memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Colecţia MARIUS CÂMPEAN Poezii populare din Făureşti Versul primăverii Primăvară, primăvară, Mult mi-e inima amară, Unde văd că plugul ară Şi eu sunt strein prin ţară. Primăvara a sosit Şi timpul de plugărit Şi plugarii toţi s-au dus, Cătră sârb şi cătră rus. Nu mai vezi flăcăi la plug, Mânând patru boi la jug. Ies plugurile din sat, Fără de nici un bărbat Şi pleacă cătră ogor, Moşii cu nepoţii lor. Două vaci prinsă la plug, Vai şi amar de acela plug, Că nu-i cine să-l dereagă, Nici brazda cine să o tragă, P-ângă boi cine să umble Şi plugu cine să-l schimbe. De coarne ţine un moşneag, Plugu două vaci îl trag Şi o nevastă supărată, Strigă hăis, ea câteodată Şi păşeşte pe ogor La bărbat gândind cu dor, Că s-a dus la bătălie, Tot aşteaptă să mai scrie Şi acasă ca să vie Plugu de coarne să-l ţie, La ţară o prins la ogor Prin Carpaţi voinicii mor, Jos la ţară o prins la plug, Cătră rus mereu să duc, Batalioane de plin, Care merg altu nu vin Merg un rând aceia mor Şi duc alţii în locu lor. De acolo dragă soţie, Sunt puţini care să vie, Că acolo care se duc, Nu mai pun mâna pe plug. Şi de-acolo care vin, Nu mai sunt oameni deplin. Primăvara care vine, Nu ne cântă cucu bine. Vin sfintele sărbători, Cu lacrămi şi cu fiori. Iar în Ziua Învierii, Suntem pe pragul durerii, Mulţi plâng soartea lor amară, Că sunt pribegiţi prin ţară Şi mai mulţi ce plâng acasă, Pe care doru-i apasă, Plâng nevestile cu dor, După scumpii soţii lor, Că s-o dus şi le-o lăsat, Cu jeale şi cu bănat. Plâng copiii după taţi, Neveste după bărbaţi, Plâng şi eu nevastă, dragă, 100 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Plânje astăzi lumea întreagă. Că nu ştim care din noi, Ne-om mai vedia doi cu doi, Mulţi copii pe vremi odată, Nu ştiu cine le-o fo tată, Tot or aştepta cu dor, Să le vie tata lor Dar se trece ani pe rând Până le-a ieşi din gând Tot aşa multe neveste, Or uita ca din poveste. Şi ca visul ce-a trecut Pe soţul ce l-o avut, Toate or trece aşa pe rând, Dacă ar fi dorul meu blând. Dar dorul unde se lasă, Lacrămile face casă, Inima o tot apasă, Astăzi jeme, mâine plânje, Până inima se stinje. Aceste, dragă soţie, Am avut vreme a le scrie, În Duminica de Florii, Cu lacrămi şi cu fiori. Le trimit să le ceteşti Şi la mine să gândeşti, Că şi eu pe când le scriu, Gândul tot la tine îl ţiu, Scriu un rând şi iară şed, Tot mă uit şi nu te văd. Vine mândra primăvară Şi eu tot strein prin ţară Dar a întoarce Dumnezeu Şi mai bine nu tot rău Că nici bine nu tot ţine Dar nici rău, nu tot mereu. Că şi binele se gată Dar şi rău trece odată Şi iară om fi laolaltă. Doară Dumnezeu e bun, Cum a fost şi până acum. (scrisă la 29 octombrie 1944) Oraţiuni ţinute la nunţile ţărăneşti Starostele mirelui: Ceas bun norocită viaţă, Staroste musteaţă creaţă, Ce salt, ce veselie Ce lucru poate să fie? De staţi aici adunaţi, Dumneavostre iubiţi fraţi, În casă fete plângând, Afară feciori jucând. Faceţi atâta desfătare, Parcă-i la un harţ mare Sau aveţi vreo frică mare? Păziţi-vă foarte tare, Că vă vine-o oaste mare Şi chiar cu mare povaţă Vă caută azi în faţă. Starostele miresei: Fie cât de mulţi ar fi, Voi căuta a-i stăpâni. Că nu-i oaste înarmată, Să n-o pot stăpâni toată, Că sunteţi nişte drumari, Nu băieţi de generali. Dar ce căutaţi pe aici? Atâţia oameni calici. Obiceiuri cum se cheamă mireasa la cununie, de către staroste sau feciori (chemători) Cinstiţi nuntaşi şi socri mari, Să nu ne credeţi drumari. Noi suntem soli împărăteşti, Care ne-au trimit cu veşti, Ne-au ales de mai cuminte Şi ne-au trimis înainte. Ce dorim să dobândim? 