Trebuie să fii autentificat pentru a publica o recenzie.
Spirite înrudite – O săptămână în România
Spirite înrudite – O săptămână în România Rezumat Acest articol se bazează pe o vizită recentă la universitatea din Baia Mare şi oportunitatea pe care mi-a dat-o de a explora conexiunile inter-culturale dintre Irlanda şi România. Programul academic s-a concentrat pe o selecţie a poeziei lui Seamus Heaney, mai exact, pe acele poeme care relevează rolul poetului şi relaţia sa cu comunitatea din care face parte. În realizarea unei paralele cu artizanii tradiţionali, Heaney defineşte rolul poetului ca înţelept şi vizionar, ca un „detector de voci ale lumii” şi ca o persoană care sfinţeşte, revelează şi redă tradiţia. Studenţii români au găsit foarte multe elemente, pe care le-au recunoscut ca fiind familiare, în explorarea operei lui Heaney, şi, datorită familiarităţii lor cu menţinerea artelor şi obiceiurilor tradiţionale din Maramureş, ei au găsit multe puncte comune, între viziunea lui Heaney asupra artei şi rolului ei în societate şi propriul lor context cultural. Aceştia erau studenţi care cunoşteau valoarea tradiţiei foarte bine şi care erau entuziasmaţi să găsească legături, între o poezie pe care o exploram împreună şi propriile lor experienţe culturale. De fapt, ei au înţeles imperativul de a te folosi de trecut, pentru „a înţelege trecutul şi a te pregăti pentru viitor”.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.