memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) VIRGINIA POPOVIĆ1 , R. URSULESCU - MILIČIĆ, I. JANJIĆ, SERBIA Motto: „Dumnezeu l-a creat în timp ce se odihnea şi se gândea la frumuseţea naturală.” (Jovan Jovanović Zmaj, 1860) Cuvinte cheie: muntele Fruška Gora, mănăstiri, pelerinaj, arhitectură, pictură Fruška Gora, simbolistica religioasă şi etnică* Rezumat Fruška Gora, din punct de vedere geografic, este unul dintre cunoscuţii munţi din sud-estul Europei. Acest munte insular, situat în Câmpia Panonică, înconjurat de un fluviu şi un râu, Dunărea şi Sava, atrage atenţia prin frumuseţea lui. Secole de-a rândul, zona munţilor Fruška Gora a avut importanţă mare pentru populaţiile migratoare, care au trecut peste aceste teritorii. Aici se pot găsi şi dovezi arheologice din cele mai vechi timpuri: Imperiul Roman şi-a făcut o frontieră aici, pe malul drept al Dunării, în secolul I. Potrivit legendelor, mănăstirile de pe Fruška Gora au fost înfiinţate de către regele sârb Ştefan Dragutin Nemanjić, iar astăzi, majoritatea acestor mănăstiri sunt considerate ctitorii ale familiei Branković. Deoarece pe Fruška Gora se găsesc 16 mănăstiri şi un număr mare de călugări, zona a fost comparată cu Sfântul Munte Athos. 1 Universitatea Novi Sad, Serbia * Lucrarea este realizată în cadrul proiectului Jezici i kulture u vremenu i prostoru, nr. proiect 178002, finanţat de Ministerul de Educaţie şi Ştiinţă din Serbia. 64 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Key words: Fruška Gora Mountain, the monasteries, pilgrimage, architecture, picture Fruška Gora, Religious and Ethnical Symbolism Summary Fruška Gora, on the historiographical level, it is one of the famous mountains in southeastern Europe. This insular mountain, situated in the Pannonian plain and on both sides surrounded by two great European rivers the Sava and Danube, attracts attention with its beauty. Over the centuries the area of Fruška Gora mountain has had great signicance for all the people who migrated Pannonia. Trails of prehistoric people`s existence of Fruška Gora could stil be found here. Even the Roman empire made a border here on the right bank of the river Danube in the 1st century AD. Although, according to the legends, monasteries on Fruška Gora had been founded by the Serbian kong Stephen Dragutin Nemanjic, most of today`s monasteries are attached to Brankovic despotic family and their successors. Fruška Gora, with its 16 monasteries is rightfully put among the greatest Orthodox sacredness ever. According to the numbr of sacral objects and monkshood large in number, and is reasonably compared with the world`s unique monk`s republic – Holy Mount Athos. 65 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Fruška Gora, simbolistica religioasă şi etnică Muntele Fruška Gora, din Voivodina (cel mai înalt vârf are 538 m), este unul dintre cele mai cunoscute în Europa de Răsărit, din punctul de vedere al sacrului; este aşezat între râurile Sava şi Dunăre şi încă din cele mai vechi timpuri a fost important pentru toate popoarele migratoare din acest spaţiu panonic. Rămăşiţele arheologice găsite aici sunt dovada că Imperiul Roman şi-a fixat frontierele, pe colinele acestui munte, încă din secolul I e.n.. Peste teritoriul lui a trecut un şir lung de popoare: huni, goţi, gepizi, avari, slavi, bulgari, turci etc. În vremea cuceririi Sremului de către avari (Voivodina este alcătuită din trei regiuni: Srem, Bačka, Banat), în secolul al VI-lea, popoarele slave au început să-şi facă colonii la sud de Dunăre, iar sârbii sunt prima dată amintiţi ca popor care a luat naştere în jurul