101 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Al nost tânăr împărat, Dimineaţă s-a sculat, Cu trâmbita a sunat, Mare oaste a adunat Şi din răsărit de soare Am plecat la vânătoare, Ajunşi la acest oraş, Mare cât un stăuraş, Ne-am oprit c-am prins de veste, Că-n curţile Dumneavostre ieste, O floricică frumoasă şi drăgăstoasă, Care nici creşte nici înfloreşte, Pământului nu-i prieşte, Ci mai mult se ofileşte. Prin noi cere pe crăiasă, Dintr-un milion aleasă, Hainele să-şi primenească Şi de drum să se gătească. O cere la cununie, Împăratului soţie Şi-nainte de plecare De la toţi să-ţi cei iertare, Când îi ieşi din odor, Că mai mult nu-i fi a lor. Cum se stărosteşte când se întorc de la cu- nunie. Soacra mare îşi aşteaptă nora în poartă cu o sticlă de ţuică şi o farfurie de prăjituri Cinstită soacră mare, Noi am fost la vânătoare, De aici până-n valea mare. Ajunşi în acel oraş, Mare cât un stăuraş, Ne-am oprit la un palat, Foarte bine arangiat, Lume multă adunată, Şi o fată supărată. Lumea vorbea pe şoptite, Că mă-sa o trimite la vite Şi ea vrea să se mărite. Iar fata fiind frumoasă, Tânără şi drăgostoasă, Mirele şi-au strâns armată Şi-au luat cu dânsul fata Şi-au plecat la cununie, Ca-n poveşti o veselie. Şi-o jurat soţ şi soţie, În faţa altarului, Să fie soţia lui. Preotul i-a cununat, Nănaşii martori le-a stat, Cu lumini aprinsă-n mână Şi pe cap le-a pus cunună. Acum ne-am întors acasă, Nănaşi, socri şi mireasă. Lăutari şi ceteraşi, Plin alaiul de nuntaşi. Eu mi-am adus soţioară, Dumitale, mamă, noră. Iar mireasa din inimă Soacră mare îţi închină Şi prin mine acum te-ntreabă Ca să-mi spui măicuţă, dragă Spune-mi drept şi adevărat Dacă ne primeşti cu drag. Cum se ia bulciugul de la un tânăr sau tânără înainte de a merge la cununie Cinstiţi, nuntaşi, Iubiţi nănaşi, Tânăra noastră mireasă, Care azi din casă iasă, Se roagă de fiecare, Să-i daţi puţină ascultare, Înainte de-a pleca, Din căsuţa maică-sa. Şi prin mine acum vorbeşte, Că cu greu se despărţeşte, De părinţii ei cei dragi, Ce-s cu lacrămi pe obraz, De frate şi de surori Şi de grădina cu flori. Acum cu lacrămi ferbinţi, 102 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Vă zic dragii mei părinţi: În grădina părintească, Trei flori aţi lăsat să crească, Acu-i toamnă, cade bruma Şi-aţi rămas fără nici una. Floarea cea mai tinerică I-aţi pus numele Onorică, V-a fost floarea cea mai dragă, Din câte-a fost în ogradă Şi-aţi luat-o din grădină, S-o daţi pe mână streină. Închinatul miresei Cinstiţi, nănaşi mari şi cinstită adunare, Eu m-aş ruga frumos de iertare, De un cuvânt de ascultare, A noastră tânără crăiasă, Care am rupt-o din grădină Şi am pus-o după masă, Se roagă de dumnevostre, Să ascultaţi cinstită, oaste, Chemători la nuntă; foto: Felician SĂTEANU Mă despart de surioară Şi merg la străini de noră Şi-acum îţi zic dragă tată Văd că soartea ne despartă. (scrisă la 1 aprilie 1946) Două, o trei, cuvinte a noastre. Măeran de după masă, Tânăra noastră crăiasă, Dimineaţa s-o sculat, Faţa albă o spălat, Lui Dumnezeu s-o rugat, Când din somn s-o deşteptat, În vis i s-o arătat, Astăzi pe la prânzişor, 103 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Cuprinzând al ei odor. Oaste mare