Rădăcini bănăţene – încercare de eseu

Descriere

Rădăcini bănăţene – încercare de eseu

Rezumat

Pornind de la interesul revistei etnografice din Baia Mare pentru
cultura din Banat, autorul urmăreşte propriile sale rădăcini şi urmele
şvabilor în Banat. Punctul iniţial e respingerea atacului turcesc asupra
Vienei (1683), cucerirea Timişoarei de către armata europeană a
habsburgilor (1717) şi colonizarea Banatului în secolele 18 şi 19 cu
agricultori şi meseriaşi din Germania, Austria şi Europa apuseană.
Astfel, a început în această regiune epoca modernă şi trecerea de la
cercul cultural oriental la cel occidental. Prin colonizarea Banatului
de Munte s-a creat un centru industrial al monarhiei cu specialişti de
limbi şi culturi diferite.
Amintind colonizarea comunei Lenauheim, în 1767, s-a urmărit
şi drumul vieţii unui strămoş de generaţia a 8-a, iar prin menţionarea
foştilor locuitori germani pe indicatorul comunei Vladimirescu/
Glogowatz) (unde tatăl autorului a ajuns ca dascăl de ţară) se
punctează sfârşitul perioadei de colonizare germană a Banatului,
întreruptă după nici trei secole. Or, legăturile cu fosta regiune natală
nu s-au întrerupt, şi nu se pot uita cele trăite în tinereţe. Dovadă cele
notate în romanele „Lindenfeld” şi corolarul său sârbesc „Eroii şi
răufăcătorii”. Mereu au existat legături între „lanţmanii”: fie familii
împrietenite din comune învecinate, „copii de schimb” sau astăzi
„elevi de schimb”.
Chiar şi fără prezenţa fizică a autorilor, foştii locuitori germani din
Banat, moştenirea lor culturală se va menţine şi pe viitor, iar românii
contemporani vorbesc cu recunoştinţă despre „Paradisul Banat”, creat
de coloniştii şvabi în numai un secol dintr-un teren mocirlos şi acoperit
de tufişuri. Urmaşii acestor colonişti nu-şi uită rădăcinile
bănăţene şi-şi amintesc cu plăcere de copilărie şi tinereţe.