memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV ) 86. Ei hai şi iară hai. Până amu' ne-ai ascultat Da-amu' s-asculţi de bărbat. Hai, dorule şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 87. Ei hai şi iară hai. Frunză verde de muşcată, Să trăieşti, dragă nepoată. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 88. Ei hai şi iară hai. Să trăieşti, să ai năroc, Grijile să-ţi ardă-n foc. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 89. Ei hai şi iară hai. Să trăieşti, să ai tihneală, Relele să-ţi ardă-n pară. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 Colecţia DORIN ŞTEF „Herdet'işurile din Văleni” sau Cum iau naştere poreclele Poreclele sau ciufurile, fac parte din vasta cultură tradiţională a poporului nostru. Acestea intră în microsistemul antroponimic al satului românesc, alături de numele de botez, numele de familie, supranumele şi hipocoristicele. Supranumele şi poreclele aveau menirea, printre altele, să faciliteze o identificare cât mai precisă a unei persoane, într-un sistem de denominare populară. În unele cazuri, poreclele se transformă în supranume şi apoi în nume de familie. De regulă, „poreclele provin din copilărie şi ajung să fie purtate de neamuri întregi. Fiecare îşi cunoaşte şi recunoaşte porecla şi, din păcate, o consideră ca având un sens peiorativ, deşi, chiar dacă l-a avut la origine, acesta s-a pierdut” (Vasile Radu, Culcea, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2005: 59). Sunt, de asemenea, situaţii când poreclele se atribuie la vârsta adolescenţei, în momentul în care se osifică personalitatea şi caracterul unei persoane, prin actele şi faptele întreprinse în cadrul comunităţii. Prea rar se întâmplă ca o persoană să scape de ciuf până la vârsta maturităţii sau a senectuţii. În acest caz, i se atribuie, volens-nolens, porecla unui strămoş, chiar dacă atributul nu corespunde realităţii. Atribuirea unei porecle este o cutumă a societăţii tradiţionale româneşti şi ţine de sistemul antroponimic şi de denominare populară. Parte componentă a folclorului local (sau etnic, în unele cazuri), poreclele au urmat reguli precise de zămislire: atribuite de oamenii hâtri ai satului, acestea trebuiau să treacă de „furcile caudine” ale comunităţii, printr-un accept tacit şi utilizare frecventă, pentru ca apoi să fie derivate (prin trecerea la feminin - în cazul nevestelor, sau la plural - în cazul neamului) şi chiar deformate (prin substituirea unor litere sau adăugarea altora), 224 memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV ) astfel încât în final, apelativul devenea, în unele cazuri, de neînţeles pentru generaţiile următoare. În lipsa anecdotei care a stat la baza apelativului (prea rar conservată de memoria colectivă), încercarea de a desluşi semnificaţia primară a unei porecle devine extrem de temerară, dacă nu imposibilă. * Studiu de caz: „Herdet'işurile din Văleni” 90. Ei hai şi iară hai. Să trăieşti, că mândră eşti, Dragu' mi-i ce târguieşti. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 După ieşirea de la biserică, în ziua de Crăciun, localnicii din satul Văleni (comuna Călineşti), iau parte la Căminul cultural, la tradiţionala scenetă religioasă „Viflaimul”. Apoi, toată suflarea satului se deplasează în dâmb „la Iantă” (o colină din centrul satului, denumită astfel după numele unui evreu ce a locuit în zonă, în urmă cu mulţi ani) ca să asculte „vestirile”. Iniţial, vestirile se făceau doar la biserică de către preotul paroh, „atunci când doi tineri, fecior şi fată, cad de acord să se căsătorească. Acestea se fac de trei ori, în trei duminici. Preotul rosteşte din amvon: «Se căsătoreşte numitul cu numita, din sat sau din alte sate. Aceasta este prima vestire. Cine ştie ceva deosebit sau grad de rudenie până la gradul patru despre ei să anunţe oficiul parohial. Să aibă noroc». Poporul răspunde: «Noroc să deie Dumnezeu». După vestiri, dacă nu se ivesc ceva cazuri