şi înfocată, Care în faţă ni s-ărată Şi un tânăr crăişor Plin de dragoste şi dor. El din răsărit de soare, O plecat la vânătoare, După zâna zânilor, După floarea florilor, S-o ales voinici vreo şasă, S-o pornit din casă în casă, La acest loc de sosire, Crăişoara şi veniră, Că a fost dusă în grădină, De şi-o rupt o ruje plină. Rujia o fost plină de rouă Şi şi-o rupt inima în două. Voiniceii se sculară Şi puţine cuvântară. Crăişoară te găteşte, Că împăratul nou soseşte, Vine aşa ca şi prin foc Şi soseşte aici de loc. Şi trebue să porneşti, De părinţi te despărţeşti, Dumnezeu aşa o voit, Calea sfântă o sosit, Calea de călătorie Şi ceasul de cununie Dumnezeu de toţi să ştie. Se întoarce cătră părinţi: Le zice cu lacrămi fierbinţi: Mamă bună, tată bun, Eu mă duc vă las de-acum. Mamă bună, tată drag, Eu de acum voi face târg. Şi la uşe de-ţi ieşi Şi la masă de-ţi prânzi Şi la uşe de-ţi intra Şi la masă de-ţi cina. Plânji mireasă şi suspină, Dorul maicii la inimă. Plânji mireasă, lacrămi varsă, Te înstrăini în altă casă, Merji pe mâna altuia, Nu ţ-a fi ca la mă-ta. De te-a purta cu căruţa, Nu ţ-a fi ca la măicuţa. Că ai grăbit la măritat, Ca floarea la scuturat. Că floarea a mai înflori odată Dar tu nu eşti altu fată. Sărută părinţii tăi, Când t-i duce de la ei. Sărută-i dragă cu dulce, Când tu de la ei t-i duce. Şi le dă o sărutare Şi te roagă de iertare, De la mic, până la mare, Pentru câte le-ai făcut, De când dragă, te-ai născut. Şi frumos le mulţumeşte, Pentru că te-o ştiut creşte. Rămas bun tuturor, Că mai mult nu-i fi a lor, Veni-ţ-a dor de mă-ta Veni-o-ai, nu-i cuteza. .................................. Vai, de-a tale mărjele, Cum li purta tot cu jele Şi mai mult cu vorbe răle. Ia-ţi mireasă ziua bună, De la soare de la lună, De la maica ta cea bună, De la iarba de sub prag, De la tatăl tău cel drag, De la stratu cel de flori, De la fraţi de la surori, De la fete şi feciori, Cu care ai trăit tu bine, Astăzi toţi rămân de tine. De la petrile din vale, De la vecinile tale, De-o fost bune, de-o fost răle, Ai trăit în sat cu ele. 104 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) De-o fost răle de-o fost bune, Ai trăit cu ele-n lume. Tu mireasă părul tău, L-o pus popa sub făicheu, L-o învălit cu făicheu alb, Să numai pui flori pe cap. Şi cu zadie mohorâtă, Să-ţi fie lumea urâtă. De te-ai fi lăsat ca mine, Îţi era cu mult mai bine. Cu părul sub peptene, Ca şi toate fetele. Şi cu zadie de mătasă, Îţi era lumea aleasă. Spune-mi tu, mireasă, zău, După ce-ţi pare mai rău? După joc, ori după struţ, Ori mai rău, după drăguţ? Nu-ţi paie rău după struţ, Ia-ţi gândul de la drăguţ Şi ţi-l pune la bărbat, Că cu el te-ai cununat. Cărările ţi-s oprite, Numai trei ţi-s slobozite: La fântână, după apă, În grădină, după ceapă Şi la mă-ta câteodată, Când vei fi mai supărată. Şi atuncea amândoi deodată. Văd mireasă că ţi-i jele, După pretenele tale, Tinere şi frumuşele, Astăzi te desparţi de ele. Dar cât eşti de supărată, Vreau să mă săruţi odată, Să ştiu că mi-ai fost surată. Mireasa zice: Eu ţi-aş da o sărutare Dar nu pot de supărare, După pretenele mele, Tinere şi frumuşele, Astăzi mă despart de ele. Dar cât sunt de supărată, Tot te-oi săruta odată. Prietena miresei: Că şi eu te-oi săruta, Dar mă doare inima. Văd cum trece viaţa, Văd cum trece binile Şi să scurtă zilele. Şi acest pahar galbăn, Care l-am umplut cu vin, Amândouă îl folosim. Dăm mâna, ne