memoria ethnologica nr. 48 - 49 * iulie - decembrie 2013 ( An XIII )



ŞTEFAN MARIŞ

Cuvânt către cititor

Spaţiile exotice în care antropologia/etnologia şi-a schiţat conceptele şi s-a consolidat ca disciplină ştiinţifică au dispărut de multă vreme. Se pune atunci întrebarea ce ar mai avea de spus aceasta despre lumile contemporane? La ce ar mai folosi antropologia în lumea tensionată a globalizării?
În primul rând, dacă este corectă afirmaţia că aceste lumi ale antropologiei clasice nu mai există,
trebuie atunci să remarcăm faptul că nici antropologia nu mai este ştiinţa acestor lumi exotice. În al doilea rând, cunoaşterea unor astfel de lumi dispărute mai oferă încă o oglindă critică propriei noastre cunoaşteri constituindu-se într-un rezervor de provocări la adresa gândirii „oficiale”. Altfel formulat, lumile exotice ale antropologiei nu încetează să pună în faţa nostră acele oglinzi în care putem să ne vedem şi să ne înţelegem mult mai bine pe noi înşine. Dar, mai mult decât atât, antropologia are „materie primă” în prezentul imediat al acestei lumi mondializate, din care particularităţile nu numai că nu au dispărut, dar pot uşor să fie identificate într-o nouă formă de efervescenţă. Dincolo de tendinţele şi mutaţiile sociale (ce par extrem de previzibile) se află fenomene foarte sofisticate de „indigenizare a modernităţii”, de preluare, modificare, respingere ori resemantizare a unor reprezentări sau practici mai vechi sau mai noi, preluate dintr-un spaţiu apropiat sau foarte îndepărtat.
Marea încercare de astăzi a antropologiei este aceea că are în faţă alte forme de diversitate pe care trebuie să le analizeze şi să le interpreteze în mod comparativ. Într-un fel putem concluziona spunând că antropologia tinde să se transforme într-o antropologie a „lumilor contemporane”, adică  a acestui nou status în istoria omenirii: contemporaneitatea lumilor.



To the Reader

The exotic spaces that anthropology/ethnology used to draw its concepts and to consolidate itself as  a scientific discipline have disappeared long ago. The question is now if it still has something to say about our contemporary worlds. What would anthropology be useful in our globalised and tensioned world?
Firstly, if the affirmation that the world of classical anthropology does not exist anymore
is true, we must also acknowledge the fact that anthropology is no longer the science of exotic worlds, either. Secondly, to know such disappeared worlds still offers a critical mirror for our own knowledge, thus constituting an endless reservoir of challenges for the "official" thought. In other words, the exotic worlds of anthropology do not cease to show us those mirrors in which we can see ourselves and understand ourselves better. Moreover, anthropology is the "prime resource" in the  immediate  present  of  our  globalised  world,  from  which  particularizations  have  not disappeared, on the contrary, they can be easily identified in new forms of effervescence. Beyond social tendencies and mutations (which seem to  be extremely predictable), there are very sophisticated phenomena of "indigenization of modernity", of taking over and modifying, rejecting or semantic re-loading of newer or older representations and practices, taken from both a close or a distant space.
The great challenge of anthropology today is that of  being faced with diversity, which it must analyze and interpret comparatively. In a way, we may conclude by saying that anthropology tends to become an anthropology of "contemporary worlds", that is of this new state of being in the history of mankind: the contemporaneousness of worlds.






4