deosebite sau neînţelegeri, se stabileşte ziua nunţii” (Godja-Oú, 2002: 164). La dig, „la Iantă”, vestirile (herd'etişurile) sunt rostite de un grup de feciori, îmbrăcaţi în piei de animale, cu droange şi măşti zoomorfe. Textele sunt versificate, au caracter ironic şi moralizator şi se adresează tinerilor necăsătoriţi (adolescenţi sau „burlaci bătrâni”). Producţia folclorică este rezultatul observaţiilor atente ale babelor din sat, care monitorizează, pe tot parcursul anului, isprăvile tineretului: „Bufetul, pokeru, «pişcatul» de după şură, ţigara din gura domnişoarelor sunt demne de trecut în «caietul herd'etişurilor»” (Iulia Utan, articol în Glasul Maramureşului, decembrie 2005). Numele împricinaţilor e însoţit, în cele mai multe cazuri, de apelative ironice, fie deja consacrate, fie „în premieră”, prilej pentru comunitatea locală să le însuşească sau să le respingă. De-aici şi până la consacrarea unei porecle nu e decât un pas. - „Ştefanu' lui Pacoste se vesteşte a cincea oară cu Ileana lui Hinaos (Bărbanu).” - „Sergetatul de la Tufă, Pătru lui Bode, se vesteşte pentru 91. Ei hai şi iară hai. C-aiesta nu-i târg de ţară, Să-l cumperi şi să-l vinzi iară. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 92. Ei hai şi iară hai. Pasu' din aiesta drum, Să sie în ceasul cel bun. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 93. Ei hai şi iară hai. Pasul de la cununie, Dau-ar Dumnezău să-ţi sie, Tăt noroc şi bucurie. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 225 memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV ) 94. Ei hai şi iară hai. Da' zî ceteraş apăsat Că mi-i tare de strâgat, La mireasă de urat. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 95. Ei lume, dorule, Frunză verde de mălin Da' hai, mireasă, să-ţi întin. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 96. Ei lume, dorule, Da' frunză verde, foaie lată, Să-ţi întin până eşti fată. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 97. Ei hai şi iară hai. Că după ce ti-i mărita, Nu ştiu cine ţ-a-ntina. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 a treia oară cu fata de pe dâmbuţ, a lui Turcu”. - „Băiatul cu «Ce cari», Ilia lui Piţiguş, se vesteşte pentru a treia oară, cu fata Mărie Tănăsoaie: „Frunză verde matostat,/Are mama un băiat,/Mare vagabond în sat./Şi la Sanitar am dat,/Nici acolo n-am intrat,/Pockeru nu m-o lăsat. - „Ponehistul lui Grigore Ilie se vesteşte pentru a treia oară cu Butoiu lui Cucu”. - „Netedu' de Ionu lui Mihnea se vesteşte cu Maria lui Şulea pentru a cincisprezecea oară”. - „Tractoristu' lui Deşca Andrei se vesteşte pentru a şaptea oară cu fata lui Todoran”. - „Ionu lui Oú, băiatul cu sănătatea, se vesteşte pentru întâia oară cu Dăscăliţa lui Iepan”. - „Ionu lui Ionaş se vesteşte pentru a treia oară cu fata lui Gânsaca lui Cioară”. - „Băiatul lui Bode Ion, cu gânduri multe, se vesteşte pentru a patra oară cu fata lui Nu Pot Bé - Ileana lui Alexa lui Todoran”. - „Ionuţu lui Berci a lui Ielieşă se vesteşte pentru a doua oară cu cămila lui Mihaiu lui Nani”. - „Petrică Austriacu' se vesteşte a doua oară cu Măria lui Pătru lui Desca”. - „Băiatul cel de omenie, Ionu lui Todoran, se vesteşte pentru a doua oară cu păpuşa lui Ionu lui Dumitru”. - Ştefanu lui Lifucă se vesteşte pentru întâia oară cu fata lui Foc pe Disc a lui Roman”. „Vine Moc de Sântilie/Pe la şogoru Ilie/Şi cu el în plasă duce/O găină şi tri puice,/Să facem friptură mare,/Că suntem mincinoşi tare./Până noi am pregătit/Tot o făcut foc pe disc./Nu ne-o tihnit de friptură,/Ne-am făcut de râs o tură”. - „Supremu' lui Bâcu se vesteşte pentru a şasea oară cu Ileana din Ocna”. - „Pătru lui Covrigi se vesteşte pentru întâia oară cu jâda lui Suvar, Miss Doniţa”. - „Amiralul lui Ilia lui Lifucă se vesteşte pentru a doua oară cu Pălăguţa de la Pichet”. - „Ionu lui Tăscan se vesteşte cu Anuţă de la camera 11 - fata lui Bute acasă-Borca”. - „Sergentu lui Mortu' se vesteşte cu fata lui Văsălia lui Doboş”. - „Prim-ministru Stolojan se vesteşte pentru a cincea oară cu Puicuţa din Pietriş”. - „Plutonierul Slătenci se vesteşte pentru a treia oară cu fata lui Clinton - Ionu lui Desca”. - „Prăjina olimpică Vasalia lui Dudaşu se vesteşte pentru a doua oară cu Artista lui Teo”. 