Relații interetnice în Europa Centrală și de Est: Banatul și Transilvania

Relaţii interetnice în Europa Centrală şi de Est: Banatul şi Transilvania Rezumat Studiul de faţă prezintă iniţial istoricul relaţiilor interetnice şi interculturale în Germania, unde s-a înlocuit după 1950 etnografia „insulelor lingvistice,“ prin cercetarea actuală a dialogului inter – cultural şi a relaţiilor interetnice. În continuare, se analizează coexistenţa etniilor din Banat şi influenţarea lor reciprocă culturală şi artistică. Coexistenţa pe plan economic şi social se reflectă în manifestările culturale şi în arta populară specifică Banatului, în special în domeniile îmbrăcăminte şi arhitectură populară (de ex. frontonul tipic german preluat de celelalte etnii). Observaţii asemănătoare rezultă din analiza fenomenelor de interculturalitate în Ungaria şi România, în general. Astfel, în sudul Ungariei (comitatul Baranya), sculpturile religioase (în special crucile de câmp) pot fi atribuite, după culoarea lor, populaţiei maghiare, germane sau croate. Iar în nordul Ardealului, şurele tipice săseşti şi ale şvabilor sătmăreni se întâlnesc şi la casele ţăranilor români. Interferenţele interculturale dintre etniile convieţuitoare, în tradiţiile culturale româneşti – în special cele din arta populară – au fost cercetate şi prezentate în numeroase publicaţii. Din ele rezultă necesitatea perpetuării şi îngrijirii moştenirii culturale.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Relații interetnice în Europa Centrală și de Est: Banatul și Transilvania”