memoria ethnologica nr. 50 - 51 *ianuarie - iunie 2014 ( An XIV ) 75. Mamă, urâtu mă cere, Du-te spune-i că n-oi mèrè! De m-a cere urâtu, Mărită-te, mamă, tu! Ia, mamă, urâtu vine, Încuie uşile bine, Încuie-le şi le apasă Şi spune-i că nu-s acasă Cu urâtu-i greu o zi, D-apoi eu cât oi trăi? Cu urâtu-i greu o noapte, D-apoi eu până la moarte? De la Filip Maria, 33 ani Oraţia de colăcărie Tarostele mirelui: 76. Oare, Doamne, ce să fie? Ce atâta bucurie, Ce staţi aici adunaţi Dumneavoastră, iubiţi fraţi? Căci e mult de când umblăm Şi aşa nu mai aflăm. Sunt trei luni de când 166 Colecţia ANDREI S. FEŞTILĂ Datini şi obiceiuri folclorice legate de ocupaţiile agricole la sătenii din Ilva Mare (Bistriţa Năsăud) Datinile şi obiceiurile folclorice sunt un ansamblu de manifestări păstrate şi practicate în comuna Ilva Mare ca o tradiţie ce se manifestă în mod spontan. Ea îşi are originea în credinţa creştină şi în năzuinţa unor împliniri cât mai rodnice în activitatea pe care o desfăşoară orice gospodar. Pornitul plugului Aratul şi semănatul culturilor de cereale este lucrarea cea mai grea şi mai importantă ce se face la începutul primăverii în fiecare gospodărie folosindu-se tracţiunea animală (boi, cai, vaci). În Ilba Mare, comună situată într-o zonă montană cu puţine terenuri arabile, aşezate în pante, se cultivă pe suprafeţe mici tot La arat; foto: Felician Săteanu felul de cereale (grâu, orz, ovăz, porumb, secară, orzoaică, hrişcă şi alte produse ca in, cânepă, cartofi, sfeclă, bostani, fasole. memoria ethnologica nr. 50 - 51 *ianuarie - iunie 2014 ( An XIV ) Fiecare gospodar îşi pregăteşte spre sfârşitul iernii uneltele pentru arat; plugul, grapa, sacii cu seminţe. Pe măsură ce dispare zăpada, o dată cu zilele însorite începe aratul chiar în mustul zăpezii, făcându-se primele semănături la ovăz şi orz, apoi la grâul de primăvară şi ultimele semănături se fac la porumb în mălăişte şi la cartofi. În prima zi când se iese la arat, are loc în fiecare gospodărie o ceremonie religioasă. Toată familia cu mic, cu mare, rosteşte în genunchi o rugăciune pentru a avea spor în muncă şi pentru a obţine roade îmbelşugate. Plugul şi vitele de muncă sunt stropite cu aghiazmă (apă sfinţită) şi sunt înconjurate cu fum de tămâie. Se trage prima brazdă, însutită la pas, cu chiote de bucurie, de către cei din familie. După ce a fost brăzdat tot terenul în mai multe zile se face semănatul prin aruncarea boabelor cu mâna, în evantai, cu o anumită pricepere ca să realizeze o împrăştiere uniformă peste brazde, după care urmează grăpatul, operaţiune făcută tot cu ajutorul vitelor, pentru nivelarea brazdelor şi acoperirea seminţei. Ogorul astfel pregătit este protejat de invazia unor animale sau de alţi factori distructivi. Cartofii se plantează manual în cuiburi făcute cu sapa iar pe lângă lanurile de porumb, amplasate pe terenurile cele mai fertile din vatra satului, se plantează fasolea, varza şi sfecla. În grădina de legume amenajată în preajma casei, se sapă straturile cu hârleţul şi se plantează salată verde, ceapă, usturoi, rădăcinoase, mărar, roşii etc. La aceste munci participă toţi membrii familiei apţi de lucru. Prăşitul porumbului denumit de localnici căpălitul este operaţiunea ce se aplică la această cultură după ce a răsărit porumbul. Se sapă toată suprafaţa parcurgându-se fir cu fir pentru a sparge crusta şi a înlătura buruienile parazite care cauzează pierderi de recoltă. La fel sunt prăşiţi şi cartofii, varza, fasolea, iar legumele sunt plivite periodic şi toate cu diferite soluţii împotriva dăunătorilor. Sâmbra oilor este un obicei cu adânci tradiţii în Ilva Mare, întrucât fiecare gospodar creşte în gospodăria sa un