memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV )



PAMFIL BILŢIU1, ROMÂNIA




Cuvinte cheie: magia dragostei, credinţe, practici magice, vrăji, farmece






Magia dragostei  în Ţara Chioarului



Rezumat




Întemeiată  pe  cercetările  noastre  directe  pe  teren,  într-un  spaţiu conservator şi arhaic, care este zona Chioar, investigaţia noastră tratează un compartiment al magiei, de mare interes pentru cercetător, pe cât de fertil, pe atât de interesant, magia dragostei.
După consideraţii referitoare la locul pe care îl ocupă magia dragostei, alături de alte compartimente ale magiei, precum şi despre unele credinţe care au generat repertoriul de practici magice, am abordat diversele practici magice, vrăji sau  farmece legate de variatele deziderate ale fetei în perioada premaritală. În acelaşi  timp, ne-am referit şi la practicile magice legate de atragerea partenerilor, conservate în spaţiul investigat, într-un repertoriu amplu şi în forme complexe. Am pus accent apoi pe secvenţele magice având ca finalitate măritişul şi stimularea dragostei. Am acordat spaţiul cuvenit practicilor destinate reînnodării relaţiilor dintre doi parteneri care au fost rupte. Nu am omis acea categorie de comportamente ritualico- magice legate de stimularea luării la joc a fetei. Am acordat atenţia cuvenită practicilor magice şi vrăjilor, menite a învrăjbi sau despărţi doi parteneri.
Pe tot parcursul investigaţiei am analizat mecanismul practicilor magice şi al vrăjilor, oprindu-ne asupra agenţilor magici, precum şi asupra pieselor de instrumentar magic, căutând să relevăm mito-simbolica acestora. Am acordat atenţia cuvenită timpului magic, precum şi locurilor comune unde se oficiau astfel de practici magice.








1   Baia Mare, România;







170
memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV )









Key words: love magic, references, magical practices, spells, charms






Love Magic in Chioar County



Summary




Based  upon  our  direct  field  researches  in  Chioar  County,  a conservatory and archaic space, the investigation deals with love magic that is a special compartment of magic presenting through its variety and fertility  a great interest for the researcher.
After some considerations referring to the special place occupied by love magic among the other compartments of magic, as well as references to certain beliefs which had generated the repertoire of magical practices, we have  approached the diverse magical practices, charms or spells connected to the desiderata of the maids in their premarital period.
In the same time we have referred to magical practices connected to the attraction of the partners, which have been preserved in the researched area in an ample repertoire and complex forms. Then we concentrated on the magical sequences whose aim was the stimulation of love with a view to marriage. A proper attention has been given to the practices meant to rekindle the broken  relationship between the two partners. We have not omitted the magical ritual behavior stimulating the invitation to dance of the maid. Neither have been neglected the  magical practices and charms meant to spoil the the relationship and separate the paters.
All along the investigation we have analyzed the mechanism of the magic practices and charms dwelling upon the agents of magic as well upon the instruments used in the practices, trying to reveal  their mythic symbolism. A  proper attention has been given to the time of these practices  and  the   common  locations  where  such  practices  were performed.













171
memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV )






