memoria ethnologica nr. 48 - 49 *iulie - decembrie 2013 ( An XIII ) Şi-om avea cu ce trăi. C-om lucra doi ani, o patru, Ca şi noi n-a si tot satu’. Da’, măicuţă, de nu mi da, Bis Méré-oi şi m-oi spânzura În mijlocu’ târgului, De creanga mălinului. Şi ca să vadă tăt târgu Ce plăteşte drăguţu’, Să să-nveţe maicile Bis Cum să-şi deié fét‘ile. De la Ana Pricop, 73 ani, Dumbrăviţa, 2013 La holda cu grâu 10. La holda cu grâu, Văd un pui de turturea, - Măi, puiuţ, de turturea, Nu eşti tu din ţara mea? - Io nu-s din ţara ta, Da’ mi-i acolo cărarea, Păstă casă la mă-ta. De la Ana Pricop, 73 ani, Dumbrăviţa, 2013 Colecţia DUMITRU ŞOVAGO Obiceiuri din Rus Hora şi jocul satului Hora era acea întâlnire duminicală şi în sărbători, în afara postului. Dacă feciorii nu puteau să facă horă într-o duminică, să mâniéu fetele, toată lumea era supărată, pentru că la horă era locu' unde să sâmţău cel mai bine. La horă tătă lumea să prezenta, nime nu rămâné acasă. Tinerii jucau, copt'iii să jucau, babele înşi- rate pă lăiţi, gură cască, bărbaţii la crâşmă că era crâşmă pă aproape, méréu cu deţu', cu poveştile. Şi în fiecare duminică să făcéa în mijlocul satului. Trebuia tot timpul să corespondăm ca să nu angajeze cumva două echipe în aceeaşi duminecă. Demult, s-o făcut în şuri, da' n-o fo' deloc comod, erau mici şurile şî cu lut, fânu' pt’ica pă ei; numa' n-avéu ce face. Vara făceau în faţa şurii, după şură, pângă porţi. Şi nu pé auzei muzica, nu erau mi- crofoane, jucai pă t'ipăit'e. Mai târzâu s-o jucat în case comu- nale. Toate fetele avéu batistă în care ţânéu busuioc sau lemnuş, muşcată, flori care miros puternic. Era fecior care-i lua batista la fată, avé motiv să i-o ducă a doua sară. Sau îl ţâné de amintire. Femeile erau roată pă lăiţi, într-un colţ era un podium şi acolo stăteau ceteraşii, cu gordona în colţ. Erau numa' ţigani atunci, nu zâceu românii pă atunci. Ţâganii tătă zâua avéu vreme să facă exerciţii. Românii avéu de lucru. Gordona era instrumentul bătjocurit, spart, la sfârşitul jocului. Pă ié să răzbunau feciorii când nu mai vroiau să zică ceteraşii. Ţiganii să angajau din Baie, de la Lăpuşu', era o crâşmă specială, unde să strângéu ceteraşii în timpul săptămânii. Şi acolo mergeau feciorii şi îi chemau să cânte. Erau 2 feciori numiţi tizeşi şi unu' se ocupă de gustare şi altu' de cină. Veneau ceteraşii, stăteau pă prispă, vara li să dădéu 2 pahare de horincă şi sarmale. Api le mai dădé şi resteuţă. Şi mergeu cu gordona şi cu cetera la cămin şi pă la 2, 3, începé jocu'. Fetele care erau mai aprinse de danţ, nu vinéu chiar de la început. Să lăsau aşteptate. Fetele pă care nu le tare juca nime', méréu mai devreme, că dade le-a juca oaricine. Să strângea lumea la Casa Comunală şi fetele să plasau lângă gard, nu stătéu laolaltă cu feciorii, fetele erau detilindi şi feciorii 174 memoria ethnologica nr. 48 - 49 *iulie - decembrie 2013 ( An XIII ) detilindi. Începé ceteraşu' dansu' şi jocu' avé nişte reguli nescrise, care să păstrau cu sfinţenie. De exemplu, nu avéi voie să inviţi fata la