memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV ) AUGUSTIN MOCANU O mare carte întraurită Ion Taloş: Omul şi Leul Studiu de antropologie culturală Editura Academiei Române, Bucureşti, 2013, 644 pag. Se pare că de data aceasta, inversând obişnuinţele, mă simt în drept să afirm de la început că oricine posedă o privire cuprinzătoare asupra studiilor de antropologie românească din ultimele trei-patru decenii poate accepta aprecierea noastră conform căreia, prin rezultatele concrete ale cercetărilor sale, Ion Taloş a ocupat şi deţine în continuare un loc de frunte între cercetătorii acestui domeniu. Nu demult, regretatul etnolog clujean, Ion Şeuleanu scria că Ion Taloş este ..." etnologul de primă linie din ştiinţa românească a momentului." (1) Un strălucit etnolog român sub privirile căruia a poposit spre bună-cunoaştere întreaga producţie a domeniului din ultimii 40-45 de ani, referindu-se la Omul şi Leul, îmi scrie: "Cartea lui Ion Taloş este impresionantă în toate sensurile. Este autorul a trei monografii. Nu prea îi găsesc egal în privinţa aceasta." (2) Menţionez că, într-o altă misivă, distinsul etnolog scria: "E o satisfacţie pentru noi, oameni de carte, să constatăm că au apărut o serie de lucrări fundamentale: "Dicţionarul limbii române" (19 volume, excelent tipărite), "Istoria românilor" (10 volume), "Dicţionarul general al literaturii române" (7 volume), volumul al V-lea şi ultimul al "Atlasului etnografic al României". Sub semnul P.S., domnia sa continuă: "Nu vreau să uit că monografia lui Ion Taloş o socotesc...printre cele amintite mai sus." În prefaţa numită De ce Omul şi Leul?, autorul îşi motivează astfel opţiunea pentru titlul ales: "Raporturile dintre Om şi Leu sunt atât de complexe, încât s-ar putea presupune că Dumnezeu, când a creat "fiarele sălbatice după felul lor", a gândit Leul ca echivalent al bărbatului în regnul animal şi l-a înzestrat cu câteva însuşiri fizice şi comportamentale comune acestuia. Aproape s-ar putea spune că, în anumite perioade istorice, Leul a fost adoptat de societatea umană, iar relaţiile existente între oameni: rivalitatea, egoismul, gelozia, dar şi capacitatea de a fi devotat aproapelui au fost transpuse şi în relaţia dintre Om şi Leu." (p. 5) De asemenea, în Introducerea: Leul ca factor de cultură, savantul lămureşte chiar de la început chestiunea enunţată în titlu: "Nici un alt animal real sau imaginar n-a provocat mintea umană într-atâta la creaţie, cât a făcut-o leul. Forţa lui uriaşă, ţinuta sa maiestuoasă, impunătoare, de atlet, vocea lui, care vine, parcă, de pe celălalt tărâm, au dat frâu liber imaginaţiei umane, care l-a văzut când în poziţie de duşman periculos, când în aceea de animal sfânt, de paznic al limitei dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, când ca partener devotat al 238 memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV ) omului. Leul însoţeşte cultura umană, cu intensitate diferită, de la începuturi până în zilele noastre, dând prilej creatorilor să producă opere de artă (sculpturi, basoreliefuri, ceramică, elemente de arhitectură, artă murală, gravuri, gliptică, monede, heraldică) şi, bineînţeles, literatură. Vom vedea că aceste produse ale spiritului uman pun în evidenţă uimitoarea evoluţie a leului, de la animalul feroce, la cel de partener egal sau chiar superior omului." (p. 7) Nelăsându-se îngrădit de limitele tematice care apar în extrasele anterioare, autorul, foarte bine documentat, înfăţişează prezenţa leului în cultura umană într-o viziune pluridimensională: temporală, spaţială şi culturală. Ca argument al acestei aprecieri, din nou savantul are cuvântul: "Ea [lucrarea sa, n.n. A.M.] doreşte să fie o schiţă a prezenţei leului în cultura umană, a imboldurilor culturale care vin de la el, începând din mileniul al treilea înainte de Christos, fără a se evita niciunul dintre spaţiile culturale accesibile autorului. Mai mult, ea include şi oralitatea, domeniu neglijat de predecesori. Cantitatea enormă de documente la care am ajuns de-a lungul anilor nu e privită exclusiv din perspectiva unei singure discipline: arheologia, istoria artei, teologia etc., ci dintr-o perspectivă general-culturală, care are în vedere universalitatea, continuitatea şi complexitatea fenomenului, din vechime până în Evul Mediu târziu." (p.8) Ceva mai pe scurt şi mai simplu vorbind, precizăm: