincis, a fost un motiv în plus să se ajungă la această explicaţie. De unde însă ar putea câinele să le prevadă?1 101. De ne-ar zâce tăt aşa Şi cămeşa mi-aş bea Şi m-aş lăsa cu pielea Cu pielea pângă lelea; Şi m-aş lăsa cu pielea Să văd bine a fi ori ba. Preluca Nouă, 1960 102. Pagubă că nu-s de-aici C-aş avea drăguţă cinci, Tri mai mari, două mai mici. Le-aş pune tăte p-olaltă Ş-aş face una mai lată Una naltă şi subţire, Tumna bună păntru mine. Mare-a fi, mămuca mé, C-oi şi pica de pe ié. Preluca Nouă, 1960 103. Asta lume care-o vezi La nime să nu te-ncrezi Nici la soră, nici la frate, Nici la cămeşa din spate, Una-două ie t’e spune Nu t’e poţi încrede-n nime. Preluca Nouă, 1960 1 Materialul a fost cules în anul 1964 de la bătrânii comunei Bârsana; 181