dans, până nu pornesc ceteraşii muzica. Fetele aşteptau curioase să vadă cine le-a t'ema la joc. N-ai juca nici pă oricine, să-ţi şi convină. Acolo să făcé o alegere. Ţiganii tot ascuţéu instrumentele, ca să crească tensiunea. Că nu puteai să chemi fata la dans până nu începea danţu. Asta se întâmpla la jocurile de după vecerne, când să aglomera, venea lume multă. Erau fete care să tupileau, ca să nu joace cu unii feciori, că n-aveau chef să joace cu ei. Dacă te chema la dans trebuia obligatoriu să accepţi, dacă nu, era vai de capul tău. Erai batjocurită de tăţi. Tăţi feciorii să supărau că şi ei puteau păţî. Şi de aia să tupilau fetele, că aşa nu le vedeau să le cheme la joc. Rar se întâmpla, dacă nu-i plăcé la un fecior de o fată, o scoté din joc. Asta era o mare ruşine. O scoté că o refuzat să vină la joc, dacă n-o ieşit să-l petreacă pă prismă, când mergea fecioru' la fete şi acolo erau poveştile intime, pă prismă, în casă era toată lumea laolaltă. Şi pur şi simplu nu ieşea după el. El ieşea şi aştepta un ptic: - Noa, lasă că te joc io! Îi făcea figura şi o scotea din joc. Dansul era alcătuit din cinci jocuri cu reguli precise. Se juca roate, tăţi feciorii şi fét’ile să părândau. Când erau sub ceteraşi, erau cei mai fericiţi, că se auzea muzica foarte bine, tropoteu un pt’ic ca să-i vadă fata şi babele di pă laiţă. Api să rupé struna la ceteră şi zicé lumea că atunci să rupe când nu stau feciorii cuminţi şi pun mâna pă fete. - Băi, staţi cuminţi, că strâcaţi danţu'. Fetele intrau în joc pă la 14 – 15 ani, feciorii cam la 16 – 17. Fetele méréu de regulă cu mamele la joc. Şi când mergeau acasă, mergeau cu mamele sau cu fecioru', cele care erau mai nurlii. Pă unele tătă lumea le-ar fi jucat. Pă altele nu le juca nime, nu le chema nime la joc, mai bine nu juca nici fecioru'. - Ni, biata fată, razâmă gardu', la danţ. N-avé valoare în sat. Şi era cu care ai fi jucat 3 saptămâni. Primu' era jocu' de început, al doilea era condrănesc, apoi erau roate. Hai, la roate, măi, nepoate, Care ştii şi care poate. Hai, la roate măi, băieţi, Care ştiţi, care puteţi. Care nu, mai rămâneţi. Oraţii de nuntă din Onceşti Iertăciuni la mire 11. Da’ ceteraş din a nost sat, Zî-mi un pt’icuţ d’e strâgat. Că s-o adunat lumea Să vadă cum oi strâga, Pă miri cum i-oi lăuda. Da’ ei nu trebe lăudaţ Că-s frumoşi şî îs bogaţ. Da’ miri ca şi aieştia doi De mult n-o mai fo’ la voi. Da’ aşteptăm de-o săptămână O mireasă ca ş-o zână, Da’ şi-un mire ca un crin, Ca parfumul cel mai fin. Da’ măi mnire, mândru tomn’it, Astă vară la cosât, Mândră floare ţ-ai găsât. Da’ ai rupt-o ş-ai pus-o-n clop, Nu te-ai celuit deloc. Da’ şî nănaşii-s frumuşei, S-aveţi grijă de ei. Da’ de părinţi să nu uitaţi, Că ei mult v-o ajutat. Da’ să trăiţi, s-aveţi năroc Şi la anu’ un boboc. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 175 memoria ethnologica nr. 48 - 49 *iulie - decembrie 2013 ( An XIII ) Strigături la găină 12. Zi ceteraş, mai cu dor, Di pă prag să mă scobor, Di pă prag să mă dau jos C-am văzut nănaşi frumoşi. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 13. Ceteraş ce te-aş ruga, Să-mi zâci lin cu cetera Ca să pot şi io strâga. Că-s copt‘ilă şi nu-s fată, N-am mai strâgat niciodată. De la Maria Iura, 22 ani, Onceşti, 2003 14. Da’ aici îi lume multă Şi tăţi oaminii să uită. Că aici îi şî badea, De ruşâne nu m-oi fa. De la Maria Iura, 22 ani, Onceşti, 2003 Ultimu' danţ' era de gătat. Să găta dansu', strângei fata. Api mai cereau feciorii la ceteraşi: - Zî de strâns! O stranje după cum o fo' de înfocaţi. Doamne feri, să joci mai mult de 2 jocuri cu aceeaşi fată. Era şi strâgătura: Cine joace tăt cu una, Mânce-l povestea şi ciuma. Când juca unu numa' cu una, era mai înspre nuntă, iu- bire. Şi era strigătura: Joc pă una, până asudă, Celelalte mor de ciudă. Hora satului; foto: Felician Săteanu Să găta un dans, să odihneu tinerii 10 minute şi iar în- cepeu. Tăt aşé până la vecerne, când să oprea jocu'. Doamne feri, să joci în timpul vecernei. La ora 4 mergea lumea la vecerne. Tăté fetele mergeau la vecerne. Feciorii nu prea mergeau, mai béeu o pălincă cu ceteraşii. Apoi să vezi dans după vecerne. Erau care nu vinéu la dans înainte de vecerne. Şi fetele care erau mai se- rioase plecau mai devreme acasă, să li să simtă lipsa. Care răzâ- mau gardu', rămâneu că dade, dade, le-a juca oaricine. Pă la 10 – 11 se juca un marş de încheiat dansu'. Pă la vreo 7 să întrerupé dansu', când cinau ceteraşii. Feciorii horéu şi strigau tare mult în grup. Fetele nu cântau. Şi mărsul la joc să plăté când intrau în cămin sara: 5 lei, 7 lei, 10 lei. Uneori plăté fecioru' păntru fată la joc. Când mergeau acasă, fata putea să refuze feciorul care se 176 memoria ethnologica nr. 48 - 49 *iulie - decembrie 2013 ( An XIII ) oferea s-o conducă acasă. Dacă conducé fata, feciorul pleca horind, fluierând în frunză de la fată. Vinéu lăturenii din satele vecine, di pă lături, din Dum- brăviţa, Şurdeşti. Să întâmpla că nu avéu atunci joc în satul lor şi vinéu mai cu poftă. Se întâmpla că vinéu mai ales să cunoască fete. Când vinéu lăturenii, trebuia să ai un pretin în satu' cela. Lăturenii nu t’emau fét’ile la joc, lor le erau oferite fét’ile. Atunci când venea lătureanu, pretinu’ meu în Rus: - Noa, Marcelă, hai încoace, joacă cu pretinu’ ista. Sau dacă vroie cu o fată mai acătări sau nu era fete la gard, méréi în danţ şi care fată credei că-i mai faină, la pretinu’ tău i-o dai şî ăla când o cerea, nu avea voie să refuze. Când o cerei păntru tine, te mai şi refuza, mai avea dreptu' şi puterea. Da' când era vorba de un lăturean, nu era voie să nu-i dai fata. Era câteodată că juca câte 7 – 8 lătureni şi noi mai stătém, că fét’ile erau ocupate dar din respect păntru ei, le dădei fét’ile. Apoi sara méréu cu fét’ile acasă. Noi mai dădeam cu pt’etri după ei, că nu le conviné la feciorii din sat. Făcéi mai pă din dos, te mai făţărnicei. Lăturenii erau foarte respectaţi. Ne stângem 2 – 3 şi zâcem: - Ia, o vinit ăştia din Unguraş, să punem on pahar de horincă, să-i omenim! Puném on pahar de horincă şi-i temam pă lătureni