Singhidunului (Belgrad), în anul 630. Regele franc Carol cel Mare a ocupat în secolul al IX -lea Fruška Gora şi întreaga Câmpie Panonică. De aici provine şi numele de Fruška Gora (lat. Franca (villa), (lat. Francus > rom. frânc), gora în limba slavilor de sud înseamnă „înălţime”, „munte” - Fruška Gora înseamnă „muntele frâncilor”, cu traducerea (calchierea) celui de-al doilea element. Omonimul trebuie pus în legătură cu războaiele purtate de Carol cel Mare în Europa Centrală. Numele antic era Almus, de origine iliră (Paliga 2003: 62). Importanţa ştiinţifică remarcată de timpuriu prin descoperirea unor depozite de specii fosile, i-a îndemnat pe cercetători să afirme că această raritate din Câmpia Panoniei este o oglindă a trecutului geologic. Muntele Fruška Gora nu a atras doar atenţia locuitorilor sârbi, care i-au dat denumirea de „nestemata Serbiei”, ci şi pe cea a locuitorilor de pretutindeni, mai ales după înfiinţarea parcului naţional ce-i poartă numele, în anul 1960. Despre înfiinţarea mănăstirilor ortodoxe sârbe, pe muntele Fruška Gora, se aminteşte în documentul care datează din anul 1455, în care despotul Đurađ Branković, adresându-se papei Kalist al III-lea, vorbeşte despre dreptul pe care l-a primit de la papa Nicola al V-lea, ca în partea austro- ungară de sud să ridice, „In regno Hungariae”, nouă mănăstiri. În documentele turceşti din secolele XVI şi XVII stă consemnat că ar fi existat 35 de mănăstiri pe Fruška Gora, iar până la cel de-al Doilea Război Mondial au mai rămas 17 mănăstiri, pentru ca în ultimii 20 de ani să se reconstruiască şi să se adapteze toate cele existente, devenind unul dintre cele mai atractive lăcaşe sfinte din Serbia. Mănăstirile de aici au fost zidite în stilul arhitectural specific Şcolii Morave, iar primii ctitori ai lor au fost domni din Familia Branković, descendenţi din familia domnească Nemanja. În secolul al XVIII-lea multe dintre mănăstirile de aici au fost rezidite în stilul baroc apusean, fiind construite clopotniţe înalte şi iconostase baroce. Zidurile şi icoanele mănăstirilor de pe Fruška Gora sunt pictate de un şir mare de artişti cunoscuţi: Zaharia Orfelin, Iov Vasilijević, Stefan Tenecki, Teodor Crăciun, Uroš Predić etc. La fel ca arhitectura, picturile reprezintă un ghid prin stiluri artistice, de la cele bizantine la stilul baroc, iar altarele sunt înalte, cu un număr mare de icoane, grupate tematic. Vom prezenta cele trei mănăstiri cu cele mai înalte clopotniţe de pe Fruška Gora: Beočin, Velika Remeta şi Krušedol. Una dintre mănăstirile care au supravieţuit în timpul celui de al Doilea Război Mondial este Beočin, care dateză din secolul al XVI-lea şi se află alături de oraşul sârbesc omonim. Beočin este una dintre cele 16 mănăstiri din Fruška Gora, din regiunea Syrmie. Numele oraşului vine de la un cuvânt al dialectului sârbesc local, pronunţat „beli otac”, care înseamnă „fulg alb”, mai exact „locul ce aparţine fulgului alb”. Cu toate că, din punct de vedere geografic, locul se află în Syrmia, Beočin aparţine şi este administrat de către Districtul Bačka de Sud. Biserica a fost 66 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) deteriorată pe vremea războaielor austro-turce între anii 1683-1695 şi reînnoită de călugării stabiliţi aici, veniţi din mănăstirea Rača, de pe râul Drina şi care au ridicat o biserică din lemn, după aprobarea lui Arsenije al III-lea Čarnojević. Mănăstirea Beočin Biserica existentă astăzi a fost zidită între anii 1732 şi 1740, iar turnul clopotniţei, cu portalul acestuia, aşezat în dreptul faţadei de vest a bisericii, a fost terminat în anul 1762. Biserica actuală