anumit număr de oi şi capre, după posibilităţi. La începutul lunii mai, proprietarii de oi se grupează la înţelegere şi formează turmele care urmează să urce la munte pe păşunile montane stabilite de primărie. Se nominalizează stăpânul de stână (cel cu oi mai multe) precum şi gospodarii care îşi unesc oile în turmă (botei). Pentru fiecare stână se angajează baciul şi păcurarii, care iau în primire şi în grijă oile de la fiecare gospodar. Ei sunt retribuiţi în natură de către proprietarii oilor primind de regulă drept simbrie câte o oaie (pentru zece oi cuprinse în turmă). Stăpânul de stână venim Ne uităm şi nu dormim Şi aşa lucruri potrivite Încă nu ne-o fost ivite, Afară feciori jucând, În casă fete plângând: Şi-i atâta desfătare Chiar ca la înmormântare. Dar noi ştim cu-adevărat Că înălţata împărăteasă Cu a ei oaste aleasă Are şi un ostaş de cinste şi omenie Care numai taroste poate să fie. De la Filip Tănase, 65 ani La ieşirea tarostelui miresei, cel al mirelui zice: 77. Cinstite taroste, Iacă noi suntem cu poruncă-mpărătească Ca ale noastre cuvinte să se primească. (arată colacul şi uiaga) Iată colac de grâu frumos Ca faţa Domnului Cristos Şi năframă de mătasă Cum poartă şi-nălţata împărăteasă. Dar de vrei să fii apriat (sigur), Noi ştim spune adevărat 167 memoria ethnologica nr. 50 - 51 *ianuarie - iunie 2014 ( An XIV ) C-a nost tânăr împărat Dimineaţa s-o sculat Şi pe faţă s-o spălat Mândră oaste-o adunat. Şi la răsărit de soare A plecat la vânătoare. Şi-a văzut în grădina dumneavoastră O floare foarte frumoasă Care nici creşte, nici înfloreşte, Ci tot mai mult se veştejeşte. Deci s-a sfătuit cu mai tăţi S-o ducă la curţile sale împărăteşti Ca acolo să crească şi să înflorească Şi noroc să rânduiască. De la Cristea Aurel, 79 ani Iertăciunea la mire şi mireasă 78. Daru şi mila lui Dumnezeu Sfântu Care-o făcut ceru şi pământu, Marea şi tăte adâncurile, Pentru că ne-a-nvrednicit şi pe noi Ca să ajungem această zi preasfinţită, De Dumnezeu rândută. Adică această zi de bucurie şi veselie 168 Stână; foto: Felician Săteanu asigură hrană şi îmbrăcăminte pentru păstori precum şi buna gospodărire a păşunii atribuite, prepararea laptelui în asigurarea retribuirii echitabile a caşului obţinut din laptele de oaie. Sâmbra oilor este precedată de ruptul sterpelor adică separarea mieilor de mame (înţărcarea), separarea mioarelor şi a berbecilor de oile cu lapte şi îngrijirea mai deosebită a turmei pentru a menţine perioada de lactaţie şi prepararea caşului. Sâmbra se desfăşoară într-o zi convenită de participanţi la locul montan unde se stabileşte stâna. Aici sunt construite instalaţiile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii pastorale între care coliba pentru adăpostul păstorilor, strunga o împrejmuire în care oile sunt adăpostite pe timp de noapte, cu ieşiri speciale prin care trece fiecare oaie pentru a fi mulsă dimineaţa şi seara. Se amenajează adăposturi pentru câinii de pază, jgheaburi în care se colectează apa pentru adăpostul oilor, pătulului, un adăpost suspendat pe stâlpi, unde se păstrează, în condiţii de aerisire, caşii preparaţi în fiecare zi. În colibă se amenajează pe sol locul de dormit în comun, alcătuit din cetini de brad şi iarbă uscată, acoperite cu cergi groase de lână iar la picioare se întinde vatra focului, protejat de un buştean voluminos denumit năclad şi întreţinută de un foc permanent cu lemne uscate. Lângă foc se montează o cujbă de care se atârnă deasupra focului, căldarea în care se prepară urda şi oalele pentru gătitul hranei. În colibă se află budaca, un vas mare din doage de lemn în care se colectează laptele şi se prepară caşul. Hainele purtate de păcurari sunt