acolo şi temam şi fét’ile acolo între danţuri. Stătém în grup. Fét’ile mai beeu câte-o gură de horincă, ţânéu oiaga şi méréu şi jucau tot cu ei. Erau puşi la înaltă cinste lăturenii. Că şi tu când merei la ii erai respecta. Era un mare respect în treaba asta. Era când să duceau 2 feciori şi 2 fete la joc în Şindreşti sau în Unguraş, în satu' vecin. Vorbéu 4 feciori cu 4 fete: - Hai, mérém duminică la danţ în Şindreşti. Ştié că un pretin de-a lui o băgat ceteraşii chiar dacă era joc în sat la tine. Când méréi cu fete, vinéi neapărat cu zuă. Să nu te apuce noaptea p-acolo, Doamne fereşte, c-apoi era mare scandal acasă, părinţii fét’ii făceau scandal. Trebuia s-o ceri de la părinţi ca s-o duci la joc. Nu te-ai înţăles numa cu ea. Méréi şî zâcei: - O lăsaţi pă Mărie să vie duminică cu mine la joc în Unguraş? - Mă, o las, da bagă de samă, să nu v-apuce noaptea p-acolo! De regulă, la prima dragoste să căsătoreu atunci. Să măritau repidé fét’ile, la 18 ani era cea mai mare forţă, la 19 începe să fie cam vetiucă, după 20 de ani era fată bătrână, o lua numa aşă cu avere. Dacă n-avéi casă, n-avé nici fata casă, cum s-o iei? Fata care era singură, îi trebuia un fecior dintr-o familie cu mai mulţi. Erai de 18 ani, te îndrăgostei de o fată de 17 şi ié după un an să mărita şi rămânéi o viaţă întreagă cu icoana ei în suflet. Ş-api să spărgé căsniciile. Fata frumoasă era curtată de toţi, stăté pă pălmile feciorilor. Ea era învăţată că în fiecare seară 15. Asară p-asfinţât, Cu nănaşu m-am ibd‘it, O zâs să-i frig găina Că bună i-a si plata. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 16. Trandafir mândru-nflorit, Să-mi faceţi loc ca să viu, Că io zin d’in depărtare Cu găina la vânzare. De la Ileana Drăguş, 64 ani, Onceşti, 2003 17. Cu găina ca ruja Să i-o duc la nănaşa. Găina ca un sansiu Să i-o duc la nănaşu’. De la Ileana Drăguş, 64 ani, Onceşti, 2003 177 memoria ethnologica nr. 48 - 49 *iulie - decembrie 2013 ( An XIII ) 18. Săraca găina mé, Rău îmi pare după ié, C-o fo ascultătoare N-o sărit coale în vale. De la Ileana Drăguş, 64 ani, Onceşti, 2003 19. Săracu nănaşu, Tăt înt’ină şî sust’ină Şi să uită la găină, Şî la mine şî la ié, Nu ştiu care i-a plăcé. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 20. Haida, nănaşule, şi ié Puiuţu din mâna mé C-amu îmi pare că-i gré. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 avé feciori care o strânjeu în braţă şi-o drăgosteu şi-o ţucau. Se mărita. Da' bărbatu' nu să mulţumé că o luat-o şi îi şi scotea ot’ii că ştié că le-o fo' dragă la mulţi. Şî uite, aşa să spărjeu căsniciile, ajunjéu chiar la divorţ şi era o viaţă nefericită. Vergelul Vergelu' era în Duminica Tomii sau la Bobotează. Depinde de la sat la sat. Este prima horă de după Paşti şi prima horă de după Crăciun. Însemna un joc cu totul aparte de celelalte jocuri. Să înţelegeau feciorii să facă Vergel, să angajeze muzâcanţii. Unu' era Cloşcă, altu' era Crai. Avéu tăt felul de funcţii. Erau 2 Cloşte care strângeu ouă, cam a treia zi de Paşti. Şi le herbé şi le ducé la