Magia dragostei în Ţara Chioarului










În contextul culturii populare, în spaţiul geografic al zonei Chioar, magia s-a conservat, în toate compartimentele ei, în pregnante şi multiple forme tradiţionale. Alături de magia domestică, cea a manei, cea medicală sau divinatorie, magia dragostei ocupă un loc aparte.
Din cauza neîmplinirii în dragoste, fata se considera a fi pierdut, în totalitate, orice posibilitate de a atrage atenţia şi simpatia unei fiinţe de sex opus. (Olteanu, 1999: 512). Aflată în situaţie liminală, fata se vede nevoită de a acţiona în plan magic, oficiind o serie de practici magice, vrăji sau farmece destinate unor  multiple rosturi: atragerea partenerilor, stimularea relaţiilor erotice, stimularea luării fetei la joc, ieşirea din ura, despre care se credea că a fost aruncată prin vrăji fata care nu mai era îndrăgită de feciori, despărţirea sau învrăjbirea partenerilor, oprirea căsătoriilor în alte sate etc.
Mecanismul producerii farmecelor şi vrăjilor aparţinând magiei dragostei, ca şi a altor forme de magie, este unul complex. Gestica ritualică cuprinde forme dintre cele mai variate, dar sunt puse să acţioneze piese de instrumentar magic din metal prelucrat: cuţit, secure, ac, seceră etc., agenţi magici precum apa, focul, pământ, minerale şi alimente: sare, făină, pâine, nuci, măr, ou etc., ustensile casnice: lopata, cociorva, iţele şi fuşteii de la războiul de ţesut, de largă răspândire în magie. Sunt esenţiale locurile unde se oficiază vrăjile şi farmecele:  la tăietor, la ape curgătoare, la
„miezuină” (mejdă), la horn etc. Capătă o importanţă deosebită timpul magic, vrăjile oficiindu-se la ora zero, timpul magic optim, apoi, la răsăritul sau apusul soarelui.
În trecerea lui prin vreme, omul din popor a născocit o serie de practici ritualico-magice prin care fata încerca să-şi atragă partenerii doriţi. Dintre acestea, puţine la număr au suferit un proces de încreştinare. La Româneşti, când umblă preotul cu crucea ca să sfinţească casa, bunicile din casele unde se aflau fete bătrâne, unele veritabile „babe meştere” aruncau nuci prin casă şi puneau la pragul uşii iţele de la războiul de ţesut „să umble feciorii după fată cum umblă iţele”.
Analizând mecanismul acestei vrăji, trebuie să subliniem că nucul este un arbore demonic în credinţele vechi şi noi ale multor popoare. În fiecare frunză se ascunde un demon. În basmele noastre, nucul figurează între copacii miraculoşi şi donatori mitici. Este interesant de amintit că la sârbi, în seara ajunului Crăciunului, gazda casei aruncă nuci la fiecare colţ al casei ca ofrandă adusă morţilor. (Evseev, 1998: 310-311). Magia simpatetică, generalizată în folclor, joacă în această practică un rol esenţial.