îşi are piatra de temelie pusă în anul 1732, fiind terminată în anul 1740; domul de piatră a fost aşezat pe acoperiş în anul 1799. Chiliile călugărilor, construite între anii 1728 şi 1771, sunt 67 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) aşezate de o parte şi de alta a bisericii centrale. În mănăstirea Beočin se găsesc moaştele Sfântului duhovnic Varnav Nastić. Mănăstirea Beočin este închinată Înălţării la Cer a Mântuitorului. Iconostasul bisericii, deosebit de frumos lucrat în lemn şi aur, aparţine secolului al XVIII-lea (anii 1757-1768) şi poartă semnătura artiştilor Janko Halkozović, Dimitrije Bačević şi Teodor Dimitrijević. Tot ei sunt cei care au pictat în întregime biserica. Halkozović a pictat scena cu Adormirea Maicii Domnului; singura scenă ce se mai păstrează astăzi, din vechea pictură, este cea de pe peretele nordic al bisericii, lucrată de către Janko Halkozović, în anul 1782. Restaurarea bisericii a început în anul 1986. Simultan cu ridicarea actualei biserici, s-a ridicat şi capela mănăstirii, care a fost dotată cu un frumos iconostas, în anul 1739. Capela actuală a mănăstirii a fost construită în anul 1905. Spre deosebire de Beočin, mănăstirea Velika Remeta (cu biserica Sf. Dumitru) este o mănăstire mai mică, cu fresce mai noi. Aceasta are cea mai înaltă clopotniţă din nordul Serbiei (38,6 metri), o capodoperă în stil baroc a pietrarilor germani. Conform legendei, mănăstirea Velika Remeta a fost înfiinţată de regele Stefan Dragutin Nemanjić, la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea. Cu numele de Remeta apare din anul 1541, iar în 1562 primeşte numele de Velika Remeta. Pe vremea retragerii turcilor din Srem, în anul 1716, mănăstirea a luat foc, însă în curând a fost reconstruită. Călugării mănăstirii Rakovica din Belgrad au făcut cadou, în 1739, patru icoane sfinte ale iconografilor ruşi. Mănăstirea Velika Remeta este dedicată Sfântului Dumitru, ceea ce se poate vedea şi pe faţada de sud a bisericii, unde se găseşte icoana Sfântului Dumitru. Istoricii, pe baza acestor date, au concluzionat că în anul 1566 a fost pictat întregul interior al templului, din care s-au păstrat doar câteva fragmente mici, dar foarte importante pentru poporul sârb şi pentru iconografia sârbească. Este interesant faptul că biserica a fost pictată şi pe zidurile exterioare, ceea ce a fost foarte neobişnuit pentru acea vreme. Dintre aceste fresce exterioare este păstrată doar cea de deasupra uşii din nord, unde e pictată Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul în braţe, pe care îl binecuvântează. Aici se pot vedea şi arhanghelii Mihail (la stânga) şi Gavril (la dreapta). În partea de sud este pictat Sf. Dumitru cu sabia şi încă un sfânt necunoscut, care ţine suliţa. 68 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Mănăstirea Velika Remeta Mănăstirea Krušedol este una dintre ctitoriile ultimei familii domneşti din regiunea Srem, şi anume familia Branković. A fost zidită între anii 1509-1516, cu toate că biserica cea mare a mănăstirii, închinată Bunei Vestiri, a început a fi zidită încă din anul 1504. Aceasta a fost întemeiată de episcopul Maxim (Đorđe Branković) şi de mama acestuia, Angelina Branković (fiica prinţului ortodox al Albaniei, Skanderbeg), cu ajutorul domnitorului valah Neagoe Basarab, canonizat recent de Biserica Ortodoxă Română. Pe baza privilegiilor acordate de împăratul austriac Leopold I, în anul 1690, sârbilor li s-a acordat atât libertatea de religie, cât şi dreptul de a-şi alege arhiepiscop şi autorităţi bisericeşti. În anul 1708, Mănăstirea Krušedol a devenit centrul nou-înfiinţatei Mitropolii. O dată cu retragerea finală a turcilor din regiunea Srem, în anul 1716, la fel ca mănăstirea Velika Remeta, Mănăstirea Krušedol a fost grav avariată, biserica acesteia fiind incendiată. Lucrările de renovare a mănăstirii au început în anul 1721, acestea fiind terminate complet, abia după anul 1760. 