Vergel. Fiecare fecior vorbea cu o fată să margă împreună la Vergel. Erau numai tineri la Vergel, de 2 ori pe an aveau tinerii acest noroc. Stăté fata lângă fecior, ea ducé pancove, fecioru' ducé horincă îndulcită. Mai făcéu şi un fel de turte mai alesă, cu coşercuţa. Mai ducéu şi cârnaţ şi sarmale. Şi făcéu o masă roată acolo, să puné fecioru' lângă fată şi api ceteraşii le cânta, ei horeu. Ceteraşii acompaniau tinerii. Între timp să mai ridicau, mai jucau un joc. Asta să făcea în noaptea din Duminica Tomii. În Dumbrăviţa, a doua zi de Bobotează era jocul Vergelului. Ei prindeau 2 jocuri de Vergel. În ziua de Bobotează era Vergelul pă la noi în Rus şi a doua zi de Bobotează era Vergelul la Dumbrăviţa. Fecior fără fată n-avé ce méré. Mulţi să căsătoreau pe urmă, da' nu era obligatoriu. Umblatul la fete Era fain de umblat la fete când încă nu exista electrifi- carea în sat. Méréi sara la fete, te băgai până la fereastă şi te uitai în casă. Şi nu ştié nime c-ai fost. Când o apărut becurile le spărgem, că ne enervau. Am prins chiar atunci că eram de 20 ani când s-o făcut electrificarea. Nu-mi convenea, dam cu pt’etri în becuri. Că nu ne convenea să fim văzuţi de alţi oameni. Umblatul la fete, iubitul era ţinut foarte secret. N-aveai încre- derea că fata te iubeşte, nu te iubeşte, te acceptă, nu te acceptă. Când trebuia să mergi să peţeşti o fată dintr-un sat vecin, înainte de peţit, exista aşa-zisul mărs pă văzute. Méré într-o duminică la biserică. Şi pă urmă mergea fecioru' cu mama la fată acasă. Depinde şi fata putea să vină la fecior. Dacă viné de noră, méré fata în peţit, dacă mergea fecioru' de ginere, peţea el fata în alt sat. De la biserică méré şi servé o masă şi îi prezenta 178 memoria ethnologica nr. 48 - 49 *iulie - decembrie 2013 ( An XIII ) gospodăria, pământu', se făceau glume. Şi poate mai luau pe cineva cu ei, poate care ar fi fost naşii sau un frate. Şezătorile Umblam şi în şezători. Erau şezători aşa zis-normale şi şezători cu mâncări. Într-o seară era o singură şezătoare. Se înţelegeau unde să facă şezătoarea cu mâncare. Nu făcea şi în altă parte, să aibă feciori în şezătoare. Dacă o şezătoare n-avea feciori, era ratată. Feciorii, nu tăţi, umblau prin şezători, erau fe- ciori bocotani, să culcau, că aveau de lucru, nu aveau vreme. Hăndrălăii aieştia mai săraci erau de bătut fereştile în şezători pă la fete. 21. Nănaşu îi angajat, Are slujbă la stat, Mi-o fo dor de-un sărutat Şî de aia am plecat Cu găina la strâgat. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 22. Când plouă şi suflă vânt Mărg la mândre şî în rând. Şezătorile cam noaptea erau. Că era noaptea mare şi aveau femeile de lucru mult cu cânepă. În post nu să făcéu şeză- tori cu mâncare, alea să făcéu numa în câşlegi. Fără mâncăruri să făcéu şi în post. Să întâlnéu femeile şi stătéu de poveşti. Şi să făcea şi economie la petrol. În ceielaltă sară mereu la altă casă, să făcé prin rotaţie. Cu mâncări făcéu mai rar, că era considerată şezătoarea un fel de dezmăţ. Care era de gazdă nu făceu că erau