a. dimensiunea temporală a datelor investigaţiei privitoare la pezenţa leului în cultura umană acoperă câteva mii de ani, căci porneşte din mileniul al treilea înainte de Christos şi ajunge până în Evul Mediu târziu, recte, până către finele secolului al XVIII-lea; b. dimensiunea spaţială a studiului include întinsele teritorii din Mesopotamia, Orientul Apropiat, nordul Africii şi Europa până în extremitatea vestică a Peninsulei Iberice; c. dimensiunea culturală, esenţa întregii cercetări, "are în vedere universalitatea" (p. 8), ceea ce înseamnă că a fost luată în seamă totalitatea creaţiilor culturale privind leul indiferent de specificul formelor de manifestare concretă. Studierea culturii leului în teritoriile locuite de strămoşii noştri traco-daci, daco-romani, străromâni, urmaţi în curgerea timpului de noi, românii, se încadrează în procesul cercetării generale din Europa de sud şi est. În acest sens, ne referim la manifestări cuprinse între sec. IV înainte de Christos şi primul mileniu de după Christos, creaţii caracterizate prin prezenţa sculpturii, gravurii, ceramicii pictate, având ca subiecte: stele şi lei funerari, medalioane, mitul despre Hercules în lupta cu leul etc. Într-o concluzie parţială, autorul spune: "...teritoriul Daciei, al României de azi, e la fel de bogat în monumente leonine ca alte zone europene, doar că monumentele n-au fost cercetate suficient şi că unele dintre ele provin din timpuri mai apropiate de noi. Să existe, oare, vreo legătură între această tradiţie leonină prelungită la noi şi colinda leului, cunoscută pe tot teritoriul limbii române? Cine ar îndrăzni să dea un răspuns?"( p. 81) După criteriul tematic, corpul lucrării este structurat în cinci mari capitole: I. Leul în cultura materială şi spirituală; II. Creştinismul şi leul; III. Leul în zoologia antică şi medievală; IV. Leul în literatura scrisă şi V. Leul în literatura orală, capitol susţinut de un bogat Corpus de texte, cuprinzând 434 de piese. Acestora li se adaugă în mod firesc aparatul ştiinţific al cărţii: Ilustraţii (60); Bibliografie (779 lucrări); Glosar; Indice (nume de persoane şi de locuri); Summary; Contents. (pp.633 - 637) Capitolul Leul în literatura orală prezintă o mare importanţă ştiinţifică, deoarece Ion Taloş aduce aici o noutate absolută faţă de cercetătorii anteriori, care au neglijat acest domeniu; el valorifică în lucrarea sa prezenţa leului în colinde, motiv specific românesc, absent din patrimoniul de colinde al vecinilor noştri bulgari şi ucrainieni. 239 memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV ) Autorul supune unui studiu sistematic şi riguros cele 434 de variante ale colindei de fecior a Junelui bun, acordând atenţie unor aspecte ca: tipologizarea textelor, prezentarea tipurilor şi subtipurilor pe arii geografice de origine, valoarea estetică şi morală a colindei, analiza motivelor principale, paralelă între Hercules şi Junele, geneza temei şi a colindei. Ca încheiere, redăm ultima frază a acestui capitol deosebit: "Din perspectiva omului de azi, Colinda Leului - singulară în peisajul culturii de inspiraţie leonină -, reflectă o gândire superioară prin transformarea adversarului în prieten, iar încrederea pe care Junele o manifestă în puterile proprii aduce o adiere de vânt renascentist." (p. 274) Note: 1 2009, Romania Occidentalis - Romania Orientalis, p. 613 2. Cele trei mari monografii sunt: a. - 1973, Meşterul Manole..., [vol. I], - 1997, Meşterul Manole..., vol. II b.. - 2004, Cununia fraţilor şi Nunta Soarelui... c. - 2013, Omul şi Leul... 3. Spre satisfacerea curiozităţii cititorului, reproducem un text: Colinda junelui Pă frunza inelului Junelui bun (refr.) Luai urma leului Până-n vârf ş-a muntelui Dădui de leuţ culcat. Junel sta şi se gând'ea: O puşca-l-o o lăsa-l-o, Până junel să gând'ea Şi leul să deştepta Şi din gură aşa grăia: - Ce coţi tu, junel, p-aici: O-n luptă să ne luptăm O-n săbii să ne tăiem? Junel din gură grăia: - Haida-n lupte, că-s d'irepte. Cum prinsă junel pă leu, Cum îl prinsă, jos îl pusă Şi-n curele mi-l legă, Cu aramă mi-l ferecă, Să coboară-n jos la ţară. Oamenii care-l vedeau Toţi bine mi-l fericau: 240 memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV ) - Ferică de aceia maică, Ce junel o mai scăldat De duce leu' legat, Nepuşcat, nevătămat, Numa-n curele legat. [Text nr.33, p.327] 241