Sărbătoarea ”Nașterii Domnului” la români și la alte popoare europene

Sărbătoarea “Naşterii Domnului” la români şi la alte popoare europene Rezumat Studiul pe care îl propunem reprezintă o sinteză critică a ipotezelor/ teoriilor formulate de-a lungul timpului cu privire la originea denumirii (în limba română) a uneia dintre cele mai importante sărbători creştine, şi anume Crăciunul. Abordarea noastră are în vedere în mod constant apartenenţa limbii române atât la contextul romanic (în speţă, la o romanitate orientală definită adesea prin opoziţie cu neolatinitatea occidentală), cât şi la un Sprachbund balcanic. Pledând pentru explicarea rom. Crăciun prin lat. creatio, -onem (în realitate, etimonul care întruneşte numărul superior de adeziuni, deşi chiar şi în acest caz au fost semnalate unele inadvertenţe fonetice şi semantico- conceptuale), am avut în sprijinul nostru atât argumente lingvistice (prezenţa termenului de ambele părţi ale Dunării, dar şi în albaneză, precum şi în unele idiomuri romanice; atestarea timpurie ca antroponim; posibilitatea circulaţiei unor forme cu rotacism; poziţia relativ solidă a lui Crăciun în toate etapele de evoluţie a limbii române ş.a.), cât şi unele aspecte de natură extralingvistică (în speţă, dezvoltarea vocabularului religios de origine latină al limbii române într- un context cultural, social şi politic cu totul şi cu totul aparte, mai exact în condiţiile afirmării aşa-numitului „creştinism popular”).