zgârciţi. Sărăntocii ar fi făcut da-i povestea lumea. Tăiéu o găină, o sierbéu, puneau răstăuţă şi făcéu sarmale. Noi merem mai târzâu, noi feciorii. Bontănem pă la fereşti, nu intram întot- deauna. Api dacă merem 2 feciori în şezătoare, mai minţău fetele c-o fost mai mulţi. Le scotem caieru', erau chiar obraznici care aprindeu caieru'. Erau şi duri, îl stingeu dacă puteau, dacă nu, ardé cam mult. Atunci femeile nu puteau nici să se mânie. Erau foarte chinuite. Mai erau şi femei mai bărbătoase da puţâné. Să mai scula câte una şi îi punea la punct pă feciori. Da' marea majoritate să umilea. Morăritul Erau mori săteşti, când era secetă moara măcina mai încet, era aşa zisul măcinat cu stad'ilă. Închideau moara ca la baraj. Venea o cantitate mare de apă. Şi atunci se strângeau mai mulţi la moară. Aici în sat am avut 2 mori cu apă şi una cu foc. Moara era o parte esenţială a satului. Era Iazu Morii, Pârâul Morii; vara mergeam cu coşu' şi iarna cu săniuţe la moară. În alte sate mergeam cu carele. Sau să mergea cu sacu' desăjit Săraca găina mé, N-o murit de moarte gré C-o murit de mâna mé. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 23. Nănaşule, fă un bine, Bagă-mă slugă la tine Că nimic nu ţ-oi strâga, Numa plăt‘é găina. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 179 memoria ethnologica nr. 48 - 49 *iulie - decembrie 2013 ( An XIII ) 24. Tăiet-o-am cu toporu’ S-o aduc la nănaşu’. Tăiet-o-am cu săcurea, S-o mănânce nănaşa. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 25. Nu te-atâta lăuda Că găina nu-i a ta, C-am adus-o eu de-acasă Să mi-o pui aici pă masă. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 26. Nănăşucă, te gândeşti Găina să o-mpărţăşti, O-mpărţă cum i-i vrea, Pă nime nu supăra. Clonţu-i a ţiganului, Aripa-i a mnirelui, Coada-i a nănaşului. La mnireasă ce să zine?! Ştie mnirele mai bine Că-i mai lotru decât mine. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 (desfăcut în două, purtat în faţă şi pă umăr), frumos ţesut. Să strângeu la moară mai repede câte 2 – 3, pă lângă moară mai era câte o crâşmă, mai avea la moară tocilă de ascuţât săcuri. Api când merei la moară ducei şi săcure ori un cuţât. Era o bucată de piatră rotundă, cu o gaură pusă pă un ax şi cu o mână învârtei, cu o mână ţânéi săcurea, masivă, ca un fel de polizor. Acolo să aduna lumea, povesteu, când era multă lume zâcea că-i sorgoş. Venea unu' pă drum şi să întâlnea cu oamenii care veneau de la moară. Şi întreba: „Îi sorgoş la moară?” „Nu, nu-i sorgoş, nu-i nime, amu am măcinat şi io.” Sau: „Da, îs o grămadă acolo.” Iarna îndeţa moara. Odată am participat iarna pe un ger foarte mare, pe vremea când eram copil. Măcinatul era o pro- blemă foarte mare, nu măcinai, muréi de foame. La animale dădei grăunţe, nu făină. Să faci făină era o cheltuială mare, făcéi un drum până la moară, morarul îţi lua vamă, 1kg la 10 kg ţi-l lua. Am participat la dezgheţatul morii. Am mers o grămadă de oameni din sat, cu toporişti din piatră să lovim roata morii, era din lemn. Morarul era