păstrate la căpătâi sau pe anumite cuiere fixate pe bârnele sălaşului în caz că trebuie uscate, după ploi. Procesul de preparare a caşului este realizat de către memoria ethnologica nr. 50 - 51 *ianuarie - iunie 2014 ( An XIV ) baciul stânei, un om cu experienţă verificată în modul de a conduce o stână şi de a face brânză de calitate. Peste laptele proaspăt adunat în budacă se punea cu linguroiul o anumită cantitate de chiag, un preparat cu proprietăţi chimice făcut din rânza (stomacul) unui miel sacrificat înainte de a se hrăni cu iarbă. Compoziţia obţinută era mărunţită şi amestecată cu un obiect special din lemn, numit jântalău apoi baciul, cu ambele mâini suflecate şi curate, separa uşor caşul de zer şi-l punea într-o ţesătură de lână numită strecurătoare pe care o lega de colţuri şi o atârna de pătul până se scurgea tot zerul într-o găleată. Luând forma unui bulgăre mare, caşul este aşezat pe scândurile cioplite de la pătul pentru zvântare şi conservare până venea cel îndreptăţit să-l primească drept venit pentru oile sale. Sâmbra oilor începea cu urcatul oilor la munte, în data prestabilită, aduse de proprietarii lor. Aici, fiecare gospodar îşi mulgea oile proprii şi se trecea la măsuratul laptelui pe baza căruia se stabileşte cantitatea de brânză ce trebuie să o primească fiecare sâmbraş, atunci când îi venea rândul. Măsurarea laptelui se face după o metodă arhaică simplă şi precisă cu carâmbul şi ţâncuşa. La măsurătură este folosit acelaşi vas cu capacitate stabilită. Livrarea cotelor de brânză începe cu proprietarii care au oi mai multe, până la ultimul asociat, până se produce dezmembrarea stânei, Mulsul oilor; foto: Felician Săteanu adică alegerea oilor care sunt preluate de fiecare proprietar. Trebuie menţionat faptul că atunci când este anunţat să meargă la stână, ca să-şi ridice cota de brânză ce i se cuvine, fiecare asociat, duce pentru păstori diverse alimente şi băutură iar baciul îl primeşte cu o masă bogată de mămăligă cu brânză proaspătă sau balmoş. Aduşi acasă, caşii sunt preparaţi pentru conservare Şi fiindcă apostolu grăieşte Şi Dumnezeu porunceşte Omu părinţii a-şi lăsa Şi soţie a-şi căuta. Deci şi acest tânăr în lume s-o-nvârtit Şi soţie ş-o dobândit Ca să-i fie soţie adevărată Şi de Dumnezeu chemată. Pântru aceea zice Că ştiu cu adevărat Că la a mé naştere s-o aflat O cinstită moaşă mare Care trebe la oricare, Care de pe pajiştea verde m-o luat, Sfântului botez m-o închinat Şi din păgân m-o făcut creştin Că şi dânsa de-i vie Dumnezeu să o ţie. Iar de-i moartă, Dumnezeu s-o hodinească Şi noroc bun să rânduiască. Apoi mă rog la iubiţii mei părinţi trupeşti, Tată şi mamă Care m-o născut şi m-o crescut Şi întru frica lui Dumnezeu m-o învăţat. Iar eu din zi în zi crescând, La biserică umblând, Totdeauna m-am rugat lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu de ce m-am rugat, Tăte mi le-o dat. Dimineaţa sculându-mă, La Dumnezeu rugându-mă Ca să-mi rânduiască şi mie O zi de bucurie şi un ceas de căsătorie 169 memoria ethnologica nr. 50 - 51 *ianuarie - iunie 2014 ( An XIV ) Ca la alţi oameni de omenie Deci, Dumnezeu s-o milostivit Şi azi mi-o rânduit Pântru aceea mă rog domniilor sale Ca şi dânşii să fie cu bucurie La a mea căsătorie Şi să mă sloboadă să mă cunun Cu soţul (soţia) meu (a) iubit(ă) De Dumnezeu rânduit(ă) Ca să-mi dea un cuvânt De noroc şi viaţă lungă Şi de sănătate şi de noroc bun Să rânduiască. Apoi mă rog de iubiţii mei fraţi şi surori Cu care împreună am crescut în casa părintească Ca în grădina zorilor Ca în paradisul florilor Să-mi daţi un cuvânt de bucurie La a mea căsătorie Şi noroc bun să rânduiască. De la Cristea Aurel, 79 ani 170 pe iarnă, după gustul