Există numeroase practici magice de atragere a partenerilor în care sunt puse să acţioneze magia simpatetică şi cumulul magic. La Chelinţa, la casele cu fete, în noaptea de Crăciun se pun pe pragul casei iţele de la războiul de ţesut ca să treacă colindătorii peste ele, iar pe colindători se aruncă grăunţe „să umble peţitorii după fată ca iţele şi să fie mulţ’ ca şî grăunţăle”. În alte practici, axate pe cumul magic, erau puse să acţioneze cânepa, plantă cu valenţe magice, frecvent utilizată în magie, dar şi cociorva, ustensilă care asociază cultul focului şi al vetrei, dar şi magia hornului. „La şezători






172
memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV )

































Şezătoare din Lăpuş; foto: Felician Săteanu


fetele bătrâne luau fuior din fiecare caier, îl băgau în horn, apoi încălecau pă cociorvă şi înconjurau casa de tri ori strigând feciorii pă nume.” (Româneşti).
Hornul este loc comun multor practici magice şi vrăji. El leagă vatra - sediul spiritelor strămoşilor - cu calea de comunicare cu lumea de sus. Este poarta principală de pătrundere a vrăjitoarelor, vampirilor, strigoilor şi altor duhuri necurate. Este şi poarta principală de pătrundere a spiritelor casei şi a tuturor influenţelor cereşti. Este locul divinaţiilor şi altor vrăji în care se apelează la strămoşii mitici. (Evseev, 1998: 174). Cânepa are numeroase utilizări rituale sau funcţii magice. Este frecvent folosită în practicile premaritale oficiate la Crăciun şi Anul Nou.
Capătă importanţă o categorie de practici magice de atragerea partenerilor la baza cărora stă magia homeopatică. „La Boiu Mare, fata, care nu este simpatizată de feciori, vara, când vede prima dată un furnicar, ié furnici, le învârté înt-o hârtie şi le pune în sân, unde le ţâne o zî şi-o noapte. Apoi le uscă şi după ce le pisază le pune în horincă îndulcită, în care pune chiper ca să schimbe gustul. Credéu că fecioru’ care bé, umblă după fata aceie cum umblă furnicile în furnicar.” Şi în această practică este pusă să acţioneze magia simpatetică.
În vechile practici de atragerea partenerilor, aparţinând tot magiei homeopatice, joacă un rol esenţial cumulul magic. „Dacă la o fată îi place de-on fecior şi vré să şi-l cuprindă drăguţ, ié on măr, îl străpunje cu cuţâtu’, apoi rade di pă nouă unghii şi pune răzătura în măr, apoi i-l dă feciorului să-l mânânce.” (Boiu Mare).
Mărul este un fruct al magiei şi revelaţiei şi este hrană miraculoasă. Copacul care îl produce este şi el miraculos, aşa cum îl întâlnim în basmele şi poveştile populare. Este un simbol erotic, de largă răspândire în folclor. (Chevalier, Gheerbrant, 1993: 284). Unghiile asociază magia degetelor