226 memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV ) - „Băiatul lui N-ai Treabă şi Nu-ntreba, Dolas minje longoj, se vesteşte pentru a şaşea oară cu fata lui Vasalie a lui Matei”. - „Miron Cosma se vesteşte pentru întâia oară cu Ileana lui Bociuteanu, că îi spornică la sărutat”. - „Depanatorul lui Năneşteanu se vesteşte pentru a doua oară cu Craifordu de la transformator - Kim Wiki”. - „Pătru lui Ioniţă se vesteşte cu Daniela lui Purtătorul de cuvânt, Rafaielu lui Costan”. - „Debuşeu' lui Poienaru se vesteşte cu Isterica lui Dişlău: «De când sunt un grandoman / Mi-am cumpărat celular, / Prietenii mi-s debuşei / Mă deosebesc de ei. / După ce mă mai pilesc, / Eu în limbi le povestesc. / De la tata-am învăţat, / Că-i prezbite mare-n sat...” (Godja Oú, 2002, p. 164-179;) („Semnează echipa de redactare, Văleni, 25 decembrie 1998”). Defectele, viciile şi întâmplările hazlii (devenite anecdote) sunt un bun prilej pentru „echipa de redactare” să ticluiască porecle potrivite tinerilor din sat. „Fiecare persoană râde de cealaltă până îi vine şi ei rândul. Să vedeţi cum roşesc oamenii bătrâni din cauza odraslelor”, povesteşte Ioan Oul, într-un interviu. Apelative de genul: Netedu, Tractoristu, Băiatul cu sănătatea, Fata lui Nu Pot Bé, Cămila lui Mihaiu, Petrică Austriacu, Păpuşa lui Ionu, Supremu lui Bâcu, Miss Doniţa, Amiralu lui Ilia, Anuţa de la camera 11, Fata lui Clinton, Fraţii Picură, Artista lui Teo, N-ai Treabă şi Nu-ntreba, Debuşeu lui Poienaru, Isterica lui Dişlaru etc. au toate şansele să devină porecle acceptate de comunitatea locală, iar unele dintre ele să se transmită generaţiilor următoare, fără ca apoi cineva să-şi aducă aminte şi anecdota ce a stat la baza lor. Obiceiul „Herd'etişurile din Văleni” reprezintă o şansă unică pentru specialişti să acceseze acest veritabil „incubator al poreclelor”, graţie caietelor păstrate în arhiva satului. Existenţa şi utilizarea implicită a poreclelor evidenţiază faptul că oamenii au fost conştienţi dintotdeauna de limitele lor, de imperfecţiunea lor, de faptul că sunt stăpâniţi de vicii sau infirmităţi (fizice, psihice), de dependenţe şi neputinţe. Poreclele deveneau, în acest caz, cel mai eficient instrument terapeutic de ajustare şi corectare (în limita posibilului), graţie presiunii psihologice (prin forţa şi energia cuvântului) din partea comunităţii. Evident, metoda nu era un panaceu universal, deoarece satira şi ironia nu funcţionează uniform în cazul tuturor persoanelor. Dacă unii ajungeau să se îndrepte, alţii cădeau pradă 98. Ei hai şi iară hai. Da' ţ-a-ntina bărbatu' Când îi mere la lucru. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 99. Ei hai şi iară hai. Da' ţ-a-ntina socară ta, Când îi mere a prănica. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 100. Ei hai şi iară hai. Eu întin cu busuioc, Să ai în lume năroc. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 101. Ei hai şi iară hai. Busuioc din grădinuţă, La bărbat să-i sii drăguţă. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 227 memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV ) 102. Ei hai şi iară hai. Busuioc di pă uiagă, La bărbat să-i sii dragă. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 103. Ei hai şi iară hai. Da' în cornuţ pă după masă, Şede miresuca noastă. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 104. Ei hai şi iară hai. Că tăt plânge şi sustină Şi la tată - său întină. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 105. Ei hai şi iară hai. Da' mireasă ca şi floarea, Întină-i şi la mă-ta, Că meri a te cununa. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 etichetei şi ajungeau să creadă cu toată convingerea că sunt ceea ce lumea spune că sunt. Cazuistica ne arată că oamenii devin mai eficienţi dacă sunt lăudaţi, încurajaţi şi recompensaţi, decât în situaţia în care li se evidenţiază defectele: „Poreclele ilustrează animozităţile din cadrul colectivităţii, fiind izvorâte uneori din invidie şi duşmănie. Alteori, poreclele au oarecum un caracter didactic, moralizator, înscriindu-se într-o mentalitate colectivă cu caracter de normă de la care nimeni nu se poate abate. Fiind considerate de localnici ocări, ele sunt rostite doar în absenţa purtătorului lor, pentru a nu fi jigniţi”. (Faiciuc, 1998, p. 140) De altfel, şi la Văleni, în ziua de Crăciun, strigarea Herd'etişurilor agită adeseori mulţimea: „Glumele pe seama tineretului sunt răutăcioase, duse chiar până la extrema în care oamenii se apucă şi înjură, ba mai mult, se ameninţă” (Iulia Utan, art. cit.). Este singurul prilej de peste an când poreclele sunt făcute publice, prin strigarea peste sat. Şi totuşi, cu riscurile de rigoare, satul acceptă această practică, cu speranţa individuală că neamul lui nu e de râsul satului. De cele mai multe ori, părinţii şi bătrânii, mai înţelepţi, fac tot ce le stă în putinţă pentru ca la „ediţia viitoare” odraslele lor să fie „şterse din caiet” şi să intre în rând cu lumea. Intervenţia opiniei publice a fost mereu un factor decisiv în asanarea morală a societăţii, forţa ei fiind superioară sentinţelor date de instituţiile juridice. Fiind un „juriu plenar”, posibilitatea de a greşi în aprecieri se reducea considerabil, atingând conotaţii obiective. Normele după care funcţiona opinia publică se raportau la interesul comun, obştesc, la bunul-simţ, funciar al românilor şi la elementele de morală creştină. Cazul de la Văleni este o excepţie în lumea satului maramureşean. De reţinut că cei vizaţi sunt exclusiv adolescenţii, de aceea miza de a implica opinia publică se centrează pe intervenţia adulţilor şi a bătrânilor. Situaţia este operabilă atâta timp cât tinerii îşi manifestă respectul faţă de părinţii lor - element fundamental în procesul de educaţie în societatea maramureşeană. Problema e că, în prezent, se constată o degradare a acestei tradiţii, pe fondul dezagregării culturii tradiţionale, în toate compartimentele ei, al emigrării tinerilor şi al dispariţiei practicii de convieţuire în aceeaşi gospodărie a trei generaţii: copii-părinţi- bunici. În plus, clasica sintagmă „decalajul dintre generaţii” se dovedeşte în prezent o veritabilă prăpastie: tinerii cresc şi sunt educaţi după un set de valori (morale, etice, sociale, economice şi tehnologice) aproape străin generaţiei care i-a zămislit. Independenţa, libertatea de mişcare, mijloacele de comunicare contribuie la fomarea personalităţii la o vârstă mult mai fragedă, în raport cu generaţiile din urmă. Va veni o zi când Herdetişurile din Văleni vor deveni 228 memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV ) amintire, căzând în desuetudine, sub presiunea altei opinii publice, nedispusă “să-şi spele rufele” în centrul satului. La fel ca în ţările din vestul continentului, oamenii dintr-un sat nu vor mai funcţiona ca o obşte, singurele interese comune fiind de ordin edilitar, exercitate într-un cadru instituţional. Opinia publică, ca instituţie, nu va mai funcţiona după aceleaşi norme, invocând dreptul la intimitate; un drept pe care, individul din societatea tradiţională nici nu-l visa. 106. Ei hai şi iară hai. Da' mireasă floare de dor Spune-le părinţâlor. Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 107. Ei hai şi iară hai. Să-ţi puie mâna pă cap, Să te năpustea cu drag. Să-ţi puie mâna după cap, Să te năpustea cu drag Hai, dorior şi hai, hai. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 108. Ei hai şi iară hai. Da' ţura şi ţura Că te duci la cununie Cu cine ţ-o fo' drag ţâie. Ţura tri şi iar aşa. De la Ioana Coman, 79 ani, Moisei, 2004 229