Timpul mitic în folclorul românesc

Timpul mitic în folclorul românesc Rezumat Pentru omul modern timpul este, prin îngrijorătoarea lui curgere, stresant şi angoasant. Fără să fie strict cuplat la binomul sacru-profan şi lipsind inserţia periodică a sărbătorii (eveniment ce ordona ritmul vieţii în vechile comunităţi) timpul omului de azi este resimţit doar ca o însumare matematică a etapelor vieţii, secvenţe fără rost dintr-un maraton inconştient spre neant. În cazul omului tradiţional, în schimb, timpul mitic presupune o întoarcere spre obârşii prin intermediul rememorării rituale a trecutului. În studiul de faţă am încercat să arătăm că timpul mitic este bidimensional, contemplativ (orientat spre trecut) şi anticipativ (privind spre viitor). De asemenea am demonstrat că, în mentalitatea tradiţională, nu există o ruptură, o separare brutală între timpul profan şi cel sacru. Şi unul şi celălalt, într-o complementaritate perfectă, contribuie împreună la structura spaţio-temporală în care evoluează existenţa individuală şi colectivă, într-o alternanţă neîntreruptă de praguri menite a esenţializa durata şi a-i contracara permanenta tendinţă entropică.