69 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Mănăstirea Krušedol În anul 1726, în partea vestică a corpului de chilii, a fost zidită o clopotniţă barocă, având cinci etaje. Între anii 1742-1750, biserica a fost supusă mai multor reparaţii, care nu i-au schimbat însă înfăţişarea originală. Biserica Buna Vestire a fost zugrăvită cu fresce, în secolul al XVI-lea. Faţada vestică a bisericii păstrează, până astăzi, fragmente din scena cu Judecata de Apoi, zugrăvită în frescă, spre sfârşitul secolului al XVII-lea. Iconostasul, care mai întâi a fost sculptat în lemn, în anul 1653, păstrează o serie de 35 de icoane bizantine, zugrăvite în cadrul secolelor XVI-XIX, cea mai veche icoană fiind cea numită Deisis, care datează din jurul anului 1500. În naos, se află o raclă ce păstrează Moaştele unor sfinţi din familia Branković, şi anume: domnitorul Đorđe Branković (episcopul Maxim) şi părinţii lui, Angelina şi Ştefan cel Orb. Întreaga familie, inclusiv Đurađ Branković şi Stefan Lazarević, alături de doi patriarhi ai Bisericii Ortodoxe a Serbiei, îşi află mormintele în jurul acestei sfinte biserici ortodoxe. Cei mai de seamă sârbi înmormântaţi în biserica mănăstirii sunt patriarhul Arsenije al III-lea Čarnojević, episcopul Isaija Đaković, patriarhul Arsenije al IV-lea Jovanović Sakabenta, alături de doi membri din dinastia Obrenović, anume prinţesa Ljubica şi regele Milan. De-a lungul a mai multor secole, această mănăstire a constituit centrul spiritual ortodox al întregii regiuni. În anul 1990, mănăstirea a fost declarată Monument Cultural de Importanţă Excepţională. Astăzi, comunitatea monahală din Mănăstirea Krušedol este însufleţită de o obşte de maici2. Fruška Gora este un loc de pelerinaj, cu puternic conţinut simbolico - religios şi etnic: „Pentru socio-antropologia religiei, pelerinajul în varianta sa « ortodoxă » constituie deci, un subiect de studiu promiţător, în care pot fi surprinse adaptările şi transformările succesive, pe care practica religioasă le-a suferit de-a lungul timpului, sub presiunea schimbării sociale şi a modernităţii” (Bănică 2011: 301). Aceste mănăstiri reprezintă simbolul istoric al rezistenţei naţionale a sârbilor, contra Imperiului Otoman, ele sunt păzitorii marilor comori naţionale, reprezentate de arta religioasă şi de arhitectură, de conservarea spiritului şi de memoria colectivă a poporului. 2 Danalache, Teodor (2011). http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-krusedol-124712.html 70 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Bibliografie Bănică, Mirel (2011). „Practica pelerinajului în România contemporană (studiu de caz)” în Buletinul Ştiinţific – Fascicula Filologie, Baia Mare: Ed. Universităţii de Nord, 299-314. Danalache, Teodor (2011): http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-krusedol-124712.html Manojlović, A. (1937) Srpski manastiri u Fruškoj gori. Sremski Karlovci. Matić, V. (1990) Arhitektura fruškogorskih manastira. u: Fruškogorski manastiri, Beograd: Galerija SANU, 66, 141-142 Medaković, Dejan (2010). Sveta Gora fruškogorska. Novi Sad: Prometej. Nikolovski, Mišo (2010). U pohode Svetoj Gori fruškogorskoj. Novi Sad: Multidizajn. Paliga, Sorin (2003). Influenţe romane şi preromane în limbile slave de sud. Ediţia a II-a. Bucureşti: Ediţie electronică. 71