Nici om, nici fiară: dezumanizareaîn violența directă și sistemică

Nici om, nici fiară: dezumanizarea în violenţa directă şi sistemică Rezumat Secolul XX a fost martorul unora dintre cele mai violente catastrofe ale istoriei umanităţii. Dezvoltarea tehnologiei armelor, a comunicaţiilor, şi militarizarea aerului, mării şi pământului, au dus cu toate la o nouă capacitate a omenirii de a ucide în proporţii masive. Totuşi, unul dintre cele mai importante procese care s-a dezvoltat şi care a permis omenirii să omoare pe o scară atât de largă are foarte puţin de-a face cu tehnologia, ci mai degrabă cu psihicul uman şi cu manipularea acestuia prin folosirea cu abilitate a propagandei. Evoluţia omenirii l-a lăsat pe om cu o frică înnăscută de entităţile non-umane care pot reprezenta ameninţări existenţiale pentru bunăstarea sa. Militarii moderni, după ce şi-au însuşit asemenea convingeri de la autorii de antologii şi de la psihologi, au încorporat propaganda “dezumanizantă” în cadrul pregătirii militare, astfel permiţându-le soldaţilor să facă un by-pass din busola lor morală şi etică, care i-ar opri de la a ucide. Argumentez în acest studiu că procesul de dezumanizare a “celuilalt” a permis umanităţii să ignore lipsa lor de înclinaţie naturală către violenţa directă asupra altora, astfel făcând războaiele mai eficiente, mortale şi distructive. Dezumanizarea, susţin eu, nu este numai procesul de degradare a fiinţei umane către o entitate non- umană, ci şi cel de atribuire a creaturilor “oarecum vii” cu atribute negative, ceea ce le face ameninţătoare. În plus, pornind de la K. Marx şi H. Marcuse, explorez procesul prin care dezumanizarea este ori rezultatul or pretextul care permite violenţa sistemică caracteristică lumii şi vieţii “societăţii prospere” capitaliste – o violenţă normativă ascunsă, care este acceptată de societate. Ambele forme de violenţă, directă şi sistemică, sunt posibile doar când dezumanizarea este stabilită, acceptată şi instalată.