despărţim, Grea-i surată, despărţirea, Când începi a o gusta Dar nu este tot una. Că noi aşa ne despărţim, Ca iară să ne întâlnim Şi tot bine să trăim Şi cum stai în braţe dalbe, Îmbrăcată în haine albe Şi stă lumea şi se uită Pleacă-te şi mă sărută. Mireasa: Voinicuţă tinerea, Ba eu nu te-oi săruta. Alt voinic ţ-oi căuta, Tânăr ca şi dumneata Şi acela te-a săruta. Prietena miresei: Da mi-l cată negricios, Să mă sărute frumos. Că şi io-s fată negricioasă Şi dau sărutări frumoasă. Şi io-s fata omului, Nu dau gura fiecui, Că o dau la cine-mi place. Ochii şi cu guriţa, Să văd cum m-a săruta, Aşa gură să mă crezi, Nicăieria nu mai vezi. Foaie verde a bobului, Eu plătesc feciorului, 105 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Pentru o sărutare-n gură, Un pahar de băutură. Mireasă te-aş întreba, Doară nu t-i supăra, M-aş întoarce la dreapta, Să-i văd la mire faţa. Şi frumos i-oi închina, Cu un pahar de băutură, Săruta-l-aş tomna-n gură. Iar tu mire fătul meu, Nu-ţi purta mireasa rău, Că de ţi-a greşi vreodată, O sărută şi o iartă, Că-i minte copilăroasă, Nu poate să nu greşească. M-aş întoarce după soare Să-i închin şi loc, cinstită, nănaşe mare. Dar de nu t-i supăra, Peste masă m-oi pleca, Cu nănaşu mâna oi da Şi frumos l-oi întreba: Că ştiut-am închina? Vă întreb nănaş, frumos, Că închinat-am frumos? Nănaşa m-o supărat, Că nu frumos am închinat. De toţi nu pot asculta, Că pe mult vreţi a mă purta, Că atâta m-aţi purtat, Până un papuc mi l-am spart, De m-oi întoarce înapoi, Mi i-oi sparje amândoi. Cinstită, nănaşe mare, Placă, a te scula-n picioare, Să te văd cât eşti de mare, Că de când tot nănăşeşti, Ai avut vreme să creşti. M-aş întoarce cătră soare, Să-ţi închin şi dumnetale. Cinstite, staroste mare, Cu un pahar galbin, Dintr-un vârf de paltin, Din mlădiţă în mlădiţă, De la o rece fântâniţă, De la o mândră copiliţă, Care azi din greu sughiţă. Mireasa noastră cu mâna creaţă, A umblat la multe uspeţe Şi mie mi-a fost surată Şi am umblat în aşa port gătată. Un port am umblat, Un joc am jucat, Un gând am gândit, O vorbă am vorbit. Aşa zice lăcrămând, Aşa zice suspinând. Că de când în cununie a întrat, Portu ei şi l-a schimbat. Şi l-a schimbat portu alb fetesc, Pe port verde nevestesc. Că cel verde nevestesc. Departe e vederaş, Numai e tare lăcrămaş. Dar portu cel alb fetesc, De departe e întunecos Iar de-aproape e veselos. De închinat ţ-oi închina, Păharu nu ţi l-oi da, Până nu mi-i săruta. De sărutat nu mi-i săruta, Că te-a bate nevasta, Ţi-a căta, a mă juca. De jucat or fi ce-ar fi, Dar de nu mi-i şti învârti, Doamne hâd te-oi ocărî. Tăt să mă învârteşti de tare, Bumbii de pe pept să-mi saie, Bumbii şi bumbuştile, Să se uite druştile, Să se uite drept la noi, Cum om juca amândoi. Pentru ce eşti cam bătrân, Mi-i învârti de două ori Şi de nu mi-i şti învârti Doamne hâd te-oi ocărî, Hâd ţi-oi zice moş bătrân, Te-ai legat, nu eşti stăpân. Şi ţ-oi zice moş cu barbă, Te-ai legat, nu eşti de treabă. Păharu e a gazdei, 106 memoria ethnologica nr. 42 - 43 * ianuarie - iunie 2012 ( An XII ) Horinca e a mea, De oi bea, de nu oi bea, În păhar n-a rămânea, Că am preteni pe la spate Şi le-oi face şi la ei parte. Foaie verde viorele, Horinca-i pe la podele. Frunză verde cucuruz, Paharu-i cu fundu în sus, Trăiască cine l-o pus, Struţ de busuioc, Să le dea Dumnezeu noroc. (scrisă la 6 august 1944) Versurile au fost furnizate de către Maria Paşca din Făureşti 107