173
memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV )



mâinii. Fiecare deget are o simbolică aparte. (Chevalier, Gheerbrant, 1993: 438). În practică intervine şi mistica cifrei trei, generalizată în folclorul nostru şi al altor popoare.
O categorie de practici magice destinate atragerii partenerilor au la bază valenţele magice ale gardului, numărătoarea magică şi ritul vorbit, dacă avem în vedere că se rostesc descântece pe bază de poruncă directă. „Ca să-i atragă pe drăguţi, la Finteuşu Mare, două, trei fete ieşeau pe întuneric din şezătoare afară, numărau parii de la gard pă-ntuneric, de la nouă la unu’. În noaptea următoare să duceau la par şi jucau în juru’ parului şi descântau: Noi nu jucăm paru’, / Că jucăm peţâtoru’, / Să n-aibă stare-nt-on loc, / Cum n-are paru’ când arde-n foc, / Până la mine-a vini, / Cu mine mâna a da / Şi-n gură m-a săruta.”
Parul este simbol erotic şi al caracterului efemer al existenţei. Proliferarea parilor traduce o manifestare a vieţii instinctive şi senzuale. (Chevalier, Gheerbrant, 1993, III: 408). Un rol esenţial în practică îl îndeplineşte dansul ritualic, care asociază cercul magic protector. Formulele orale rostite aparţin tipului de descântec axat pe poruncă directă.
O categorie de practici de atragerea partenerilor se întemeiază pe mito-simbolica stelei, magia părului de pe cap, la care se adaugă locul de oficiere a vrăjii, pe tăietor, comun mai multor farmece. La Sălniţa, ca să-şi aducă mai repede feciorii doriţi  a le fi drăguţi, fetele se aşezau pă tăietor, în noaptea de Anu Nou, îşi despleteau păru’ şi, când să pieptănau, să uitau la stele şi zâcéu:
-Tu sté, cocosté, / Du-te la orânda mé, / Nu-i da rând deloc, / Nici cât ar arde-on pai în foc.”
Stelele sunt considerate în popor călăuze ale oamenilor şi simboluri ale destinului individual. În acest fel, steaua devine simbol al soartei omului. (Evseev, 1998: 498).
Este esenţială în practică magia părului. În mitologia universală există credinţa că puterea omului se află în părul de pe cap. Dar părul are valenţe magice prin tunsul şi pieptănatul ritual, prezente într-o serie de credinţe şi practici rituale. (Evseev, 1998: 354-355). În practică joacă un rol important şi timpul magic.
În scopul atragerii partenerilor, în spaţiul investigat, înregistrăm vrăji de largă răspândire în magia românească. „La Anu’ Nou, ca să-şi aducă cât mai repede ursitu’, fata să ducé la prun, scutura prunu şi zâcé: Io scutur prunu’, / Să vie nebunu’. / De-i însurat, / Să fie-nşelat, / De-i holtei, / Să fie oşolhei (fără alinare).” Într-o variantă de la Preluca Veche este asociat dracul, învestit, de omul din popor, cu o putere extraordinară, capabil de a săvârşi şi îndeplini orice act. La baza invocării acestei fiinţe mitologice, larg răspândită în folclor, stă satanismul ţărănesc. Descântecul rostit în cadrul vrăjii este pe bază de poruncă directă: „Nu scutur prunu’, / Că scutur nebunu’, / Nu scutur pă Nacu,
/ Că scutur pă dracu’. / - Ieş’, drace, de unde eşti, / Că-n iast sară-m’ trebuieşti.”
Prunul este considerat plantă aducătoare de noroc, de bun augur. Ea reprezintă tinereţea care este pe punctul de a se manifesta. (Chevalier, Gherbrant, III, 1993: 131).
O altă categorie de practici magice de atragere a partenerilor are la bază magia simpatetică, litolatria şi tăcerea magică. „Când nu mai veneau feciorii în şezătoare, fét’ile să duceau la o apă curgătoare fără a vorovi una cu alta. Acolo făceau „produh” (copcă). Acolo luau pietre cu gura şi le-aduceau în casa şezătorii. Le punéu înt-o oală pă sobă la fiert. Când oala fierbé şi să auzé zgomotu’ cum să lovéu pietrile de oală, credéu fét’ile că cu cât îi zgomotu’ mai mare, cu atât vor vini feciori mai mulţ’ în şezătoare.” (Finteuşu Mare).
Fetele bătrâne credeau că, ajunse la un număr mai mare de ani, au pierdut orice şansă de a fi luate de neveste. Aflate în situaţie liminală căutau ieşire în magie. O formă răspândită, în multe regiuni ale ţării, era „luatu’ mătrăgunii pă dragoste”. Şi în Chioar se lua după prescripţii ritualice mai răspândite, dar înregistrăm şi unele particularităţi. Când se lua mătrăguna, i se punea la rădăcină vin şi bani, se juca în jurul ei, iar după ce era adusă acasă era plantată în noaptea de Anul Nou în grădină,






