Elementele tradiționale și psihologia kitsch-ului în nunta maramureșeană

Elementele tradiţionale şi psihologia kitsch-ului în nunta maramureşeană Rezumat Unele obiceiuri nupţiale maramureşene s-au pierdut sau sunt pe cale de a se pierde sau de a se contamina cu obiceiuri preluate din alte zone ale ţării sau chiar cu tradiţii importate de peste hotare de către cei care au luat drumul străinătăţii. Există teama unor etnologi, folclorişti, antropologi, etnografi cu privire la pierderea tradiţiilor noastre ancestrale. Dar de fapt avem de a face cu obiceiuri noi, ca expresii active ale spiritului uman, sistemul obiceiurilor nu se pierde ci se află într-o continuă schimbare şi regenerare. Societatea evoluează şi se schimbă simultan şi mentalitatea şi percepţia asupra vieţii. Este greu să mai vorbim despre folclor autentic în cadrul ceremonialului nupţial din cauza fenomenului de desacralizare, de demitizare, riturile denaturându-se prin pierderea semnificaţiei iniţiale. De aceea, practicarea unor obiceiuri de nuntă, capătă câteodată valenţe de ridicol, de kitsch, de nenatural. Se ajunge astfel la un ceremonial nupţial de tip hibrid, de prost gust, în care se păstrează unele tradiţii străvechi şi se imită altele din Occident. În foarte puţine zone maramureşene se mai păstrează elementele nunţii tradiţionale: cusutul steagului şi al cununii miresei nu se mai practică deloc, învelitul miresei se mai păstrează în unele sate, portul tradiţional al mirilor se mai regăseşte foarte rar la unii miri nostalgici reveniţi din străinătate pentru celebrarea nunţii. De asemenea se mai păstrează strigăturile la mire şi la mireasă, strigăturile cu găina la naşi dar cu versurile adaptate zilelor noastre şi conţinând elemente contemporane. Se mai practică iertăciunile către părinţi, mersul la cununie al mirilor dar neînsoţiţi ca în trecut de către două druşte, jucatul steagului în prezenţa întregului alai de nuntă, steag care nu se mai confecţionează cu mare fast şi petrecere, luând forme de ritual, ci se împrumută de prin vecini. Strigătura cu grâu se mai regăseşte foarte rar, au dispărut ţâpoii (pâini ritualice de nuntă), au suferit mutaţii şi influenţe meniul, dansul şi muzica tradiţională. Din nefericire avem de a face în unele zone din Maramureş cu nunţi de tip kitsch, care plutesc pe norul colorat al baloanelor cu heliu.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Elementele tradiționale și psihologia kitsch-ului în nunta maramureșeană”