Meglenoromânii din Gudurița: limbă și identitate

Meglenoromânii din Guduriţa: limbă şi identitate Rezumat Prin prezentul articol am dorit să atragem atenţia asupra comunităţii de meglenoromâni din satul Guduriţa, care, din cauza numărului extrem de mic de membri, nu a suscitat niciodată atenţia cercetătorilor. Guduriţa este o localitate multietnică şi multiconfesională, amplasată în apropierea oraşu- lui Vârşeţ din Serbia, lângă graniţa cu România. După al Doilea Război Mondial, începând cu anul 1946, colonişti din toate zonele Iugoslaviei s-au stabilit aici, ocupând casele părăsite ale nemţilor din localitate. Printre aceştia s-au aflat şi câteva familii de meglenoromâni din satul Huma, din Republica Macedonia, “invizibili” însă în statisticile oficiale şi “camuflaţi” printre etnicii macedoneni. Analiza limbii vorbite de interlocutorii noştri din Guduriţa şi a identităţii pe care aceştia o afirmă se bazează pe interviurile realizate în cadrul cercetărilor de teren din 2014, a căror transcriere parţială o oferim la sfârşitul studiului.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Meglenoromânii din Gudurița: limbă și identitate”