şi priceperea fiecărui gospodar. După ce s-au scurs bine de zer, caşii sunt tăiaţi în felii şi măcinaţi sau frământaţi cu sare, după gust şi brânza astfel obţinută este bătută în bărbânţe sau în borcane închise ermetic (chiar în burdufuri), unde se păstrează timp îndelungat. Spre sfârşitul verii, după ce au fost distribuite toate cotele de brânză, stâna îşi încetează activitatea. De aici s-a formulat şi zicala: „La Sfânta Mărie Mare, coboară oile la vale”. Dacă sunt bine îngrijite unele oi continuă să mai dea câteva picături de lapte gras care, amestecat cu laptele de vacă, dă un iaurt deosebit de gustos. Recoltarea fânului este o lucrare agrară de mare amploare desfăşurată pe parcursul verii pentru agonisirea furajelor necesare la hrana animalelor pe perioada de iarnă. Cele mai importante lucrări ce necesită eforturi fizice şi un volum mare de muncă, la care sunt antrenaţi toţi membrii familiei, sunt cositul, greblatul şi conservarea fânului în căpiţe, în clăi (numite şi stoguri) sau în adăposturi numite fânare. Cositul începe când iarba este înflorită şi se află în plină vegetaţie suculentă pentru a obţine un fân de calitate. În prima zi de coasă, credincioşii încep lucrul cu o scurtă ceremonie religioasă în care rostesc la faţa locului rugăciuni însoţite cu fum de tămâie în speranţa de a avea spor în muncă şi de a obţine recolte cât mai bune. Cositul este efectuat numai de bărbaţi care parcurg agale tot terenul doborând iarba cu coasa în brazde simetrice, care sunt apoi împrăştiate cu furca de femei şi copii pentru a se usca la soare. Urmează greblatul terenului cu unelte specifice şi adunatul fânului în căpiţe care sunt transportate cu drugii, într-un loc convenabil unde se clădeşte claia sau la adăpost în şură ori la fânare. Pentru a îmbogăţi cantitatea de furaje se recoltează spre toamnă otava, se adună paiele de la treierişul cerealelor, păşunile şi cocenii de porumb şi orice resturi vegetale. În scopul asigurării unor furaje cu bogate calităţi nutritive, se cultivă şi se recoltează în condiţii optime trifoiul şi lucerna, sfecla furajeră şi bostanii. Seceratul păioaselor este iarăşi o muncă de campanie sezonieră de mare importanţă care constă în recoltarea cerealelor ce au fost semănate primăvara. Cerealele se recoltează manual cu secera printr-o muncă anevoioasă şi istovitoare executată atât de bărbaţi cât şi de femei la începutul toamnei când holdele au dat în pârg şi au bobul copt. Tulpinile cu spice sunt apucate cu mâna stângă şi retezate cu secera, aproape de pământ, printr-o mişcare abilă, acumulând mai multe porţii până la alcătuirea snopului, care este legat cu un şnur de paie realizat cu dibăcie şi pricepere. Snopii sunt adunaţi în jirezi sau expuşi pe nişte pari spre a fi lăsaţi un timp la soare ca să se usuce, apoi sunt transportaţi la memoria ethnologica nr. 50 - 51 *ianuarie - iunie 2014 ( An XIV ) arie sau în adăposturi pentru a fi treieraţi. O grijă deosebită se acordă la manipularea snopilor pentru a nu rupe spicele şi pentru a evita orice risipă de boabe care se scutură cu uşurinţă. Treieratul cerealelor păioase este operaţiunea prin care boabele sunt separate şi extrase din spice cu ajutorul unor mecanisme simple sau cu batoza. A existat o vreme când treieratul se făcea manual cu o unealtă rudimentară numită îmblăciu iar separarea boabelor de pleavă se făcea cu vântureşca pe aria şurii sau pe un plan special amenajat în bătaia vântului. Având cereale puţine şi diferite, fiecare gospodar adună snopii cu carul în curtea sau şura locuinţei unde este adusă batoza. Cultivarea şi prelucrarea inului şi a cânepei Nevoia asigurării îmbrăcămintei se rezolva în trecut, în lumea satelor prin