174
memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV )



îi puneau la rădăcină pâine şi vin şi spuneau: „Mătrăgună, doamnă bună, / Mărită-mă-n asta lună,
/ De nu-n asta-n ceielaltă, / Nu mă uita niciodată, / Că nici io nu te-oi uita, / Cu vin roşu te-oi spăla, / Cu vin roşu strecurat, / Cu pâine de grâu curat, / Ca să fiu de cinste-n sat.” (Sălniţa).
Trebuie să subliniem că descântecul pe bază de poruncă directă cuprinde în această variantă pactul cu mătrăguna. Joacă un rol important dansul ritualic în jurul plantei, ritul vorbit.
La Finteuşu Mare, am înregistrat o vrajă axată pe descântarea frunzei de mătrăgună, pe care o punea în papuc pentru a-şi atrage partenerii la joc. Se credea că, săvârşind o atare vrajă, fata va fi luată şi de nevastă. Aşa cum sublinia Mircea Eliade, mătrăguna în farmece este căutată de fete şi femei, fiind planta cea mai de efect pentru virtuţile ei magice. (Eliade, 2006: 206).
Practicile magice, având ca destinaţie obţinerea măritişului, s-au conservat în forme complexe, unele fiind chiar inedite sau rare. „Fét’ile care vroiau să să mărite luau on cârnaţ’, să duceau cu cârnaţu’ la apă, unde făcéu produh. Cu el între picioare se învârteau în juru’ produhului, spunând descântecul sau horea  cârnatului. Apoi, în sărbători, fecioru’ era servit din bucata descântată, cu formule de genul: Sân Văsâi vărgat, / Dă-mi, Doamne, bărbat, / Că de nu mi-i da, / Io te-oi înfrupta. / Cârnaţu’ îi ascuns şi când ştia fata că-i vine peţitoru’ îl frije, îl taie dărabe şi le pune pă taljer.” (Finteuşu Mare, Boiu Mare). Practica are la  bază magia homeopatică, dar asociază şi magia apei, dansul ritualic şi ritul vorbit. Cârnatul, după toate probabilităţile, este simbol sexual.
Unele practici de stimularea măritişului au suferit un proces de încreştinare. „La Bobotează, femeile pricepute luau fire din struţu’ de bosâioc al popii şi le strecurau în sânu’ fét’ilor să fie văzute de feciori cum este văzut struţu’ de bosâioc.” (Finteuşu Mare).
Să ştie că busuiocul este considerat un mijloc magic de a atrage iubitul, i se atribuie proprietăţi magice şi apotropaice, de unde prezenţa lui în toate practicile maritale şi premaritale. (Evseev, 1998: 62-63).
Referitor la relaţiile dintre parteneri, am înregistrat şi în zona Chioar aducerea pe sus a drăguţului de la distanţă, prin manevrarea unui vehicul ritual, care este lanţul şi care în unele sate poartă denumirea de „făcutu’ cu dracu”. Deoarece această vrajă complexă nu se mai practică de multă vreme, performerii noştri nu ne-au putut furniza decât informaţii lacunare, lipsind cele legate de coborârea persoanei aduse pe sus şi întoarcerea ei tot pe sus. „Ca să-şi aducă drăguţii din armată ori din alte sate, unde se aflau, fetele punéu înt-on ulcior de lut apă descântată, adusă de la vrăjitori şi o fierbéu în vatra focului. După ce se încălzé, ulcioru’, se învârté în foc. Dacă ulcioru’ crăpa din cauza focului prea mare, atunci cel adus pă sus murea. La noi în sat, o fată şi-o cunoscut fecioru’ când era în armată, o „făcut cu dracu’” şi l-o adus pă sus până la ié acasă. Să auzé lanţu’ pă sus ţurgăluind.” (Boiu Mare).
Vraja, mecanismul ei se sprijină pe cultul focului şi al vetrei, dar şi pe agentul magic, apa, preparată magic de către vrăjitori. Ca piese de instrumentar magic este esenţial ulciorul care asociază trei elemente fundamentale ale naturii: focul, apa, pământul. O altă piesă de instrumentar magic este lanţul care îndeplineşte rostul de vehicul ritual, care este simbolul servituţii, legăturii, captivităţii. În mitologie, lanţul este simbolul legăturii dintre cer şi pământ. (Evseev, 1998: 217). Lanţul asociază şi ritul metalului prelucrat.
Practicile magice de reînnodare a relaţiilor dintre doi parteneri, în situaţia în care fata a fost cuprinsă ca drăguţă de un alt flăcău, mizau pe magia răscrucilor de drumuri şi a pământului. Joacă un rol esenţial magia simpatetică. „La Româneşti, fata părăsită de ibovnic, care-şi cuprinde altă drăguţă, oficiază practici magice prin care urmăreşte ca el să fie urât de fată şi să revină la vechile relaţii. Baba meşteră lua smoală di pă osia unui car, să duce la răscruci de drumuri, de






175
memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV )



unde ié pământ pă care-l amestecă cu smoală. Cu acest amestec baba îl unje pă cel ce-a cuprins altă drăguţă fără ca să observe el. Apoi cei doi să urăsc, fug unu de altu şi fecioru’ să duce-napoi la fosta iubită.”
O categorie de practici ritualico-magice, din zona Chioar, aveau ca destinaţie stimularea luării la joc a fetei. Unele practici din această grupă au la bază magia pânzei şi firului, dar era pus să acţioneze şi descântecul pe bază de poruncă directă. „Fata care vroia să fie jucată la danţ trebuié să prindă de rochie şi să ţână de ié până la gura şurii danţului şi să zâcă di tri ori: Fujiţ’, coşniţă câcate, / Păstă gard aruncate, / Că pă câte vă ajung, / Pă tăte vă ung, / Pă câte vă ’tâlnesc, / Pă tăte vă pocesc, / Că vine-on vişin înflorit, / În mijloc de danţ arăduit.” (Finteuşu Mare).
Unele practici magice aveau ca destinaţie învrăjbirea a doi parteneri. Cea mai simplă vrajă miza pe magia simpatetică şi consta în simpla aruncare de „poprică” (boia iute) între cei doi ibovnici, care ulterior se „ceartă rău între ei, ba se şi despărţăsc.” Învrăjbirea a doi parteneri, şi în zona Chioar ca şi în alte regiuni ale ţării, miza pe efectul magic al „mătrăgunii luată pă scârbă”. Pentru a fi eficientă, buruiana era preparată magic în procesul culegerii şi până la aducerea ei la casa celei care o ia. Când o culegea, nu-i punea nimic la rădăcină şi tot timpul o certa, iar când o aducea acasă, o ţinea la fund. Iar acasă o punea în closet. Astfel preparată magic planta era aruncată între cei doi ibovnici, care se certau cumplit, deveneau duşmani de moarte, se băteau, ba chiar se omorau.
O categorie de practici magice erau destinate despărţirii a doi parteneri de către o fată rivală. În unele vrăji, se miza pe efectul magic al botei cu care a fost despărţit un şarpe de-o broască. „Ca să despartă doi ibovnici, vrăjitoarea bagă bota pă mânecă şi trece pântre ei. Acia nu mai şed, veci, laolaltă.” (Româneşti).
O categorie de farmece aveau ca destinaţie reînnodarea relaţiilor dintre doi parteneri care au fost despărţiţi. Unele vrăji mizau pe magia simpatetică, dar asociau litolatria şi efectul magic al urinei. „La noi, o fată o avut on drăguţ şi când s-o ieie de nevastă o lăsat-o. O învăţat-o o babă să facă on foc în grădină sau în curte şi să baje în el o piatră care o stat pă varză. Când s-a înfoca, s-o scoată şi să urineze pă ié şi să zâcă: Aşé să-l ardă dragostea pă Ion cum arde urina pă piatră.” (Boiu Mare).
Sub aspectul semnificaţiei, urina este învestită cu valenţe magice, simbolizând unitatea principiului vital care leagă relaţiile şi securitatea unei persoane. La unele popoare, simbolizează norocul. (Chevalier, Gheerbrant, III, 1993: 415).
Unele farmece mai complexe erau destinate opririi căsătoriei feciorilor în alte sate. O practică înregistratră de cercetările noastre la Româneşti se întemeiază pe regula cumulului magic, aşa cum ne argumentează piesele de instrumentar magic utilizate: pieptene, pană de găină, coşniţă de albine şi lucruri părăsite, cum ar fi mătura. Aceste ustensile se pun în hotarul dintre sate. Atunci feciorii nu se mai pot însura în sate vecine.
Sub aspectul simbolicii, albina posedă o serie de valori simbolice, între care viaţa comunitară exemplară. Simbolizează încarnarea sufletelor celor drepţi, de aceea şi coşniţele lor aveau valenţe magice. (Evseev, 1998: 16).
Pieptenele este învestit cu valenţe magice şi datorită relaţiei lui cu părul capului, fiind învestit cu funcţie de protecţie. Este învestit cu putere şi forţă de constrângere şi de comunicare cu puterile supranaturale. (Chevalier, Gheerbrant, III, 1993: 92).
Pana de găină are valenţe magice care provin de la purtător, pasăre omniprezentă în magie, mai ales în magia neagră, încă din cele mai vechi timpuri.
Mătura, mai ales cea părăsită, este generalizată în magie, ea exprimând un principiu al separării unui teritoriu al ordinii de unul al dezordinii. Valenţele ei magice ne sunt exprimate şi prin






176
memoria ethnologica nr. 52 - 53 * iulie - decembrie 2014 ( An XIV )



aşezarea ei la leagănul copilului când acesta este lăsat singur. Practica asociază şi ritul crucilor de drumuri, locuri comune multor vrăji şi care aparţin de magia locurilor marginale.
Magia dragostei în zona Chioar, odinioară, intens practicată prin felurite vrăji, farmece, mai simple sau mai complexe, a dispărut aproape în totalitate din cauza procesului de modernizare a satelor, care a atras după sine propagarea ştiinţei şi culturii, care au produs mutaţii profunde în viaţa şi conştiinţa ţăranului.











Bibliografie






CHEVALIER, Jean, GHEERBRANT, Alain, 1993 Dicţionar de simboluri, vol. III, Bucureşti, Editura Artemis.
ELIADE, Mircea, 2006 Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
EVSEEV, Ivan, 1998 Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Timişoara, Editura Amarcord.
OLTEANU, Antoaneta, 1999 Şcoala de solomonie. Divinaţie şi vrăjitorie în context comparat,
Bucureşti, Editura Paideia.































177