încrezut, câştiga mai bine decât cu pemintele, era considerat un fel de exploatator. Morăriţa era o femeie mai nurlie câteodată. Şi mergea lume multă la moară, avea motiv de mărs, mergeai cu drag la morăriţă cu sacul la măcinat. Sau era morarul un şmecher şi meréu fetele cu sacu'. Poate era o legătură între ei, se întâmpla ceva sau poate nu. Asta nime nu ştia. Unii povesteau la moară şi alţii ascultau diferite întâmplări despre viaţă. Erau oameni care aveau darul povestirii, aveau har. Erau creativi oamenii atunci şi le plăcea să stea împreună la poveşti. Morarul atuncia să simţea bine când avea apă multă. Atunci era bogat. Era şi o ghicitoare: Cine-i acela care atunci când are apă, bea vin? Când n-are apă, bea apă? (Morarul) Batoza Când venea batoza în sat, era un mare eveniment la noi, mai ales pentru noi, copiii. Era un proprietar de batoză, de l-o făcut ăştia chiabur şi l-o băgat pă la canal. Era parcă din Berchezoaia, ungur era Bálint bácsi. Începea seceratul în Chechiş, mergeau la Dumbrăviţa şi veneau la Rus. Eram gata cu secer- 180 memoria ethnologica nr. 48 - 49 *iulie - decembrie 2013 ( An XIII ) işul, făceam grâu, cruci. Când ploua, nefiind acoperit, încolţé acolo şi-l desfăcem, puném iarbă pă el să să uşte şi iar îl făceam înapoi. Şi apoi îl duceam la batoză şi-l făceam stog. Stogu' era pus aşa roată, snopt’ii cu spicele laolaltă; făceam un stog până sus, aliniate aşa, şi la fiecare era obligatoriu să duci un ciubăr cu apă, dacă cumva lua foc. Şi stăté stogu acolo până viné batoza şi oamenii tăt îşi frecau mâinile că nu mai vine. Mai aranjau stogurile, era paznic care păzea stogurile. Când venea batoza, ieşeam toţi coptiii şi oamenii din sat s-o întâmpinăm. La început, o trăgeu dibolii, mai târziu, o trăgé un tractor cu roţi de fier. Treieratul era o sărbătoare, mereu oamenii acolo cu căruţele. Abia aşteptau să ducă grâu acasă, să facă plăcintă din grâu proaspăt în pârgă. Api méréi la arie. Mérém copiii şi ne jucam în paie, să făceau două trupe de oameni într-o zi. Şi muncitorii primeau grâu, din cota care se lua de la oameni când treierau. Şi le dădea la muncitorii care stătéu în gura batozei, 2 purtau paiele, 2 la pleavă, 2 pă batoză, unu tăie cu cosoru', unu' hrăné. Şi treie- rişu' meré în continuu, ziua, noaptea, duminica, nu stătea 5 minute. Şi statu' era foarte interesat să meargă că se luau cote îngrozitoare. Batoză; foto: Florin Avram 27. Nănaşă, să nu greşeşti Şi la socri să le-mpărţăşti, Nu uita nici socăciţa Că şi-o ars tătă sumna Până ce-o fript găina. La socru şi soacra mare, Untura de pă stinare, Cioantele la socăciţă, Că i-or si bune la iţă. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 28. Săraca găina mé, Rău îmi pare după ié C-o fo tare ascultătoare, N-o sărit acolo-n vale; N-o sărit pă la vecini, Cum fac altele găini. De la Ileana Drăguş, 64 ani, 2003 29. Frunză verde de sansiu, Faceţi-mi loc ca să ziu, Da’ să-mi faceţi loc bine Să nu pt‘ic pă oaricine Ori să ptice el pă mine, Să mă facă de ruşâne. De la Maria Rednic, 59 ani, Onceşti, 2003 181