diverse activităţi productive, tradiţionale, care alcătuiesc o adevărată industrie casnică. În comuna Ilva Mare ca şi în celelalte părţi, gospodarii cultivă inul şi cânepa ca plante textile de bază pe care le prelucrează succesiv, în diferite faze, până la realizarea pânzei ţesute în casă, materia primă din care se confecţionează cele mai diferite obiecte de rufărie şi lenjerie. Inul şi cânepa se seamănă primăvara o dată cu celelalte culturi păioase. Când aceste plante textile ajung la maturitate, se recoltează tulpinile prin smulgere cu rădăcină şi se leagă în mănunchiuri uniforme numite jupi care se pun la uscat. După ce s-a extras sămânţa, jupii sunt puşi la topit în tău (o apă stătătoare) unde partea lemnoasă devine fragilă iar partea fibroasă se desprinde uşor de pe tulpină. În urma procesului de topire, jupii sunt spălaţi şi uscaţi la soare, după care începe meliţatul, operaţiune făcută cu o unealtă simplă de lemn (meliţa) care îndepărtează structurile lemnoase sub formă de puzderii şi transformă jupii în fuioare. La rândul lor, acestea sunt preluate cu altă unealtă denumită ragilă pentru a uniformiza şi orienta structura fibrelor într-o ordine ce face posibilă toarcerea lor în fire textile de diverse forme. O parte din resturile textile rezultate în urma răgilatului şi denumite câlţi se prelucrează la hrebeni, mecanisme care le scarmână şi le omogenizează pentru a putea fi toarse ca fuiorul. Torsul este operaţiunea îndelungată şi migăloase prin care fuiorul şi câlţii sunt transformaţi manual în fire şi aţe de diverse dimensiuni, folosindu-se în acest scop caierul cu fusul şi cujeica (furca de tors). Cantitatea de fire toarse este depănată pe răşchitor într-o structură ce formează sculul de tort. Când se termină torsul, sculurile sunt spălate de mai multe ori cu leşie în ciubăr pentru înălbire. După uscare, sculurile sunt montate pe vârtelniţă şi aţa este făcută ghem. Din mai multe gheme se pregăteşte urzeala pentru pânză, în funcţie de cantitatea de fire Colecţia MARIA MIRELA PODUŢ ŞI CORINA ISABELLA CSISZÁR Strigături la nuntă Zâceau fét’ile d’in partea mnirelui: 79. U, iu, iu pă d’ealu gol Că mnireasa n-are ţol Până-a tunde cânele Şî i-a face mnirele; Până a tund’e cânii d’in sat Şi i-a face ţol pă pat. De la Xenia Pop, 62 ani, Groşii Ţibleşului, 2014 Celelalt’e iară nu s-o lăsat şî ele o zâs: 80. Mnireasă, mnirele tău Samână cu mâţu mneu Când îl văz sara pă lună, Gând’eşti că-i un d’em d’e 171 memoria ethnologica nr. 50 - 51 *ianuarie - iunie 2014 ( An XIV ) lână; Când îl vezi sara pân sat, Gând’eşti că-i dracu-ncălţat. De la Xenia Pop, 62 ani, Groşii Ţibleşului, 2014 81. Să trăieşti, nănaşă mare, Scoală-ţi mnirile-n pt’icioare Să-l vedem cât îi d’e mare Că d’e frumos l-am văzut, D’e mare nu l-am priceput; Că d’e frumos îl vedem, D’e mare nu-l pricepem. Băutori, nu-i băutori, Numa-o cupă d’e tri ori. Dohănaş, nu-i dohănaş, Numa tri pagle pă ceas. Uitaţi-vă, nu-i minciună, Că ş-amu-i cu ţâgara-n gură. De la Xenia Pop, 62 ani, Groşii Ţibleşului, 2014 82. Pă asta vale pustâie Nici lupt’ii să nu vie Că bugăt am vinit noi Şi n-om şti mere-napoi; Pă asta vale săcată Nici lupt’ii să nu treacă. De la Xenia Pop, 62 ani, Groşii Ţibleşului, 2014 172 obţinute la tors, ţesutul pânzei se realizează manual cu un mecanism simplu din lemn numit stative (război de ţesut). Firele de urzeală sunt trecute prin iţe şi prin spată, fiind dispuse pe două planuri care pot fi mişcate în sus şi în jos cu ajutorul tălpigilor acţionaţi cu picioarele pentru a crea deschiderile alternative prin care trece suveica. Războiul de ţesut (stativele) se montează de regulă în camera de locuit sau în altă încăpere încălzită, pentru că ţesutul este o operaţiune mai îndelungată şi monotonă care cere multă răbdare şi pricepere din partea gospodinei. Pânza obţinută se spală şi se usucă de mai multe ori, până se albeşte, după care se croiesc piesele vestimentare pentru cei din familie. Prelucrarea lânii obţinută de la oi în fiecare an, constituie altă sursă de materie primă pentru îmbrăcăminte. Principalele etape aplicate în prelucrarea lânii sunt: tunsul oilor, spălatul lânii, hrebănatul, torsul şi ţesutul din care rezultă pănura. Spre deosebire de pânză, pănura este dusă la vâltoare care îi conferă o rezistenţă şi o structură pufoasă plăcută. Din pănură se confecţionează haine groase de iarnă. Tăbăcitul şi prelucrarea pieilor Preocupări tradiţionale de muncă se realizau în Ilva Mare şi în domeniul prelucrării pieilor de animale domestice sau cinegetice pentru confecţionarea încălţămintei şi a unor piese de îmbrăcăminte. În fiecare gospodărie erau prelucrate pieile de porc şi de bovine din care se confecţionau opinci, iar pieile de miel, de ovine cât şi cele obţinute de la unele animale sălbatice (iepure, vulpe, jder, vidră, nevăstuică etc.) se prelucrau cu metode mai sofisticate, de meşteri cojocari, care confecţionau căciuli, bundiţe, gulere, pieptare, cojoace, cât şi unele piese ornamentale aplicate pe hainele din pănură. Principala operaţiune din acest domeniu era ruşitul pieilor pentru opinci. După sacrificarea sau jupuirea animalului, pielea crudă se întindea şi se fixa cu cuie pe o platformă de lemn şi se presăra cenuşă sau sare, fiind lăsată o vreme să se usuce. Pielea pentru opinci era tăiată în fâşii mai late sau mai înguste şi se înlătura partea păroasă cu un cuţit. Fâşiile se introduceau apoi în ruşală, o compoziţie de apă fierbinte, impregnată cu tananţi obţinuţi din scoarţă de arin, stejar, paie, sare şi tărâţe. Ţinută în ruşală câteva zile, pielea căpăta o anumită consistenţă de maleabilitate şi impermeabilitate, calităţi ideale pentru confecţionarea încălţămintei. Opincile sunt piese de încălţăminte rustice, simple şi practice, cunoscute din cele mai vechi timpuri. Erau confecţionate memoria ethnologica nr. 50 - 51 *ianuarie - iunie 2014 ( An XIV ) de fiecare gospodar, după priceperea sa, fiind prevăzute cu gurgoi şi nojiţe, cu aţe speciale din lână răsucită. La încălţare, piciorul se înfăşura într-o bucată de pânză sau pănură numită obială, peste care se leagă opinca. Prelucrarea oloiului din seminţe de bostan În comuna Ilva Mare, fiind zonă de munte, nu se cultiva floarea soarelui dar existau preocupări tradiţionale pentru prepararea uleiului comestibil extras din sâmburi de bostan şi din seminţe de in şi cânepă. Întrucât se cultivau cantităţi mari de bostani, ca furaje pentru îngrăşământul porcilor, sâmburii obţinuţi din aceste produse erau aleşi şi uscaţi. Seminţele bine uscate se zdrobeau într-o instalaţie specială numită piuă. Amestecul se încălzeşte pe o vatră concavă din piatră sau tuci şi se pune într-un sac de pănură care este băgat la presă. Oloiul de bostan are o culoare verzuie şi un gust apetisant, considerat o raritate culinară. Este folosit în pregătirea mâncării de post. 83. Fét’ile d’in Libot’in Mărg pă luncă dohon’ind Le iesă dracu d’in râpă Să le puie foc în t’ipă; Le ié dracu d’in stan Să le puie şî dohan. De la Xenia Pop, 62 ani, Groşii Ţibleşului, 2014 84. O, săracă, tu mnireasă, Calea-i tătă cu coturi Şî soacră-ta-i cu ponturi; Calea-i tare cotoroasă Şî socră-ta-i ponturoasă. De la Xenia Pop, 62 ani, Groşii Ţibleşului, 2014 85. Măi mnire, fătu’ mnieu, Du-te în t’imiteu Şi-l adă pă tată-tău Şî dacă n-a veni să şadă, Numa mnire să t’e vadă. De la Viorica Miholca, 46 ani, Groşii Ţibleşului, 2014 173